Categorii: Stiri evenimente

Snow Bike Festival – cursa „fat” de 3 zile din Elveţia

La sfârşitul lui ianuarie 2016 frumosul orăşel de munte Gstaad din Elveţia a găzduit pentru prima dată maratonul mtb Snow Bike Festival. Aproape 100 de ciclişti din 14 ţări, inclusiv patru concurenţi din România, au luat startul la acest eveniment premieră. Restul au venit de prin toată lumea unde zăpada este văzută drept ceva exotic, precum Tailanda sau Africa de Sud.

Am avut plăcerea să primim de la Reto Fehr, jurnalist al publicaţiei 20min.ch pe care l-am cunoscut cu ocazia maratonului pe etape Absa Cape Epic din Africa de Sud, povestea concursului spusă şi privită din interior întrucât Reto a participat alături de soţia sa la acest concurs pe un tandem fat.

Reto Fehr şi soţia sa în concurs pe bicicleta fat tandem. Sursa foto snowbikefestival.com

Trei zile de pedalat în ţinutul minunat al zăpezii aştepta concurenţii asezaţi la startul competiţiei. O medie de 30 km pe zi şi aproape 1000 m diferenţă de nivel erau pregătiţi pentru temerarii încălecaţi pe bicicletele fat. Însă întrucât etapele au durat doar 2-3 ore concurenţii nu au avut prea mult timp să sufere de frig.

În prima zi de concurs au fost -10 grade temperaturi care i-au întâmpinat pe ciclişti în atrăgătorul centrul al vechiului oraş Gstaad. Traseul a pornit de-a lungul râului unde temperatura a coborât până la -15 moment în care degetele au început să îngheţe. Însă numaidecât concurenţii s-au încălzit. Pe urcarea din pădure şi de pe pârtiile din Gstaad maratoniştii au început să dea jos din straturile de haine.

Sursa foto snowbikefestival.com

În urcarea pe pârtia de schi avantajele bicicletelor fat au fost vizibile. Până şi Reto şi soţia sa, care concurau pe un fat bike tandem, au avut aderenţă perfectă. Sus în vârf o superbă panoramă i-a întâmpinat pe concurenţii gâfâind.

În a doua zi de concurs participanţii au avut de parcurs proba „eliminator” desfăşurată noaptea. Pentru mulţi acesta a fost cel mai frumos moment al competiţiei. În runde de câte patru ciclişti, ultimul care trecea linia de sosire era eliminat. În cele din urmă cei mai buni patru au concurat la runda finală.

Sursa foto snowbikefestival.com

„Însă ce face cu adevărat să merite acest fat biking este mersul la vale”, ne spune Reto. „În cele trei zile de concurs coborârile s-au făcut în mare parte pe pârtiile de schi şi săniuş. Toată lumea avea gura până la urechi chiar dacă în unele zone era foarte abrupt! Da, ai fi putut concura şi pe o bicicletă normală sau pe una cu anvelope plus însă ai fi pierdut toată distracţia”, mărturiseşte Reto Fehr.

Cei patru concurenţi din România care au participat şi terminat maratonul din Elveţia sunt: Calancea Andrei Ciprian, Cirdeiu Sebastian, Onica Ştefan şi Mihai David care au terminat la general pe locurile 12, 15, 34 şi respectiv 42.

Elveţia este ideală pentru fat biking, iar aceste biciclete cu roţi mari prind din ce în ce mai bine la public. Trendul cu siguranţă creşte, iar condiţiile sunt perfecte: multe drumuri secundare acoperite de zăpadă, poteci pregătite pentru trekking de iarnă şi nu în ultimul rând urme de schi cross country. Toate contribuie la realizarea unei reţele ideale de trasee pentru bicicletele fat.

Sursa foto snowbikefestival.com

În acest moment nu există restricţii pentru utilizarea acestor biciclete în Elveţia cu excepţia pârtiilor. Pentru concurs s-a obţinut un aviz special. Însă, ca întotdeauna atunci când sunt folosite poteci şi drumuri în comun, este vorba despre respect reciproc faţă de ceilalţi turişti.

Etapa 1

Etapa 2

Proba Eliminator

Etapa 3

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma