Categorii: Comunicate de presa

Bănia pedalează în iunie!

După o pauză generată de contextul pandemic, concursul deMTB “Pedală în Bănie” revine cu o nouă ediție. Cele două trasee, variate și provocatoare, pregătite de organizatori, îi vor purta pe concurenți din Craiova până pe potecile din pădurea Bucovățului. Startul este sâmbătă, 4 iunie 2022, iar pentru cei interesați înscrierile sunt deja deschise.

De la organizator:

Asociația Ride Racing Team Ciclism Craiova, în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova, RideShop Craiova, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj, JCI Craiova, Decathlon, Inspire Cinema, Squirt, Yakima, cu sprijinul SP Tools România, Electroputere Parc Craiova, Nosce Consulting, Kineto Plus, Europe Direct, Taifi Consulting, Buff, ATM Truck&Service, organizează „Pedală în Bănie 2022”, un concurs de cross country marathon ce se va desfășura Sâmbată 4 iunie 2022, în județul Dolj.

Start-ul este programat la ora 10.00, de pe esplanada Sălii Polivalente, din municipiul Craiova, iar finish-ul va fi în localitatea Bucovăț. Concurenții au la dispoziție cele două trasee tradiționale – tura scurtă de 25 km și tura lungă, de 55 de km și, pentru prima dată, organizatorii oferă posibilitatea posesorilor de biciclete electrice să concureze la secțiunea e-bike, ce se va desfășura pe traseul lung.

Înscrierierile on-line sunt deschise până marți, 31 mai 2022, ora 12.00 sau până la momentul epuizării locurilor disponibile. Participanții completează formularul online, accesând acest link.

Taxele de participare pentru traseul lung, traseul scurt și E-Bike race pentru concurenții care se înscriu în perioada 01.05.2022 – 31.05.2022 sunt: 50 lei pentru adulți și 30 lei pentru copii între 14 și 18 ani. În ziua concursului, în limita locurilor disponibile, se mai pot face înscrieri, taxa fiind de 80 lei. Mai multe detalii despre concurs găsiți pe pagina de Facebook „Pedală în Bănie”.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma