Categorii: Video

Ce mai greu? mtb sau cursieră?

Înainte să înceapă “cearta”, trebuie stabilit că nu încape îndoială că ciclismul, sub toate formele sale, este superb! Dar la fel de adevarat este că frumusețea, și dificultatea, fiecărei discipline stă în ochii privitorului, mai exact în mușchii și tehnica celui sau celei care o practică. Totuși ce este mai greu? Să faci ciclism de șosea sau mtb?

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Vezi comentarii

  • La cursiera tragi mai tare, media mult mai mare, la munte cu MTB-ul e nitel plimbarica, e adevarat ca iti trebuie tehnica, dar pulsul mediu e mai jos, trebuie sa stii cum si cand sa tragi, dar efortul nu e constant ca la cursiera. E valabil si la alergat pe plat vs. munte. Le fac pe toate cele 4 moduri, mai des platul si cursiera datorita conditiilor geografice si de timp :)

  • Eu cred ca amândouă tipuri de ciclism au părțile lor bune sau mai puțin bune! La cursieră ai doar asfalt, ai viteza si prea multe masini in trafic conduse de neatenti iar la mtb ai parte de natură, dar asta nu inseamna ca nu poti avea viteza si prin pădure!

  • In conditiile prezentate, as opta pentru ON-Road..viteza e cool oricand,! Dar avand in vedere conditiile din Romanica, drumurile proaste, soferi nesimtiti, masini poluante, care circula nestingherite ca niste comete cu coada neagra care te sufofa ca propriu..... MTB fara echivoc! Optez pentru sport in aer curat si liniste!

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Crater Bike Fest 2026 a adus la Betfia două competiții UCI importante pentru calificarea la Jocurile Olimpice

În perioada 19-21 iunie, stațiunea Băile Felix – Betfia a găzduit Crater Bike Fest 2026,…

19 ore in urma

Devron Tsunami la test: cum se descurcă noul entry-level?

Dacă acum 10 ani entry-level era o bicicletă de 2.000 de lei, astăzi, o bicicletă…

23 de ore in urma

Jidvei Weinland Trails – Biking Edition: MTB în Țara Vinului, între competiție și experiență completă

Jidvei Weinland Trails revine cu o nouă ediție dedicată pasionaților de mountain bike, sub conceptul…

6 zile in urma