Categorii: AccesoriiDiverse

Prim contact: Pedalele Garmin Vector 2s cu măsurarea puterii

Introducere/justificare

Măsurarea puterii dezvoltate e un parametru foarte util pentru cicliști, dar din păcate prețul unui senzor special este destul de mare, motiv pentru care de cele mai multe ori achiziția unui astfel de dispozitiv pare să nu se justifice. Pentru majoritatea cicliștilor măsurarea parametrilor principali: viteză, distanță, eventual și puls și cadență oferă date suficiente chiar pentru un plan serios de antrenament!

Totuși un powermetru nu e neapărat o investiție inutilă pentru ciclistul amator, existând totuși câteva motive pentru care acesta se poate dovedi mai util decât pare la prima vedere.

În primul rând trebuie să spunem că măsurarea puterii este un domeniu relativ nou față de restul și din acest motiv prețul acestor dispozitive a fost multă vreme extrem de ridicat, existând un număr destul de mic de producători. În ultima vreme însă numărul produselor de pe piață a crescut mult și implicit a avut loc și o scădere serioasă de preț care le-a adus mult mai aproape de puterea de cumpărare a ciclistului amator.

Primul beneficiu imediat al unui senzor de putere este posibilitatea de a ne antrena în funcție de valoarea acesteia. Cum se face acest lucru nu e subiectul acestui articol, fiind în plan o serie de articole în care să descoperim împreună secretele antrenamentului după putere. Ce putem spune e că măsurarea exactă a puterii cu care apăsăm în pedală este cel mai precis mod de a reflecta nivelul de efort și de antrenament.

Pulsul, folosit ca parametru principal de antrenament de multă lume, depinde foarte mult de oboseală, starea de sănătate, nivelul de antrenament, hidratare, alimentație… Astfel, poate fi destul de înșelător. Viteza de deplasare nu este sub nicio formă un parametru bun de antrenament. Vântul, starea tehnică a bicicletei, presiunea din anvelope, mersul la trenă sau la plasă, toate fac ca viteza pe aceiași bucată să varieze mult pentru aceiași putere dezvoltată de ciclist. Dacă dorim însă să ne antrenăm pe niște intervale de putere, nu contează că bate vântul din față, că am făcut pană și e presiunea mică într-o roată, că e ud pe jos, că suntem singuri sau în grup. Apăsăm în pedale cu puterea necesară și ne facem antrenamentul dorit.

Putem lua exemplul modern al KOM-urilor. Te duci și tragi să îți bați timpul pe o urcare dar nu reușești. Dacă studiezi puterea medie generată pe segmentul respectiv poți să îți dai seama dacă ai mers mai prost decât atunci când ai avut timpul record sau ai mers mai bine acum, dar au existat alți factori care te-au încetinit… Mai mult, datele le poți vedea chiar în timp real!

Un alt avantaj al unui powermetru la care multă lume nu se gândește este posibilitatea de a ne antrena iarna pe trainer în mediul virtual. Zwift, Sufferfest, TrainerRoad, există multe aplicații online pentru asta, dar toate necesită pentru o funcționare bună măsurarea puterii aplicate. În general se folosește un trainer smart care face această măsurătoare, doar că un astfel de trainer sare cu prețul de 500 euro și poate ajunge în funcție de performanțe la prețuri mult mai mari! Folosind însă un powermetru, aplicațiile permit folosirea oricărui trainer simplu, ieftin. Practic putem să evităm o investiție de câteva sute de euro într-un smart trainer și să cheltuim aceiași sumă de bani pe un powermetru care ne va fi de folos tot anul pe bicicletă!

Nu în ultimul rând senzorii de putere măsoară în general și cadența, deci am mai scăpat de un senzor destul de scump de pe bicicletă!

Garmin Vector 2s

În general, powermetrele de pe piață se prezintă în mai multe forme, cele mai populare și mai avantajoase ca preț fiind cele incluse în brațul angrenajului și cele în pedală. Avantajele evidente ale celor în pedală este că se pot muta de pe o bicicletă pe alta și că nu e nevoie de un model special, ca în cazul celor din brațul angrenajului unde avem nevoie de un braț identic cu ce avem noi pe bicicletă (senzorul vine gata integrat în braț). Dezavantajul celor în pedală e în primul rând faptul că se găsesc doar în variantă de șosea (la MTB un powermetru nu prea ar avea oricum sens, dar mulți preferă să folosească pedale de MTB și la șosea), dar și uzura pedalei, pentru acest lucru existând însă kit-uri de recondiționare.

Un alt element important este dacă măsurarea se face la un picior (în mod normal stângul) sau la ambele. Având în vedere că în general toți cicliștii au diferențe de putere între picioare de 5-10%, un sistem dual ar avea avantajele lui. Prețul în schimb este în general aproape dublu și devine prohibitiv pentru utilizatorul amator!

Garmin oferă senzorul de putere montat în pedale. Astfel, Garmin Vector 2, ultima versiune de powermetru al binecunoscutului producător, este disponibil atât în versiunea duală cât și în cea simplă, numită 2s.

Am primit de la Trisport.ro pentru test pedalele Garmin Vector 2s. La nivelul meu de ciclist amator am considerat că modelul simplu 2s este mai mult decât suficient, o investiție suplimentară nefiind momentan oportună. Trebuie menționat însă că în orice moment se dorește se poate achiziționa kit-ul de upgrade care transformă pedalele 2s în modelul 2 cu măsurare duală!

Pedalele Garmin sunt construite pe baza unui set de pedale Exustar compatibile cu sistemul de plăcuțe Look! Așadar dacă aveți pe bicicletă pedale Shimano pregătiți-vă de un upgrade (există și un kit care adaptează un set de platforme Shimano Ultegra pe un set de pedale Vector pentru cine chiar dorește să rămână pe sistemul japonezilor și este dispus să plătească o sumă destul de consistentă suplimentară).

