Categorii: Editorial

Semafoare pentru bicicliști

Stăteam zilele trecute cu pirivirea ațintită spre noile semafoare pentru biciclete instalate de către Administrația Străzilor în multe din intersecțiile capitalei, încercând să găsesc un motiv pentru care am fi avut nevoie de așa ceva în clipa de față. Ca orice om de rând, involuntar stau și contemplez asupra utilității lor.


În practică, banalul rol al acestora este de a avertiza biciclistul că poate traversa la culoarea verde. Ce nu înțeleg însă, este faptul că acestea nu fac altceva decât să le dubleze pe cele pentru pietenoi deja existente. Pe lângă faptul că dublarea semafoarelor nu face decât să-mi insulte inteligența, pe principiul „da, pot traversa pentru că s-a aprins lumina verde care reprezintă o bicicletă, deci mi se adresează mie, biciclistului, uga!”, rolul acestora în dreptul trecerilor de pietoni este la fel de important precum o lanternă în spațiul cosmic.



De ce? Pentru că așa cum se observă și din poză, acestea se adresează tot pietonilor. Ideea nu este neapărat exgerată, astfel de semafoare existând și in țări precum Olanda. Dar diferența este făcută de faptul că pe lângă trecerea de pietoni mai este trasată și o pistă pentru biciclete. Iar atunci semaforul pentru bicicliști capătă un sens. Totuși în locația amintită mai devreme, semafoarele pentru pietoni și cele pentru bicicliști funcționează independent unul față de celalalt, fiecare având rolul său bine definit.


Probabil ca vor urma cândva și aceste piste pentru biciclete complete și sperăm că nu vor rămâne doar la nivelul de segmente, întâlnite sporadic pe unele trotuare bucureștene.


Situația mi se pare cu atât mai dramatică cu cât investiția pentru aceste semafoare inutile atinge cifre halucinante cu multe zerouri, la fel ca majoritatea investițiilor realizate până în prezent. Deci, ce-i lipsește chelului? Tichia de mărgăritar. Exact asta se întâmplă și în acest caz. În loc ca aceste fonduri să fie dirijate către multele piste pentru biciclete promise anul trecut, banii se risipesc în dulcele stil românesc, fie în buzunarele companiilor care execută aceste lucrări, fie în buzunarele unor edili, fie în marea rețea de risipire a banilor publici.


Cu toate că această situație nu mai reprezintă de mult o noutate, încep să cred că nu este vorba doar de rea voință la mijloc, iar temerile mele încep să se adeverească: nivelul de inteligență al celor care iau astfel de decizii este submediocru. Trist, dar cât se poate de adevărat. Bucureștiul alături de toate orașele României au nevoie de manageri pricepuți care să poată face investiții inteligente, durabile și eficiente. Pe când în prezent, rămâne valabilă o regulă de mulți îndrăgită: un pas înainte, trei înapoi.


Vă rog, traversați doar la culoarea verde a semaforului pentru biciclete!


Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Legislatia in Romania cere ca biciclistul sa coboare de pe cal la trecerea de pietoni si sa traverseze ca pieton impingand martzoaga. In momentul in care exista un semafor pentru biciclisti pot sa trec legal pe bicla strada. Ce-i drept nu stiu daca chiar asa o fi, dar la altceva nu vad la ce ar putea folosi.

  • ehh...ei asa s-au gandit..."acuma le facem semafoare la fraieri doar doar cred ei ca vor avea si piste"...ei bine chiar o sa avem piste dar cand, nu se stie...poate inainte sa traseze pistele ne mai pun si niste semne de circulatie pe acolo..

  • orice mijloc de a mai cheltui niste bani publici si de a-i baga prin firmele edililor este intotdeauna bine venit. o sa faca si seamfoare pentru caini maidanezi, pentru elevi, studenti si pensionari. eventual aceste investitii or sa fie inaugurate cu primarul de sector si cu taieri de panglici.

  • Mda, evident ca am observat si eu aceste semafoare cand pedalam pe strazile Bucurestiului si de fiecare data cand ajungeam in dreptul unuia ma incerca un sentiment de entuziasm teribil! Ma asteptam sa faca ceva numai pt mine ca biciclist, sa-mi intinda o pompa sa imi mai umflu rotile, sa iasa o mana extensibila din el cu un pahar de apa si daca n-ar fi potabila macar sa ma stropeasca in fata sa ma mai "racoresc". Poate cer prea mult, insa ar fi frumos sa stie macar sa se aprinda verde/rosu numai pentru mine, nu sa imite idiotic culoarea semaforului de pietoni. Si daca are sa continue cu aceasta atitudine total inutila il voi ignora complet si voi arunca un "gand bun" edililor care au facut aceasta investitie in loc sa construiasca piste pentru biciclete(piste adevarate nu SF care trec pe sub statii de autobuz, stalpi si shaormerii extinse pe trotuare).

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma