Comunicate de presa

Bikepacking în Islanda – Cinci prieteni de la clubul Rupicapra traversează de la est la vest

Péter HADNAGY, Alpár KATONA, Lehel MEZEI, Zoltán SZÉNÁSI și Csongor VÁGÁSI vor porni către Islanda în data de 6 august cu avionul, urmând în 8 august să își înceapă aventura de 12 zile pe două roți. Cei 5 „rupicapriști” vor porni de la Farul Dalatangi din Islanda de Est și vor ajunge la Farul Bjargtangar din Islanda de Vest în 20 august.

„Ideea a fost inspirată de acțiunea lui Chris Burkard, fotograf american. El împreună cu echipa lui au traversat în 2020 pentru prima oară Islanda, de la est la vest, în decurs de 12 zile. Conform planurilor, vom avea de parcurs zilnic apx. 100 de kilometri. Vor fi zile în care vom putea merge 130 de km. Vom avea zile în care vom putea avansa doar 50 din cauza cenușii vulcanice și nisipului caracteristic zonei. Si vor fi zile în care vom avea de traversat nenumărate râuri cu apă până la brâu” – a spus Szénási Zoltán, inițiatorul proiectului.

De-a lungul călătoriei, cei 5 prieteni vor aduna 950 km și 9000 m+ diferență de nivel pe drumuri nepavate și câmpuri de lavă din interiorul Islandei. Cicliștii vor purta pe cadrele de bicicletă echipamentele, hainele și mâncarea pentru toată perioada provocării.

Deși pe timpul aventurii, ei nu vor primi niciun ajutor exterior, înainte de pornire echipa este susținută de Autoworld, AsbruTravel, HigiMag, Bike44, Garmin, Decathlon, Merinito și BellaBike.

Clubul Sporturilor Montane Rupicapra este alcătuit dintr-un grup de prieteni, sportivi amatori pasionați de sporturi montane. Rupicapra Challenge este o grupare din cadrul clubului ai cărei membri își propun diferite provocări anuale pentru a-și depăși propriile limite și de a atrage atenția asupra importanței mișcării în aer liber. Proiectele Rupicapra Challenge din trecut sunt 10k Vertical, Rupicapra Tri Challenge, Yuppi Lake Challenge, Yuppi Slide sau Yuppi Run.

Mai multe detalii despre proiect poti gasi aici. Mai multe detalii despre Clubul Sporturilor Montane Rupicapra poti gasi aici.    

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Campionatul Național de Downhill Cheile Grădiștei 2026: informații importante

Nu mai este mult până la Campionatul Național de Downhill, care va avea loc anul…

2 zile in urma

Andorra Epic 2026 – patru zile de mtb pe unele dintre cele mai spectaculoase trasee din Pirinei

Dacă există un concurs care îmbină perfect mountain bike-ul tehnic, peisajele alpine și organizarea impecabilă…

3 zile in urma

L’Étape România by Tour de France revine pe 30 august. S-au deschis înscrierile pentru ediția aniversară

Dacă ai vrut vreodată să pedalezi pe bulevarde complet închise traficului și să simți atmosfera…

o săptămână in urma