Pedalând la poalele Bucegilor

Parcă am spus-o în mai multe postări: Masivul Bucegi, pentru mine cel puțin, nu este un munte care  să se preteze la mountain bike. E prea abrupt, iar pe platou nu prea merge de tras la deal, plus că acolo e plin de SUV-uri, ATV-uri și fauna umana. Totuși, ar fi coborârea din Șaua Strunga spre Poiana Gutanu, dealurile de lângă Bran, Simon sau Fundata, dar care mai mult ca sigur că nu fac parte din masivul Bucegi și tura clasică de palmares până la Vârful Omu, cu o coborâre de rupt brațele și încheieturile din cauza bolovanilor imenși. Am încercat o tură clasică anul trecut, cu urcare prin Șaua Dichiu, am înghițit tone de praf între Bolboci – Hotel Peștera și am coborât pe ruta Cota 2000 – Cota 1400 – Sinaia. Sincer… nu mi-a plăcut.

Pentru o tură de mountain bike de o zi recomand Munții Leaota, Iezer, Baiului, Penteleu, Șiriu, sudul Făgărașului sau Grohotiș. Munții Bucegi sigur nu o să intre în planurile mele de viitor, o să rămână un munte ideal pentru drumeții, alergare montană sau ski pe văi în aprilie și mai.

Dar Tomcat mi-a făcut o propunere interesantă: să împingem bicicletele pe traseele marcate din Plaiul Fânului și Plaiul Munticelului, pentru două coborâri superbe. O aveam și pe Happy ca parteneră de drumeție, iar aceasta tură ușoară părea perfectă pentru orice câine cu poftă de mișcare în natură. Și ne-a plăcut, am încercat să urc acele pante aproape „criminale” pentru un mountain bike, am stat în șa maxim 30% pe cele două urcușuri și am avut o simplă satisfacție: că am încercat să stau cât mai mult timp „lipit” în pedale. Nu ne-am grăbit, am făcut puțini kilometri, nu cred că am sărit de 15, cu o diferență mică de nivel, dar am avut parte de două coborâri excelente!

Nici nu știu dacă pot să recomand o astfel de ieșire, cu mult push-bike și zero satisfacții la deal, dar nouă ni s-a părut ok. Tomcat și Andrei fac astfel de ture în fiecare weekend, au biciclete de enduro, all mountain, cu furci și amortizor de peste 140mm, și li se pare normal să urce pe lângă bicicletă ore întregi, dar să profite de o coborâre spectaculoasă. Așa e și formatul pe care îl vezi în filmele făcute de americani, rideri care merg tare pe coborâri și care urcă cu instalația, mașina sau cu elicopterul la deal. Sincer… eu vad altfel acest sport. Bicicleta înseamnă o plimbare pe munte așa cum fac drumeții cu bocancii în picioare, parcurgând cu un efort minim distanțe foarte lungi.

Dar trebuie să recunosc că a fost o experiență deosebită, care m-a ajutat mult să-mi îmbunătățesc tehnica de coborâre cu mtb-ul. Nu trebuie să ajungi un expert în acest sport ca să-ți dai seama că pe partea de coborâre stau foarte prost, iar cei care au fost cu mine in turele pe două roți mi-au pus porecla de Captain Slow. Știau ei ceva, nu am cum să-i contrazic.

Material scris de Marius Dumitrel. Despre alte ture ale sale poți citi pe blogul său.