Pedalele au venit împachetate elegant, conform gamei de preț din care fac parte.

Pachetul complet conține pedala stângă cu senzor, pedala dreaptă simplă, emițătorul, 2 șuruburi de prindere pentru acesta și o cheie imbus, un set de plăcuțe roșii Exustar și șuruburile de prindere, un stick USB ANT+ necesar pentru upgrade și pentru folosirea pe trainer, un set de șaibe în caz că sunt necesare (la Vector 2 montarea acestora nu e obligatorie).

Pedala stângă are inclus senzorul în ax, în timp ce pedala dreaptă are axul normal. Includerea senzorului acolo face ca montajul pedalelor să se poată face doar cu cheia fixă de 15 mm, nu și cu imbus. Montajul se face simplu, ca orice set normal de pedale, cu excepția faptului că se recomandă un cuplu de strângere de minim 34 Nm. Ideal ar fi să fie folosită o cheie dinamometrică la montaj, dar la modelul 2 Garmin au anunțat că se poate folosi și o cheie normală atât timp cât strângerea se face ferm și puternic, depășirea valorii de 34 Nm neafectând măsurătoarea (valori mai mici induc însă erori). De asemenea se recomandă gresarea filetului pentru o extragere ușoară a pedalelor pentru mutarea pe altă bicicletă sau la transport în bagaj.

Pe pedala stângă se montează apoi emițătorul, cu ajutorul imbusului inclus în pachet, după care pe capătul axului pedalei se introduce ”capacul” cu contactele emițătorului. Acesta conține și bateria și comunică prin ANT+ cu dispozitivele compatibile trimițând informații despre putere și cadență.

Se împerechează senzorul cu computerul folosit (în cazul nostru un Garmin Edge 520) după care urmează câteva reglaje simple:

  • reglarea lungimii brațului angrenajului – din meniul computerului
  • reglarea unghiurilor de instalare a senzorului – este solicitată de majoritatea computerelor, se urmăresc indicațiile de pe ecran, e nevoie să se pedaleze la 80-90 rpm pentru câteva secunde
  • calibrarea senzorului – se face din meniul computerului, este necesară înainte de fiecare tură pentru a asigura valori corecte, acestea depinzând de temperatura și umiditatea exterioară

Evident, înainte de a pleca la drum, trebuie să modificăm computerul astfel încât să afișeze informațiile despre putere. Avem la dispoziție puterea instantanee, dar care variază foarte repede, dar și mult mai utilele medii de putere pe 3 secunde, 10 secunde, 60 de secunde sau pe tură/lap. De asemenea putem afișa zona curentă de putere în care ne aflăm. Înainte însă de toate este nevoie de un test pentru aflarea valorii FTP (Functional Threshold Power), o valoare ce exprimă puterea maximă pe care o putem genera timp de o oră. FTP-ul se poate afla cu ajutorul testului de FTP inclus pe orice computer modern, dar se poate face și manual. În principiu testul implică o încălzire prealabilă și apoi rularea la efort maxim timp de 20 de minute, FTP fiind calculat standard ca 95% din puterea medie generată în această perioadă. Se recomandă ca testul să se facă pe trainer pentru a nu fi influențat de trafic și factorii externi.

Computerele Garmin Edge oferă apoi diverse posibilități de a folosi și de a afișa puterea, în afară de simpla afișare într-un câmp de date. De exemplu, se poate utiliza un widget grafic ca în imaginea de mai sus (doar la Edge 520, 820, 1000) unde avem puterea la 3 secunde și alte informații afișate grafic, iar culoarea câmpului puterii se schimbă în funcție de zona de putere în care ne aflăm.

Un alt mod foarte util de a folosi puterea este în cadrul antrenamentelor cu intervale. Un astfel de antrenament se pregătește prealabil pe pagina connect.garmin.com după care se încarcă automat pe computer. În timpul turei, computerul ne oferă informații grafice despre intervalul de putere pe care trebuie să îl păstrăm și durata acestuia, după cum se vede în imaginea de mai sus (săgeata neagră trebuie păstrată în zona verde).

Pedalele Garmin Vector 2 sunt compatibile cu orice dispozitiv cu receptor ANT+ care știe să folosească informații despre putere. Aici se includ toate modelele actuale de computere Garmin cu funcții de ciclism dar și foarte multe modele mai vechi, dar și un număr foarte mare de modele de la alți producători: Sigma, Bryton, Mio, etc… De asemenea, pot fi citite de telefoanele cu ANT+ (seria S de la Samsung, Z de la Sony, etc…). Pentru conectarea cu PC-ul e nevoie de stick-ul inclus în pachet.

Vom reveni în viitor cu alte articole și teste interesante folosind acest senzor care ne deschide destul de multe posibilități, iarna aceasta vom încerca să îl folosim și în aplicațiile de antrenament virtual și vom reveni și atunci cu detalii!

Avantaje: pot fi mutate între biciclete, pot fi recondiționate/upgradate

Dezavantaje: nu au conexiune BTLE, există doar în versiune pentru șosea

Preț: 3220 lei (redus la 2790 lei la data redactării articolului)

Importatori în România: Trisport, Extreme Riders Distribution

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Vezi comentarii

    • Pentru că la MTB bicicleta dă mereu în bolovani, rădăcini și alte obstacole și toate șocurile astea alterează mult măsurarea datelor, powermetrul fiind extrem de sensibil. Aș zice că există chiar riscul să se defecteze la un moment dat, nu mai zic de riscul lovirii directe cu diverse stânci, crengi...
      Doar pentru cineva care folosește un MTB pe asfalt ar avea sens.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma