Multe lucruri bune s-ar putea întâmpla, cel puțin la nivel de orașe sufocate de trafic, dacă ideea și practica mersului…
Potențialul cicloturistic al țării stă în mare parte neexploatat, însă sunt o mână de contraexemple autohtone care demonstrează că se…
SRAM și Shimano nu mai vor singurele companii care își vor disputa segmentul trenurilor de rulare cu o singură foaie,…
Chiar dacă numele ne poate duce cu gândul la altceva, Maratonul Nordul Moldovei – Caii Pedalează este un eveniment dedicat…
Într-un scenariu discutabil, Lance Armstrong, ciclistul căruia i s-au spart în cap toate oalele dopajului, joacă rolul unui mecanic de…
Saalfelden-Leogang și-a adjudecat găzduirea Campionatului Mondial de 4X din acest an, competiția urmând să aibă loc în zilele de 13…
Mountainbiking-ul revine treptat în Oradea, sau mai bine zis lânga Oradea, grație mai multor competiții care vor avea loc în…
Clubul de Cicloturism Napoca (CCN) lansează o nouă invitație publicului clujean la o proiecție a fotografiilor dintr-o tură prin Bucovina…
De obicei, când lumea aude de Botoșani, dacă aude de Botoșani, se gândește la Ipotești și la casa memorială a…
Îi cunoaștem prea bine. Atât jargonul, cât și argoul urban au tone de denumiri pentru ei, dar cel mai frecvent…