Până în prezent n-am închinat ode niciunui brand, indiferent de natura acestuia, dar de data aceasta există o mică posibilitate să fiu obligat s-o fac. Acea posibilitate pleacă din experiența avută în ultimele 4 luni cu noua gamă de piese Shimano XTR și-ți menționez din capul locului: toată lumea ar trebui să dețină una. Iar Shimano ar trebui s-o ofere cel puțin la jumătate de preț și să vină desigur ca echipare standard pentru toate bicicletele de peste 2.000 de lei. Ideea duce un pic spre Marx, dar plecăm de la premisa că toți merităm ce-i mai bun pe lumea asta.
Noul XTR a reușit cu adevărat să mă impresioneze, din toate punctele de vedere, fapt pentru care acest articol pe blog, aranjat în felul unei discuții amicale, îi va fi închinat. Nu spun că vechile game ar fi rele, căci nu este cazul, dar nu sunt nici pe departe la fel de performante precum aceasta. Ca să argumentez mai clar, diferențele din gama precedentă cu cea pe care o precede (adică cea din urmă cu două generații) nu sunt atât de mari precum este saltul dintre cea nouă și cea lansată în urmă cu 4 ani. Vorbim aici despre lumi diferite.
Să creezi o linie de piese atât de performantă nu este lucru ușor, mai ales când moștenitorul trebuie să urmeze linia elitistă trasată încă din start. 2015 însă este viitorul, iar japonezii știu asta. Oferă un XTR într-o gamă mai variată ca oricând. Spre exemplu, pentru sistemul de transmisie ai la dispoziție angrenaje cu una, două sau trei foi, cuplate la un bloc de 11 pinioane. Pinioane realizate atât din aluminiu cât și din titan. Și că tot am adus vorba de pinioane, saltul de la 8 la 9 pinioane și de la 9 la 10 pinioane nu a schimbat în mod special regulile jocului. Ah da, mai târziu ne-am ales cu un nou angrenaj cu două foi în loc de trei, dar asta nu m-a impresionat niciodată atât de mult precum noul 1×11, care acoperă o plajă suficient de mare de rapoarte, cel puțin pentru munte și îmbină totodată funcționalitatea cu greutatea foarte mică. Toți rămân uluiți la vederea pinionului cel mare, cu 40 de dinți (mamă frate, ce-i aia, o foaie?). Deși nu pot spune că Shimano a inovat, cel puțin a perfecționat ideea și a dus-o mai departe, ajungând la o funcționalitate ireproșabilă, iată, încă de la primul model. Un lanț care stă perfect pe singura foaie a angrenajului, în orice situație, fără să necesite un chainguide.
Nici noile roți nu sunt de ignorat. Din punctul meu de vedere, sunt piese de rezistență. Foarte ușoare, cu un design excepțional și cu jante din carbon laminat. Chiar dacă aceste roți nu folosesc rulmenți, nici măcar în noul secol, coroanele angulare pe care le folosește sunt bine ascunse de mizeria de pe traseu. Mulți spun că Shimano adoptă această strategie pentru ca durata de viață a butucilor să fie mai mică. Dacă mă uit la gamele inferioare și iau în calcul propriile experiențe cu acei butuci, pot să confirm, dar dacă mă uit la sistemul intern al noilor butuci XTR, arată ca un pas imens înainte. Înainte să închei trebuie să menționez caseta pe care se montează pinioanele: aceasta este costruită din titan și scoate un sunet superb. Nu porno în stilul Hope, ci mai degrabă foarte elegant.
Totodată, această linie de componente este prima pentru bicicletele de munte care poate fi achiziționată și în versiunea electronică. Deși nu sunt deloc un mare admirator al acestei idei, mai ales în off-road unde multe lucruri se pot întâmpla, cei care deja folosesc sistemul electronic spun că reprizele de schimbare sunt mai rapide și că poți uita de ajustări sau reglaje. Dacă ei sunt mulțumiți, eu nu pot decât să mă bucur, însă îmi este greu să trec în acest moment peste faptul că acel cablu poate fi agățat de o creangă și te va lăsa cu lanțul pe pinionul cel mic. Îmi imaginez de asemenea că asta se întâmplă la mijlocul traseul, când mai am 30 de km până acasă și încă 1.000 de metri diferență de nivel. Dar, avem la dispoziție pentru prima dată în istorie, schimbătoare electronice pentru mtb-uri.
În ceea ce privește aspectul noului XTR pot găsi cu ușurință un cuvânt potrivit: understatement. Poate trece foarte ușor nevăzut, mai ales că noul gri nu-ți sare în ochi, dar nici nu reușește să egaleze din punctul meu de vedere nuanța produselor inițiale. Cum nu toate lucrurile au cum să fie perfecte, iar toate gusturile sunt imposibil de mulțumit, Shimano duce mai departe cu XTR calitatea care i-a consacrat, mai puțin bling-bling-ul, ceea ce este în regulă.
Pentru că acesta nu este un test și nici un articol de știri, o să închei cu o concluzie firească, pe care sunt sigur că orice posesor de XTR o poate confirma: ai în față o gamă de componente de top, care îmbină funcționalitatea cu o durată de viață odioasă, care nu are pretenții de a fi cea mai ușoară, nici cea mai arătoasă, dar care este la fel de onestă ca orice produs ce provine din Japonia. De aceea, sugerez ca Shimano să se concentreze exclusiv pe producția de componente XTR și să uite de restul gamelor. Pentru a ne face viața mai ușoară și pentru a nu mai fi nevoiți să înlocuim componentele pentru următorii 10 ani.
Dragoș Mitroi
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…