Britanicii da Raleigh sunt cunoscuți pentru cursierele performante pe care le fac, mai ales pentru bicicletele de gravel precum Raleigh Mustang pe care am avut și noi plăcerea să le testăm. Raleigh produce însă și o multitudine de accesorii de bicicletă. Cum sezonul de cursieră sau ciclocros nu se încheie nici iarna, am spus că este potrivit să testăm un produs potrivit momentului.
Astfel, Rovelo Biciclete ne-a trimis o Raleigh Exhale RP4.0, o pompă aparent mare pentru cursieră, dar pe care am găsit-o potrivită să o ai la tine instalată pe cadrul bicicletei. Lungimea acestei pompe este de 275 mm în comparație cu aproximativ 200 cât are o pompa mică și compactă. Și greutatea este mai mare, dar nu atât de mult cât te-ai aștepta pentru dimensiunea ei. Exhale are 115 grame în comparație cu 70-80 g cât are una compactă. Însă Raleigh compensează prin performanțe, calitatea construcției și specificații. Totuși 27 de grame nu este mult, mai ales atunci când poți termina mai repede de umflat o roată.
Ce te impresionează imediat la Raleigh Exhale RP4.0 este înfățișarea și calitatea. Este superbă și te cucerește din prima. Construită din aluminiu strălucitor prelucrat CNC, pompa umflă până la o presiune maximă de 120 psi, adică 8,3 bar mai pe limba noastră. Pentru unii e posibil să nu fie suficient. Există cicliști care urcă presiunea în anvelopele de cursieră și până la 10 bar. Însă în primul rând, sunt destul de puține anvelope care suportă o astfel de presiune și în al 2lea rând, ultimele studii arată că o presiune mai joasa este la fel de eficientă. Poți citi aici un articol detaliat despre subiect.
La fel ca multe alte pompe de cursieră, Raleigh Exhale RP4.0 vine echipată cu suportul propriu de fixare pe bicicletă. Instalarea se face în șuruburile bidonului de apă, care se pune apoi peste suport. Poți pune pompa fie pe down tube fie pe seat tube.
Capul de umflare nu este universal Schrader/Presta. Pentru a umfla anvelope cu ventil auto, trebuie sa deșurubezi capacul și să inversezi piesele din interior. Nu consider asta un capăt de țară, mai ales că odată ales modul Presta nu-l vei schimba prea des cu Schrader. La cursiere avem exclusiv valve Presta. Capul de umflare este protejat cu un capac de cauciuc, foarte util având în vedere că poziția joasă a pompei poate aduna destul de mult praf sau nisip de pe drum.
Tot la capitolul protecție, pompa dispune de un inel din plastic. Acesta are rolul de a imobiliza partea culisantă a pompei atunci când este fixată pe bicicletă și nu e folosită. Este util pentru că nu permite pompei să se alungească singură în timpul pedalării, chiar dacă o fixezi cu capul în jos.
O specificație interesantă la Exhale RP4 este furtunul extensibil al capului de umflare. Acesta se fixează pe valva și, mulțumită flexibilității, poți umfla mai ușor roata. Consider această specificație un bonus util pentru pompa Raleigh.
Dimensiunile relativ mari ale acestei pompe înseamnă inevitabil și că umflarea roții este mai rapidă. Spre exemplu 150 de pompări duc o roată de cursieră 700x24C la o presiune de 4 bar. Prin comparație, o pompă compactă, chiar și telescopică, duce aceeași roată la doar 3,5 bar, cu același număr de 150 pompări.
Am testat și folosit cu succes noua pompă Raleigh Exhale RP4.0 și o consider potrivită pentru toți cicliștii de șosea. Poate fi folosita fără probleme și la mtb, doar să fi pregătit să pompezi mai mult. Exhale RP4.0 este gândită să ofere presiune mai mare și nu volum.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…