Se pare că realizarea de infrastructură velo nu e chiar fizică cuantică și majoritatea țărilor din lume găsesc foarte facilă construcția acestor căi. Unele chiar le integrează în soluții de transport și energie mai complexe, cum ar fi Coreea de Sud, unde s-a inaugurat prima autostradă cu pistă de biciclete.
Dispus pe mediana unui tronson de autostradă cu 3 benzi pe sens şi lung de 32 km, culoarul dedicat bicicliştilor este suficient de lat pentru a fi străbătut din ambele direcţii şi prevăzut cu căi de acces subterane. Navetiştii care aleg să străbată cu bicicleta distanţa dintre oraşele Daejeon şi Sejong sunt protejaţi de traficul auto cu balustrade de protecţie, iar pentru ca distanţa să poată fi străbătută confortabil, fără a resimţi efectele soarelui torid, întregul traseu a fost acoperit cu panouri fotovoltaice, electricitatea obţinută putând fi folosită în alte scopuri, contribuind în timp la amortizarea investiţiei, notează publicația go4it.ro
Pasionații de enduro MTB își pot trece deja în calendar unul dintre cele mai așteptate…
Există competiții importante, iar apoi există acele evenimente care pot schimba modul în care o…
În ultimii ani, bicicletele aero au evoluat enorm. Dacă primele generații puneau aproape tot accentul…