Clujul Pedalează va organiza cealaltă competiție clujeană importantă din luna aprilie – Maratonul Făgetului. Deși întrecerea se află la prima ediție, experiența în materie de organizat concursuri de mountain bike a celor de la Clujul Pedalează are mari șansă să facă din acest maraton programat pentru data de 29 aprilie unul din cele mai reușite.
Traseele sunt concepute în așa fel încat se pot parcurge pe bicicletă în întregime și sunt împărțite pe categorii de vărstă și sex. De asemenea, sunt făcute atât pentru amatori (30 de kilometri), cât și pentru profesioniști (70 de kilometri), astfel încât toți concurenții să poată gusta din plin plăcerea de a pedala. Startul/finishul vor avea loc în parcarea din Centrul Comercial Polus Center, de unde, sub escorta poliției rutiere, grupul de participanți va ajunge în Pădure Faget, de unde traseele se vor despărți în funcție de dificultate.
Taxa de participare este de 50 de lei, dacă te înscrii până în data de 22.04 și de 70 de lei după acea zi. Mai multe detalii poți găsi pe pagina Clujul Pedalează.
Pasionații de enduro MTB își pot trece deja în calendar unul dintre cele mai așteptate…
Există competiții importante, iar apoi există acele evenimente care pot schimba modul în care o…
În ultimii ani, bicicletele aero au evoluat enorm. Dacă primele generații puneau aproape tot accentul…