Categorii: Blog

Oficial, sportivii licențiați nu pot participa la curse neincluse în calendare competiționale

Disputa din toamna trecută care a avut loc în România și a fost legată de participarea sportivilor licențiați la cursele private neafiliate calendarului Federației Române de Ciclism, soldată cu niscaiva suspendări, este departe de a fi un caz izolat. În Statele Unite, aceeași problemă s-a ivit recent, tot domeniul mountainbiking-ului fiind cel unde s-a desfășurat acțiunea, așadar avem ocazia unei paralele între cele două situații.

Pe scurt, în SUA există mai multe întreceri de mountainbike, fie acestea de cross-country, downhill sau enduro, care nu sunt afiliate USA Cycling (federația americană de ciclism), cu exemple precum Epic Rides’ Whiskey 50, Breck Epic MTB Stage Race sau Whistler’s Crankworx. Acestea sunt destinate în principal sportivilor recreaționali, neînregistrați în catastiful federațiilor naționale, dar la care participă și cei care au o licență UCI, indiferent că sunt amatori sau profesioniști. La finele lunii trecute, Uniunea Ciclistă Internațională a trimis un comunicat, ce poate fi citit aici și aici, prin care sublinia faptul că deținătorilor de licență UCI le este interzis a participa la curse neomologate de către federația națională sau de către foruri superioare acesteia (federații regionale, continentale, etc.). Cei care încalcă această regulă sunt pasibili de suspendare timp de o lună de zile (cf. Regulamentului UCI, articolul 1.2.021) și pot fi amendați cu o sumă cuprinsă între 50 și 100 de franci elvețieni. Disputa a stârnit o controversă aprigă peste Ocean, UCI și susținătorii acesteia argumentând că trebuie asigurate anumite standarde de siguranță și organizatorice pentru sportivi, pentru a preveni evenimente, precum accidentările, ce le-ar periclita capacitatea de a concura. De cealaltă parte, cei care nu sunt de acord susțin că UCI și USA Cycling vor să acapareze evenimentele de mountain bike, în special cele de tip gravity sau enduro, care se bucură de o popularitate tot mai mare.

Desigur, problema nu este atât de simplă pe cât pare la prima vedere. O serie de întrebări apar, cum ar fi de ce această regulă care există de 10 ani este aplicată la sânge de-abia acum.

Revenind la situația din țară, suspendarea de 6 luni de zile a fost ridicată recent, iar sportivii în cauză sunt liberi să participe la ce competiții doresc. Scrisoarea prin care UCI interzice acest drept a sosit și la Federația Română de Ciclism, așadar se poate foarte bine să fim în pragul unei noi disensiuni. Diferitele reacții privind suspendarea pot fi citite aici. Per total, există voci care susțin aderarea competițiilor într-un calendar al FRC, cu condiția să existe un minim de beneficii aduse de acest lucru, dar și organizatori care se opun vehement ideei, arătând cu degetul spre nivelul competenței Federației în materie de mountain bike.

Problematica participării sportivilor de performanță la evenimentele dedicate sportului recreațional este și aceasta una unde părerile sunt împărțite. Dacă unii se bucură că au prilejul de a pedala alături de sportivi de performanță, fie ei amatori sau profesioniști, alții consideră că locul celor care au ca ocupație zilnică antrenamentul este în competiție cu alții asemenea lor.

Vrem să știm și părerea ta, pe care ne-o poți transmite completând căsuța de comentarii. Mulțumim!

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

  • pe mine m-a suparat intr-o oarecare masura ca pe podium erau doar fete de la cluburi, desi am fost si eu in top 10. imi pare rau ca am un caracter mai competitiv de fel si pentru mine un loc anume si nu premiul in sine conteaza. as participa cu mare drag la o competitie fara premii dar doar pentru amatori. am mai participat la astfel de competitii, tot pentru amatori dar era alt sport, fara premiu, doar o chinezarie de cupa, si a fost o atmosfera pe care nu o pot egala. poate ca numai cine stie apreciaza... ce m-a deranjat cel mai tare e ca una dintre concurente, pe care am recunoscut-o ulterior, numai nu m-a scuipat, a avut un limbaj la limita vulgarului pentru ca nu i-am facut eu loc si sincer pentru acest motiv nici nu m-am mai inscris la vreun concurs (nu biciclesc ca sa ma tiganesc). daca am muncit fie si pentru locul 10, pentru mine ca amator conteaza sa nu ma injure nimeni ca nu am nu-s ce tehnica.... ma deranjeaza cand "marii" ciclisti au un astfel de comportament, cu atat mai mult cu cat nu e "turul frantei"... daca vor competitie serioasa sa-si faca si sa se tiganeasca intre ei daca asta-i mersul normal al lucrurilor...

