Categorii: Trasee bicicleta

Bucovina luată la pedale: Pojorâta-Rarău

Acum ceva timp se tot vorbea de un nou drum deschis prin munţii Bucovinei: asfalt ca-n palmă, peisaje superbe şi 16 km de urcare printre copaci şi stânci. Drumul nu este altceva decât o scurtătură ce face legătura între E85 şi DN17B, fără a mai fi nevoie să se treacă prin Vatra Dornei, construit în timpul comunismului şi reabilitat de curând.

De exemplu, dacă pleci din Câmpulung Moldovenesc şi vrei să ajungi la Poiana Teiului, o iei pe 175B şi scurtezi drumul cu aproape 50 km. Configurarea traseului şi asfaltul proaspăt turnat sunt motive bune pentru ca drumul să devină un nou traseu de cicloturism, care poate fi la fel de bine utilizat şi pentru drifturile controlate. Un exemplu video destul de proaspăt găsiţi aici.

Eu am fost duminica trecută cu bicicleta, cu gândul de a filma coborârea şi de a trage câteva cadre foto pentru FreeRider şi pentru un articol pe blog.

Cum se ajunge aici

Simplu, din orice direcţie. Cu buline roşii am însemnat punctele de plecare şi de sosire (1 e plecarea mea, iar între 2 şi 3 este traseul propriu-zis), cu pătrate albe următoarele oraşe mari (1 spre Bistriţa, 2 spre Suceava, 3 spre Bacău), iar cu dungă roşie traseul.

Materialul complet îl puteți găsi pe blogul lui Ciprian Pardău, autorul textului și al pozelor

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

  • Am fost eu recent pe acest traseu .(20.06.2015) este foarte frumos ! traseu Campulung Moldovenesc - Pojorata - Cabana Rarau si retur in aceeasi zi ! nota 10 la coborare :))

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma