Săptămâna trecută Federaţia Română de Ciclism anunţa că în 2016 în România vor avea loc nu mai puţin de 12 concursuri de ciclism aflate sub egida Uniunii Cicliste Internaționale. Acest lucru este fără precedent în ţara noastră şi fără doar şi poate anunţă doar lucruri bune.
A organiza un concurs aprobat de UCI nu este uşor. În primul rând acest lucru presupune mai mulţi bani întrucât organizatorul are de achitat o taxă destul de mare la UCI, trebuie să asigure o valoare minimă a fondului de premiere şi trebuie să suporte cheltuielile rezultate cu deplasarea, cazarea şi masa comisarului UCI responsabil cu aprobarea traseului.
În al doilea rând traseul concursului trebuie să fie aprobat de comisarul UCI. Ştim că organizatorii fac eforturi deosebite pentru ca participanţii la o cursă de ciclism să fie în siguranţă însă de multe ori efortul nu este suficient potrivit comisarului. Pentru a-i satisface cerinţele şi pentru a respecta regulamentul UCI organizatorul trebuie să aloce şi mai mulţi bani şi timp pentru a face traseul potrivit pentru o cursă UCI.
Am discutat cu câţiva organizatori de concursuri de ciclism din România şi aparent pentru ei „personal” înscrierea concursului lor în calendarul UCI nu prezintă nici un avantaj ci mai mulţi bani cheltuiţi şi mai multă bătaie de cap aşa cum am spus şi mai sus. Însă pentru ciclismul naţional, pentru imagine şi pentru valoarea sportului implicaţiile sunt destul de mari. Vedem cel puţin 4 beneficii: aceste concursuri devin mai atractive pentru cicliştii din afara ţării şi implicit se va auzi mai des de România la nivel internaţional, cicliştii autohtoni vor putea obţine puncte în calendarul UCI cu cheltuieli minime şi nu în ultimul rând cicliştii amatori vor avea ocazia să pedaleze alături de ciclişti străini de valoare pe un traseu agreat de Uniunea Ciclistă Internaţională.
În acelaşi timp însă pentru amatori participarea la un concurs UCI nu presupune cheltuieli suplimentare în ceea ce priveşte taxa de participare. Potrivit regulamentului organizatorul oferă categorii separate pentru sportivii UCI şi pentru amatori. Aşadar dacă pentru cicliştii acreditaţi condiţiile sunt speciale, pentru amatori taxa de înscriere nu creşte decât dacă organizatorul autohton decide acest lucru.
Legat de cheltuieli spre exemplu pentru Prima Evadare, a cărei cursă din 2016 va fi UCI categoria C3, taxa de înscriere în calendarul UCI este de 575 euro. Dacă decizi să schimbi data mai cotizezi cu 400 euro. Dacă ai înscris concursul la UCI atunci eşti obligat să asiguri un fond de premiere minim de 1.150 euro. Însă în cazul maratonului Prima Evadare organizatorii deja ofereau un fond de premiere mai mare decât cel minim solicitat de UCI.
Iată şi lista concursurilor UCI din România înscrise până acum în calendarul internaţional:
Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…