E rândul lui Andre Greipel

Într-o notă oarecum ironică, rutierii germani domină până acum acest Tur al Franței care comemorează începutul Primului Război Mondial. Dacă armata Kaiser-ului declanșa atacuri devastatoare acum 100 de ani pe aceste câmpuri, tot oamenii Germaniei sunt cei care au ținut, cu mici excepții, capul de afiș până acum. Nimeni nu i-a putut sta în cale lui Marcel Kittel (Giant-Shimano) în zilele precedente, dar ieri parcursul problematic l-a împiedicat să se poată lupta la sprint, așa că Andre Greipel (Lotto-Belisol) s-a văzut pus în fața unei victorii facile.

Din nou, vremea a jucat un rol esențial în economia cursei. Chiar dacă un grup de evadare compus din Jerome Pineau (IAM Cycling), Tom Leezer (Belkin), Luis Mate Mardones (Cofidis) și Arnaud Gerard (Bretagne-Seche) a fost lăsat să plece, plutonul nu a avut parte de o zi liniștită. Vântul puternic, care și-a schimbat direcția de mai multe ori, bătând adesea din lateral, dar și din față, combinat cu șoselele ude au fost adevărate capcane pentru sportivi.

Ultimul evadat a fost prins cu 12 kilometri înainte de final, în acest punct Omega Pharma ținând frăiele grupului de frunte. Motivul părea clar, însă echipa belgiană a jucat la două capete: Michal Kwiatkowski a lansat un atac pe ultimele parte a cursei, dar sprinterul Mark Renshaw era și el pe poziții. Polonezul a fost prins și nici Renshaw nu a dus-o mai bine, dar pe de altă parte nici nu erau prea multe de făcut în fața unui Greipel foarte inteligent și la fel de puternic. Campionul Germaniei s-a ferit de toate obstacolele de pe traseu și și-a calculat precis sosirea, mai ales că rivalul său principal, Kittel, lipsea din peisaj. Astfel, Greipel a câștigat fără probleme prima sa etapă din Turul Franței 2014, în timp ce Vincenzo Nibali are în continuare tricoul galben pe care pare că nu-l va ceda prea ușor.

Articolul complet poate fi citit pe Velo Cafe

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma