Cu bicicletele în Munții Bârgău

Sâmbătă dimineața, cu caii cocoțați pe mașini pornim către județul Bistrița-Năsăud, localitatea Tureac. La intrarea în sat, facem stânga pe valea Tureac, dăm jos bicicletele și intrăm pe traseul propus de Marian. Circuitul care însumează 60 de kilometri, avea să adune aproximativ 1700 de metri diferență de nivel, după un profil care are 3 urcări și 3 coborâri mari. Deoarece trupa era destul de măricică pentru o tură de pedalat era nevoie să menținem un ritm constant pentru a ajunge la mașini, pe lumină.

Prima urcare a zilei o facem pe valea Tureac, unde pentru început înaintăm pe o uliță din sat, iar apoi pe un drum forestier. Imediat după ce pornim identificăm poiana Făgețel în partea dreaptă. Chiar și prin sat drumul e destul de bolovănos, dar e în regulă atâta timp cât putem rămâne în șaua bicicletei. Primul urcuș are circa 600 de metri diferență de nivel și se sfârșește în șaua dintre vârful Pietrei și dealul Bârgău, la o altitudine de 1050 de metri. Pe ultima porțiune am fost nevoiți să împingem bicicletele.

Înainte să ne dăm drumul la vale, privim către valea Leșului și culmea pe care se află vf. Măgura Neagră, culme spre care vom urca în curând. Drumul ales pentru coborâre e destul de accidentat, fiind spălat de ape și plin de praf. Trecem prin poiana Bondarului și continuăm tot prin pădure. Până jos în vale avem parte și de câteva minute de mers pe lângă bicicletă, panta fiind mult prea mare.

Ajungem cu bine în valea Leșului și cu câțiva metri înainte de clădirea școlii din satul Valea Măgurii, vom trece peste un pod pentru a ne înscrie pe drumul ce urcă spre culme. Privit pe Google Earth acesta pare perfect pentru pedalat, însă la fața locului, avem parte de o supriză nedorită: drumul arată ca și cum s-au fi răsturnat camione întregi cu bolovani. În vara anului 2010, am văzut cât de bolovănoase pot fi unele drumuri prin acești munți, așa că ne-am asumat un anumit risc încă de cum am plecat de acasă.

Pentru că nu prea avem încotro, împingem bicicletele. În caz contrar, panta de aici ar fi fost ciclabilă. Împingem, împingem și iar împingem… nu ne vine să credem cum de un astfel de drum arată așa, căci case nu prea sunt pe aici. Soarele iese de după nori și devine din ce în ce mai puternic făcând toată treaba și mai grea; în total vreo două treimi din acest drum am împins bicicletele la deal.

Ne bucurăm și ne punem pe pedalat căci mai aveam ceva până sus, la Măgura Neagră. Chiar înainte de urcușul final vom ocoli vf. Măgura Neagră, pe curbă de nivel, pe partea sudică. Ultimii 500 de metri (tot de push-bike) ne solicită ultima picătură de energie, astfel că ajungem sus aproape lenișati de foame. „Urcuș” mai greu și mai lung nu țin minte să fi făcut vreodată. Răsplata însă e pe măsură: avem Munții Rodnei în față! Pe acest fundal luăm o pauză mai lungă de masă. După câteva minute începem să uităm de urcușul din valea Leșului până aici. Culmea pe care ne aflăm are în partea stângă valea Leșului, iar în dreapta valea Ilvei, dacă direcția de parcurgere e de la est la vest. Deoarece încă nu eram nici măcar la jumătatea traseului pe care ni-l propusesem, ne repunem în mișcare.

În mare parte drumul de pe această culme este unul  înierbat dar se prezintă sub forma unor urcări și coborâri succesive și de viteză. Pe unde nu era iarbă, era nisip, parcă pedalam pe o plajă. Următorii kilometri mi-au adus aminte de tura de pe culmea munților Șes-Plopiș.

În spate se vedeau Călimanii și Bistriței, în stânga vârful Heniu cu al său releu, iar în dreapta creasta Rodnei (ale cărei vârfuri le-am identificat în nenumărate rânduri până am părăsit culmea). Plăcerea de a pedala pe aici se putea citi pe fețele noastre.

Rând pe rând trecem prin poiana Puţoaia, pe sub vârfurile Căţelei, Stegii, Pietrii şi ne înscriem pe o coborâre spre satul Leşu. La sfârşitul acesteia toţi eram praf din cap până în picioare. După ce ieşim din Leşu ne aşteaptă câţiva kilometri de pedalat pe asfalt până la intersecţia către pasul Strâmba, din Ilva Mică. Ca şi cum nu eram destul de prăfuiţi, cu fiecare maşină care trece pe lângă noi, un nou strat de praf se depune. În punctul cel mai de sus (570 m) al pasului ajungem la apus… tare frumos cred că ar fi fost dacă am fi putut sta până la apus pe culmea de pe care am coborât mai devreme. Aici, ne regrupăm şi ne dăm drumul la vale până la E60, în Josenii Bârgăului. Pentru majoritatea tura s-a încheiat aici, dar șoferii mai au de pedalat încă 10 km pentru a recupera maşinile. În aşteptarea lor ne potolim setea cu câte o bere cu lămâie, iar apoi oprim pentru o cină undeva după Bistriţa. Ieşirea se termină către miezul nopţii când revenim în Cluj…

Material scris de Alina Cîrja și fotografii realizate de Marian Poară, cărora le mulțumim pe această cale.