Categorii: Comunicate de presa

Start înscrieri la Maratonul Nordului 2020!

Maratonul Nordului anunță startul înscrierilor pentru ediția 2020. Organizat în cadrul festivalului Zilele Nordului, Maratonul Nordului invită la startul celor două competiții consacrate, sportivii din zonă, din țară și străinătate, amatori sau profesioniști, chiar și începători aflați la o primă astfel de participare.

De la organizator:

Probele și traseele de concurs oferă posibilitatea tuturor, indiferent de gradul de pregătire, să
finalizeze competiția, să se bucure de peisaje și locuri minunate și de o interacțiune specială cu publicul și voluntarii. Atmosfera de festival se simte în fiecare respirație.

În 2019 Maratonul Nordului a avut la start cca 500 de sportivi din țară și străinătate (Italia,
Ucraina, Republica Moldova) și peste 150 de voluntari implicați. Fondul de Biciclete, proiectul
social al evenimentului, a oferit 8 biciclete copiilor sărmani din Jud. Botoșani, prin bunăvoința
Primăriei Comunei Pomârla și cu implicarea organizației Salvați Copiii.

Anul 2020 este o sărbătoare pe toate planurile, cifrele mistice care ne învăluie oferind un cadru cel puțin incitant. Avem ediția a 7-a la Zilele Nordului sub sloganul #Cei7AniDeAcasă,
Maratonul Nordului MTB este la ediție aniversară, a 10-a , iar Maratonul Nordului Teioasa Trail
este la ediția a 3-a.

Te așteptăm să fii parte din sărbătoarea sportivă a nordului la Maratonul Nordului MTB,
Pomârla/29 august și Maratonul Nordului Teioasa Trail, Darabani/ 30 august. Vom avea din nou proiecte sociale prin Fondul de Biciclete și Fondul Pădurea Nordului. Alți copii sărmani se vor bucura de biciclete și vor fi ajutați să facă sport. Ne vom apuca și de împădurit nordul. Acest lucru este posibil cu ajutorul voluntarilor, al sponsorilor și sportivilor, al tuturor celor
știu că un bine mic are puterea binelui mare.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma