Cum m-am operat de menisc și ce a însemnat recuperarea

În iarna lui 2023 m-am operat la genunchiul drept. De foarte multă vremea aveam durei, nu tot timpul, dar din când în când era foarte rău. Se întâmpla după o sesiune mai intensă de antrenament, după un concurs de ciclism sau alergare montană sau chiar după o simplă tură la munte, mai lungă. Nu se întâmpla chiar de fiecare dată, dar era suficient de des încât să mă convingă că nu se mai poate așa și că trebuie făcut ceva.

Așa că am fost la consult apoi la RMN, iar răspunsul a fost destul de simplu: „nu mai ai menisc”. De ce nu mai am? Nu se știe, pentru că accidentări nu am avut. Practic singurul răspuns plauzibil a fost că „s-a consumat”. Cine știe, prea mult sport? Nu cred, că nu-s nici sportiv profesionist, nici cine știe ce „disperat” să fac sport tot timpul. E drept că aproape fiecare weekend este petrecut activ, dar nu am considerat niciodată că… exagerez.

Povestea de față nu este sponsorizată, nu am fost plătit să scriu asta, în ciuda linkurilor pe care le veți găsi în continuare mai jos. Am dorit doar să împărtășesc experiența mea și să ajut cu resursele și informațiile acumulate până acum, linkurile mai precis. Nu de alta, însă după ce am început să postez pe Facebook despre “aventura” la care m-am înhămat, am primit multe mesaje din care rezultă că mulți prieteni sunt în aceeași situație, sau similară și voiau să “facă ceva”.

În ianuarie am luat taurul de coarne și m-am operat. A trebuit să fac reconstrucție de menisc plus implant menisc. Pentru implant chirurgul a folosit un material sintetic, înțeleg că ceva destul de nou inventat, pe nume „MaioRegen”. Pe site-ul celor care l-au conceput stă scris cu mândrie că „MaioRegen este un concept nou terapeutic, inspirat de natură și modelat de nanotehnologie de ultimă oră. MaioRegen promovează și ghidează o regenerare eficientă a osului și cartilajului, refacând astfel fiziologia naturală a încheieturii.”

Mai pe scurt, MaioRegen este un material sintetic, poros, peste care crește (la loc) osul și cartilajul tău. Operația a fost ok, a durat destul de mult și am preferat să dorm, ca să nu mă plictisesc.

Operația a fost partea ușoară, pentru după ea a început lungul, foarte lungul drum al recuperării. Chirurgul care m-a operat a fost Dr. Codorean, iar operația s-a făcut la Monza. Ma gândeam că dacă aș fi un om „normal”, sedentar cum ar veni, recuperarea ar fi fost suficientă doar pentru cât să mă dau jos din pat, să mă duc la mașină, să merg la serviciu, să iau liftul apoi să stau la birou ore întregi. Însă cum și eu și cam toți din jurul meu suntem mai plimbăreți, recuperarea trebuia să fie făcută corect, asta însemnând și perioadă lungă de timp.

Totul a început cu recuperarea mobilității genunchiului. Surpinzător, în doar o săptămână, 10 zile cât genunchiul a stat imobilizat, am pierdut complet mobilitatea sa. A fost puțin șocant, dar știam că, încet-încet, totul va reveni la normal. Am închiriat un aparat special, Artromot, care, folosit vreo patru săptămâni zilnic, mi-a redat, treptat, grad cu grad, mobilitatea aproape completă a genunchiului drept.

Însă după mișcările astea genunchiul se încălzea destul de tare, așa că după fiecare sesiunea trebuia să-l răcesc. Am avut noroc pentru că prietenii de la Verito mi-au împrumutat exact produsul de care aveam nevoie pentru răcire. E vorba de Freeze Sleeve, un manșon pe care îl răcești, sau încălzești după caz și după cum ai nevoie. Apoi îl tragi peste zona inflamată, genunchiul drept în cazul meu, care avea nevoie de răcire.

