Calitatea scăzută a furcilor Suntour XCM se îmbunătățise în ultimii ani, așa cum lesne am putut să observ de pe zecile de biciclete de test care mi-au trecut prin mână. Cu toate acestea, aparent Suntour nu poate să mențină această calitate pe o linie clară de plutire, iar în 2019 am întâlnit câteva exemplare cu joc de noi sau care în nu mai puțin de 3 luni au acumulat apă (da, aceasta a curs însă doar când le-am desfăcut ca să le fac revizia deoarece erau complet blocate). Ceea ce mă face să mă gândesc cu groază că nici XCT-ul sau XCE-ul (era nevoie de încă un entry-level – mulțumim, Suntour!) nu-s prea departe dacă XCM-ul este deja pe nivelul 3 de calitate și performanță. Performanță…
Pentru 2020, la standul Suntour de la Eurobike, am putut vedea expusă noua furcă Suntour XCM care se vrea o evoluție față de modelul anterior, cel puțin în priviința dimensiunilor: brațe semnificativ mai groase, de 34 mm, cursă între 100 și 130mm și prinderea roții de față după standardul boost. Mai mult decât atât, această prindere poate fi cu ax de 15mm sau un quick release obișnuit. Greutatea declarată însă pornește de la 3.380 de grame, aceasta concurând serios cu furcile de Downhill de la Rock Shox și Fox, ba chiar depășindu-le în cazul unor variante.
Ca să fie clar, această furcă cu noile brațe de 34 nu o va înlocui pe cea veche, însă va fi disponibilă ca variantă mai ieftină pentru producătorii care vor să-și echipeze bicicletele entry-level cu un produs, în teorie, mai solid. Așa cum s-a întâmplat în cazul celorlalte furci, doar timpul ne va spune dacă există vreo îmbunătățire.
Rămâne de văzut cum se vor comporta noile furci în sezonul următor, însă de calitatea slabă a celor din 2019, sunt de părere că atât consumatorii, cât și magazinele sau producătorii ar trebui să facă lobby serios pentru un produs cu un nivel de calitate ceva mai decent. Este de înțeles că există niște costuri, iar acestea trebuie menținute cât mai scăzute, însă să primești pe o bicicletă nouă o furcă direct cu joc, mi se pare inadmisibil pentru o industrie care în 2020 este pe creștere.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…