Categorii: Comunicate de presa

Maratonul Dunării închide calendarul Riders Club 2019

Ajuns la ediția a 6-a, Maratonul Dunării a devenit deja o tradiție în rândul competițiilor de ciclism off-road din țară, în 2019 cursa fiind programată pe 2 noiembrie. Pentru Riders Club, Maratonul Dunării, de la Prundu (județul Giurgiu) este cireașa de pe tort, dacă ne gândim că este o cursă de final de sezon, la care se mizează din nou pe înscrieri sold-out, la fel ca la majoritatea evenimentelor din calendarul pe anul în curs.

De la organizator:

Riderii vor putea simti din plin atmosfera de toamna tarzie pe malul Dunarii, prin padurile si pe potecile din sudul extrem al judetului Giurgiu, la un eveniment dedicat ciclistilor obisnuiti mai degraba cu traseele plate, insa destul de ofertant si pentru ciclistii cu experienta, care pot aborda la viteza maxima traseele puse la dispozitie. Este vorba, in esenta, de doua trasee adaptate indemanarii oricarui rider: Scurt, de 16 km, si Standard, de 42 km.

Traseul Scurt este dedicat copiilor, incluzand trei categorii de varsta, 5-7, 8-10 si 11-13 ani, impartite in curse de fete si de baieti. Daca sunt si alti doritori, acestia vor putea alege acest traseu dar vor desfasura doar o cursa de agrement, cronometrata dar nepremiata.

Pe traseul Standard se vor organiza curse competitive pentru nivelurile: 2, 3 si 4 – masculin si feminin, cu podiumuri pe 5 categorii de varsta, respectiv pentru 14-18 ani, 19-29 de ani, 30-39 de ani, 40-49 de ani si pentru cei care au peste 50 de ani. La nivelul 1 se va concura la masculin si feminin 14+ iar la nivelul Elite masculin si feminin 15-18 ani si peste 19 ani. Toti participantii vor face o singura tura de traseu.

Inscrierile sunt acum deschise pe pagina oficiala a competitiei, iar cei nerabdatori pot beneficia, pana duminica – 13 octombrie, de taxa de minima de 89 de lei.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma