Imprezzio Global MTB Marathon va avea loc duminică

Cel de-al doilea maraton de MTB organizat de Clujul Pedalează, Imprezzio Global MTB Marathon, va avea loc duminică, 26 iulie, în staţiunea Muntele Băişorii din judeţul Cluj. Competiţia face parte dintr-o serie de trei maratoane organizate sub marca Clujul Pedalează, primul, Banca Transilvania MTB Marathon powered by Vodafone, având loc pe 26 aprilie cu startul în Cluj-Napoca, iar cel de-al treilea, Cluj MTB Marathon, urmând să aibă loc pe 13 septembrie la Gilău, pe binecunoscutul traseu pe care s-au organizat mai multe ediţii a Maros Bike Marathon. Anul trecut, competiţia de la Gilău a contat şi ca şi Campionat Naţional de Maraton sub egida FRC şi UCI.

Foto: cluj2015.ro

Seria de competiţii Clujul Pedalează beneficiază de o organizare de excepţie, cu susţinere puternică de la autorităţile locale şi de la sponsori, motiv pentru care evenimentele sunt întotdeauna foarte reuşite şi un model de urmat pentru toţi organizatorii de competiţii din ţară. Cel mai important lucru este că ele sunt organizate de nişte pasionaţi ai MTB-ului, care au început această serie din pasiune şi au ajuns în câţiva ani la un profesionalism de excepţie.

Un alt aspect inedit al acestor competiţii este că, de anul acesta, toate trei vor fi însoţite şi de un maraton de trail-running care va avea loc sâmbătă, cu o zi înainte, aproximativ pe acelaşi traseu. Astfel, MTB-iştii iubitori şi de alergare pot să aibă un weekend plin, iar genul acesta de evenimente este potrivit şi pentru familiile cu copii şi doi părinţi sportivi, aceştia putând să îşi împartă zilele de concurs astfel încât fiecare să participe la o probă în timp ce celălalt stă cu copilul/copiii.

Imprezzio Global MTB Marathon, aflat la a doua ediţie, oferă două trasee, cu dificultate peste medie.

Traseul scurt are o lungime de 27 km şi o diferenţă de nivel de aproximativ 1000 m, acest traseu fiind identic cu cel de la proba de trail running:

Traseul lung are o lungime de aproximativ 60 km cu o diferenţă de nivel de aproximativ 2200 m:


Înscrierile se fac inclusiv la faţa locului, mai multe informaţii fiind disponibile pe site-ul www.clujulpedaleaza.ro

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Lineup-ul Obciniada 2026: trei zile de sporturi montane și muzică în Gura Humorului

Obcinile Bucovinei prind viață în weekendul 22–24 mai, când festivalul Obciniada reunește iubitorii de muzică, alergători, cicliști și cățărători în…

5 zile in urma

Marea Finală de pe Lošinj la 4Islands Epic, etapa a 5a desemnează campionii

O etapă finală rapidă și explozivă a adus ediția 2026 a 4Islands Epic la un final spectaculos. Problemele tehnice, atacurile…

o săptămână in urma

Turul României 2026: start istoric peste graniță și un traseu de peste 800 km

Pe 22 aprilie, în București, a fost prezentată oficial ediția 2026 a Turului României, competiție ajunsă la ediția cu numărul…

o săptămână in urma