Nu e nevoie să mai spun că manșonul ăsta l-am folosit foarte multă vreme și după ce am înapoiat aparatul Artromot, pentru că acasă, în timpul liber, continuam mișcările de mobilizare ale genunchiului care, inevitabil, se inflama. Atunci scoteam iarăși Freeze Sleeve-ul din congelator și-l trăgeam peste genunchi. Manșonul este destul de greu, masiv și se răcește foarte bine, iar ca durata, ține vreo 20 de minute. Fiind 360 de grade, răcirea se face foarte ok, de jur împrejur, dar nu împiedică mișcarea piciorului, materialul fiind flexibil și atunci când e înghețat. Însă dacă ai nevoie să aplici căldură, Freeze Sleeve îl bagi la microunde.

Apoi a început kinetoterapia. La recomandarea doctorului chirurg am apelat la Sfinții Arhangheli Centru de Recuperare Medicală și Sportivă. Nu mă întrebați de ce se numește așa, pur și simplu așa se numește. Însă centul este absolut fantastic, în primul rând curat și cu oameni profesioniști. Terapeutul care se ocupă de tine îți cunoaște afecțiunea și planul de recuperare și te pune să faci o mulțime de exerciții, asistat sau nu de tot felul de aparate, fiecare exercițiu fiind mai specific și foarte targhetat spre o singură grupă de mușchi care trebuie refăcută, sau chiar un singur mușchi! Este greu la început, doare, dar devine din ce în ce mai bine, chiar dacă și exercițiile devin din ce în ce mai grele sau solicitante, pentru a ține pasul cu mușchii care își revin.

Am facut kineto, hidro-kineto și ceva proceduri timp de trei luni după care a venit primăvara, iar programul a început să devină haotic. Recuperarea mea era la… 60%? Din nou, un om “normal” ar fi fost practic gata, suficient. Puteam merge normal, fără schiopătare, urcam și coboram treptele acceptabil, deci gata. Sau?

Evident că nu eram gata. Din păcate recuperarea asta durează, dacă vrei să o faci bine, să fii cum erai. De fapt, mai bine decât erai!

Așa că asta am și făcut. Din toamnă am reînceput sesiunile de kineto, planul fiind să fac neîntrerupt până în primăvară, împreună cu înot, alergare în casă pe bandă și sesiuni de Zwift din ce în ce mai solicitante, pe bicicletă. Îmi doresc să revin la forma decentă în care eram înainte de operție. Nu de alta, dar anul viitor, în primăvară, mă gândesc să-l încep în forță cu unul dintre cele mai frumoase evenimente de gravel biking din lume, Veneto Gravel.

Apoi, având în vedere că toată vara lui 2023 a fost “racing free”, situația este cumva “inacceptabilă”. Așa că începând cu 2024, planul este să revin la una din pasiunile mele, concursurile de ciclism și alergare, dar luate toate, ca și până acum, cu o doză bună de “ne” seriozitate, țelul principal fiind de fapt timpul cât mai mult petrecut activ în natură, împreună cu familia și prietenii.

Sfatul meu? Merită să faci o astfel de operație?

Răspunsul nu poate fi un simplu da sau nu. Aș îndrăzni să spun că dacă o poți duce pe picioare, durerea, dacă nu e prea mare, atunci nu merită. Poți ameliora durerea începând tratamentul cu infiltrații cu acid hialuronic. Este practic un lubrifiant care face ca încheietura să se miște mai ușor. De asemenea, te ține 6 luni – 1 an. Deci ar putea fi o soluție bună de compromis.

Dacă însă durerea e mare și „nu se mai poate”, atunci trebuie să iei măsuri mai drastice, operația fiind o soluție. Trebuie să ții însă cont de faptul ca recuperarea este de 1000 de ori mai importantă decât operația în sine, și mai grea. Recuperarea trebuie făcută ca la carte, asistat și îndrumat de kinetoterapeuți profesioniști. În caz contrar operația este cam degeaba, iar cele doua investiții „masive” – în timp și bani, cam sunt aruncate pe geam.

Cert este însă ca înainte de orice, trebuie să începi cu consultul medical, la un doctor chirurg care știe ce înseamnă persoana activă, sport și recuperare sportivă și apoi mers la RMN. După ce afli diagnosticul, poți lua decizia corectă, în cunoștință de cauză, și în funcție de sfatul medicului.