  • Bineinteles ca accesul la concursuri le trebuie dat tuturor iubitorilor de ciclism, indiferent daca sunt amatori sau profesionisti.
    Dar trebuiesc delimitate clar clasamentele si premiile pentru cele 2 categorii distincte. Sa nu mai fie premii pe categorii de varsta 19-29, 29-39, etc ca sunt degeaba. E altceva sa mergi la un concurs in care sti ca ai sanse reale la un loc 3,5,10, spre deosebire de unul la care te duci sa cotizezi pentru baietii de la Merida, Geiger sau alte echipe; dupa 2-3 participari ti se cam duce cheful de concurs si te duci cu o gasca de 3-4 insi, fara taxe de inscriere si iti faci tura ta.

  • Din pacate si profesionistii numai la concursuri private pot sa concureze intre ei, pentru ca federatia nu prea se organizeaza concursuri. Cu 2-3 concursuri pe an care sunt avizate de catre FRC, nu se poate progresa. Dar speram ca se schimba ceva....

  • Visul oricarui iubitor de ciclism e sa se vada la start cu cei mai buni din domeniu, as da orice sa ma vad alaturi de Cancellara, Contador, Tom Boonen, Andy Schleck etc. la start. Stiu ca nu se poate, dar ma multumesc si cu Razvan Juganaru, Alex Ciocan, Tudor Oprea, Wouter Cleppe, etc sa numesc doar cativa dintre cei de top, participantzi la concursurile de la noi. Cine se simte timorat de cei mai buni ca el nu are ce cauta in competitzii. Si da, e vorba si de bani, e munca lor, talentul lor, riscul lor. Trebuie rasplatit. Asa cum am spus si mai sus, daca s-ar cronometra separat cele doua categorii de participantzi, pro si recreationali totul ar fi foarte ok. Sunt convins ca 90% din cei care participa la concursuri vin acolo din dragostea de bicicleta si de pedalat alaturi de cei buni, nu pt. un premiu amarat care oricum nu reflecta munca depusa de castigator. Fara numele mari din ciclismul nostru intrecerile de MTB ar fi foarte triste. Nu mai zic aici ca niciun sponsor nu prea ar mai avea ce cauta in sprijinul acestor concursuri ... Sponsorii specializati pe ciclism vin pentru performatza si performantza o fac cei din varf. Stima !

  • pe mine unu'nu ma deranjeaza ca vin legitimatii, nu cu ei ma intrec eu, dar...stiti ca intodeauna este un dar. legitimatii vin la concursurile amatorilor la care se ofera premii in bani si cu asta am atins miezul problemei. unde nu sunt premii consistente in bani, parca nu prea i-am zarit. vedeti cum vine treaba ? banul nene...ps, ca sa nu fiu inteles gresit,din partea mea pot sa vina cind poftesc ca nu ne impiedicam reciproc,este o asa mare diferenta intre ei si mine, intre ei si noi amatorii, incepind cu conditia fizica, antrenamentul si echipamentul de concurs incit nu ne putem ridica niciodata la nivelul lor.

  • desi ii apreciez foarte foarte tare pe cei care sunt profesionisti, pe mine ca amator ma inhiba participarea alaturi de ei intr-o competitie pentru ca stiu ca n-am nicio sansa la podium (desi configuratia mea sportiva e la un nivel mediu spre avansat ca amator - fac si eu sport de-o viata). ambitie am si eu pentru un loc pe podium, dar timpul nu-mi permite acelasi nivel de antrenamente. nu m-ar deranja in schimb sa existe un stand sau mai multe la care cei cu adevarat profi sa tina prezentari sau sa ofere informatii de orice fel din lumea lor, chiar si incurajari celor care dau din pedale la vreun concurs - amatori fiind. sa existe competitii profi unde amatorii nu au ce cauta dar si invers, o data ii descurajezi pe cei profi ca nu pot pedala incurcandu-se de novici (eu am patit-o de exemplu si nu ma asteptam la o astfel de "aroganta"), a doua ca amatorii sunt demotivati din motivele enuntate mai sus.

  • parerea mea este ca e bine sa participe impreuna la competitzii si pro si amatori, dar rezultatele sa fie separate, recreationalii intre ei si pro cu pro :). Omologarea de catre FRC nu ar fi o problema in masura in care nu se percep fel si fel de taxe de la organizatori. Organizatori ar trebui sa se ingrijeasca de standardele impuse de FRC si atat, nu bani si pt fel si fel de omologari si atunci totul ar fi ok.

  • Participarea sportivilor licențiați la cursele private ar trebui permis doar cand la cursele respective sunt categorii speciale pentru elite. Si eu am fost suparat odata pentru ca am ajuns pe locul 4 din cauza ca un sportiv licentiat a castigat la categoria mea....

  • Parerea mea este cam 50-50%. Da imi face placere sa fiu alaturi la linia de start de sportivii nostri pentru ca sunt foarte constient ca eu care ma dau "recreational" nu concurez cu ei, dar imi place sa stiu ca sunt acolo printre cei care iubesc sportul asta la fel de mult ca mine.
    Pe de alta parte eu cred ca un concurs de amatori nu poate atrage mari valori sportive de afara iar ei au nevoie sa concureze cu sportivi buni de afara nu intre ei sau cu noi amatorii. Din aceasta cauza nici un sportiv de la noi nu face fata afara iar de cate ori vine cate un sportiv de afara, bulgaro-belgian...

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma