Categorii: AccesoriiDiverse

La test, protecție împotriva câinilor agresivi: spray-ul cu piper Ballistol

Fie că pedalezi prin oraș sau la munte, nu se poate să nu fi fost vreodată alergat de un câine. Iar procesul de a scăpa de potaie este destul de anost: te dai jos de pe bicicletă, urli la el, te faci că arunci cu ceva, pare că se retrage, te urci pe bicicletă, iar apoi vine să te latre din nou. Și tot așa. Pulsul, care oricum era crescut de la efort, crește și mai mult din cauza nervilor și a sperieturii, iar apoi îți continui tura frustrat.

KO – face exact ce promite. Doar că nu te pune la pământ.

Cum în oraș nu mai pedalez de mult și mulțumesc zeilor pentru ocazia pe care mi-au oferit-o ca să mă mut la munte, am trecut la o etapă mai veche: câinii de stână. Dacă prin sate de regulă nu prea întâlnești câini care să te latre, căci aici au altele mai bune de făcut și-și conservă inteligent energia, la stână, acei câini au un singur scop: să îndepărteze orice pericol de lângă turmele de oi, vaci și capre. Iar cu câinii de la stână lucrurile stau un pic diferit față de cei de oraș, trăiți în capitalism. Ei nu știu multe, iar când se năpustesc asupra ta, vin hotărâți. Nu are sens să mai amintesc de plăcerea nebună a ciobanilor să asiste la spectacol, în timp ce tu te chinui să-i potolești, așadar voi trece direct la subiect.

Acel capac reprezintă siguranța care te împiedică să-l acționezi accidental când i-l prezinți soției.

De curând am primit la test un spray cu piper, care are menirea de a ține la distanță orice vietate agresivă: câini, urși, vulpi, râși, lupi, poate chiar și veverițe, în cazul celor speriați care ies pentru prima dată la munte și nu știu la ce să se aștepte din partea animalelor sălbatice. Iar după cum s-a dovedit în episodul de ieri, chiar și ciobani puși pe distracții sadice. Sincer să fiu, nu aveam prea mare încredere în spray-ul cu piper. De mic auzisem de spray-ul paralizant care ținea la distanță borfașii atunci când te prindeau în gang și te făceau la buzunare, dar din fericire, nu am fost niciodată într-o astfel de situație, așadar nu am achiziționat niciodată unul (de regulă te înarmezi după ce ți se întâmplă ceva rău, mai degrabă decât să previi). Dar, odată cu spray-ul primit prin poștă, am zis să-l car cu mine în rucsac căci este compact și ușor.

Chiar ieri am ieșit la o tură maginifică, iar stelele și planetele s-au aliniat perfect. Am fost înconjurat pe parcursul turei de nu mai puțin de 9 câini ciobănești, în două reprize: în prima, protagoniști au fost 3 câini mari, iar în a doua, 4 câini foarte mari, unul mic și un cioban. Când i-am auzit lătrând pe primii, evident că am frânat, m-am oprit și am încercat să trec de ei în mod civilizat. Desigur, nu a funcționat. Unul era în fața bicicletei, altul în lateral și încă unul în spate (drept să-ți zic, acela m-a speriat cel mai tare căci se apropia cu sete de gamba mea). Mi-am amintit apoi că am spray-ul minune. L-am scos, am tras siguranța și am aplicat un jet direct în botul celui mai agresiv din haită, masculul alfa cel mai probabil. Un jet de aproximativ 3 metri lungime cu o substanță galbenă s-a împrăștiat aproape instant. Iar câinii, ca prin minune, au dispărut instantaneu: un pic de schelălăit, strănuturi, tuse. Am fost uimit, deși începuse să mă înțepe și pe mine limba.

Câteva imagini din tura maginifică de care pomeneam.
Toamna este superbă pentru biciclit, dar atenție, căci turmele se mută la altitudini mai mici, deci șansele să întâlnești ciobănești sunt implicit mai mari. În fundal, în dreapta, se poate observa Piatra Craiului.
Dovada că nu toți cei care scriu pe pereți tâmpenii nu-s analfabeți. M-aș fi așteptat să scrie „șeful la piatră”.

În următorul episod, care s-a consumat la vreo 10 km distanță de primul, cei 5 câini au fost mai rapizi ca primii și mult mai agresivi. Dar și mai înalți. Ciobanul, undeva aproape de toată scena, nu zicea nimic, doar se sprijinea în toiag și avea un zâmbet în colțul gurii. Pentru o secundă m-am gândit dacă nu cumva ar fi dubios să folosesc spray-ul de față cu el, însă situația devenea dramatică, așa că am pus din nou în practică ceea ce învățasem cu câteva minute mai devreme: trag siguranța, apăs butonul. De data aceasta, fiind vorba despre mai mulți câini, am ținut apăsat mai mult. Din nou, ca prin minune, câinii s-au repliat într-o secundă, însă victimă colaterală a fost ciobanul, la care se pare că a ajuns un pic din conținutul spray-ului, cât și nasul și gura mea. Din păcate, vântul adia destul de tare, iar câinii, conform legilor lui Murphy, nu se pun niciodată altfel decât contra vântului, deci trebuie să fii atent. Ochelarii de bicicletă m-au protejat, însă gura și nasul au rămas expuse. În orice caz, am putut să-mi continui drumul liniștit, frecându-mă pentru următoarele 30 de minute la nas. Ciobanul părea să mă înjure, câinii strănutau în spate, iar eu plecam cu convingerea că în sfârșit, am găsit o soluție care să mă scoată din aceste necazuri. Brusc mă simțeam liber!

Partea bună este că acest spray este compact, are un jet destul de mare și este foarte ușor de cărat. Nu costă mult și este al naibii de eficient pe orice viețuitoare care are ochi, nas și gură sau cel puțin una din cele menționate. De asemenea, foarte important, nu paralizează și produce daune celor pe care-l folosești, doar te salvează pe moment dintr-o situație neplăcută. Poveștile cu îmi cumpăr pistol, pe care de regulă le auzi de la cei fugăriți de câini, sunt doar povești ce rezultă în urma unor frustrări. Nu cred că ar face nimeni așa ceva oricum, iar costurile ar fi oricum de zeci de ori mai mari.

Spray-ul de față, Ballistol pepper Spray Fog, de 40ml, poate fi achiziționat online pentru doar 5.39 euro. O sumă de nimic, pentru liniștea și confortul tău în ture. Detalii despre produs pot fi găsite pe site-ul producătorului.

Preț: 24 lei
Importator în România: –

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Din pacate aproape 100% dintre noi rezolvam situatia si plecam mai departe nepasatori. Nici macar un mail sau o depesa trimisa la Politie ? Pacat si rusinos. Parerea mea e ca de-asta stam prost cu lucrurile, pentru ca nu doar autoritatile, dar nici noi, nu facem aproape nimic.
    Daca tu faci sesizare, altul face sesizare, e imposibil sa nu se ia masuri.
    Era corect macar fata de altii , daca nu fata de tine, sa iei masuri intr-un fel fata de acea jigodie intre oi, ca cioban nu-l pot numi.
    Eu nu inteleg de ce au fost atatia fraieri care s-au ridicat impotriva initiativei lui ciolos ca ciobanii sa detina un numar mic de caini ...

    • Bine zis, eu depun plângere la politie, desi azi cand am discutat cu politia mi s-a zis ca noh.. Ciobanu e greu de reperat.. Ca trebuie ascultata si varianta lui.. Eu desigur ca m-am oferit sa-i duc direct la cioban, sau in zona. . și le-am zis ca aici in zona este doar unul cu noua caini dupa el si 50 de oi.. Si altul cu doar 3 caini. Insa, voi depune o petitie si online, la politie, am văzut ca se fac si astfel de lucruri. Este scandalos faptul ca ciobanul se amuza in timp ce noi traim adevărate traume. Jur, ca nu imi este frica de animalele sălbatice la fel cum imi este frica, cand vad turma cu ciobanestii..

    • Dacă-mi aduc bine aminte, n-a fost inițiativa lui Cioloș, ci doar ceva mai vechi care trebuia pus în aplicare atunci.
      Oricum problema nu e atât numărul câinilor, cât iresponsabilitatea stăpânilor care nu-i țin în frâu.

  • in Germania un asemenea atac al unor caini detinuti de o persoana fizica se considera atac indirect din partea proprietarului cainilor! deci daca traiam intr-o tara civilizata cu legi ce se mai si aplica zambetul ciobanului se transforma in plans lung si milogeala sa nu-l lasi fara chiloti in cur IN INSTANTA! dar cum traim in haznaua de RROMania asa ceva nu se va intampla NICIODATA! Personal,i-as impusca cu un pistol 9 mm si pe caini si pe ciobani fix in cap fara nici o urma de regrete sau remuscari! pana la urma vorbim de corpul meu si integritatea mea ca om,autoaparare fata de un atac ce-mi poate provoca rani grave! Inca mai traiesc in jegul asta de tara RROMania dar nu pentru mult timp! iar la cat de mult urasc aceasta natie de handicapati mintali idioti genetici si tara propriu-zis,foarte posibil 99% sanse sa renunt si la numele roman si la cetatenia romana,ca mie scarba de locul si natia in care m-am nascut!!

  • Interesant spray-ul, sigur trebuie sa-l incerc, de problema cainilor agresivi nu scapi nici in orasele mari cum ar fi Bucuresti, prin tara cu atat mai grav, tipul acesta de spray este un "must have" ca cetatean roman; si nu doar pentru caini

  • Spray-ul asta e mai minunat decat credeti! Am si eu unul si am observat ca nici nu trebuie sa il folosesc, e suficient sa il am in rucsac ca sa tina cainii la distanta.

  • Ce simpatic :) ce m-am distrat cititnd acest articol scris cu talent si cu mult umor printre altele si nu in ultimul rand si util :))) Felicitari !

  • Multumim mult pentru articol si eu doream o carabina, dar se pare ca e mai ieftin Fog-ul.

  • Am acelasi spray ca si cel din articol insa varianta jet. Nu am avut ocazia sa il folosesc, insa in magazin mi-a fost recomandat pentru turele de bicicleta tocmai din motivele expuse de Cristi.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

4 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma