Cum ar fi bine să abordezi virajele pe cursieră în general și pe cele de pe Sultanu în special

Din păcate, sunt nevoit să încep acest articol cu un disclaimer, și anume că nu sunt vreun mare ciclist, nu mă consider învățat, deținătorul cunoașterii absolute într-ale sportului cu pedale și așa mai departe. Această întrucât urmează un subiect delicat, imediat după ce am renunțat la “infamele” “reis reporturi”, iată că am dat-o în analize de curse și ceva, ceva mă mănâncă să încerc să scriu acest articol, înspre binele comun al ciclismului, în loc să trag un pui de somn în această după amiază cețoasă sau să consum un iaurt Muller Stracciatella de doar 700 de calorii. Dar, ce s-a întâmplat? Păi, fost-am și eu pe Sultanu, la Road Grand Tour, The Wall, și pentru că, probabil din motive de securitate, această cursă s-a ținut în sens invers decât cel în mod firesc dictat de scurta dar extraordinar de abrupta urcare cu nume de funcționar-șef turc, pe ceea ce s-a transformat în coborâre, am văzut, prin bună voința lui Grozea Alexandru-Dănuț, într-un montaj video generos, cam toată secvența de “Așa Nu” și de “Așa Da”, referitor la cum să iei un viraj. Insistând asupra intențiilor modest-inocent-pozitive ale autorului acestor rânduri, care a suspendat “race reporturile” fiind suspectat că se da mare, propun transformarea sa într-un subiect de dezbatere și de informare open source.

Așadar, după ce m-am uitat de mai multe ori la acest video, mi-am pus întrebarea firească: de ce se cade sau de ce unii rideri sunt atât de aproape de a face cunoștință cu asfaltul? În primul și în primul rând, coborârea este muuuult mai abruptă decât ceea ce se vede pe filmare, virajul bucuclas fiind pe o zonă cu înclinație de 30 de grade, după un palier care permite acumularea a destulă viteză, toate astea în condițiile unui puls ridicat spre zona anaerobă de cealaltă parte a Sultanului și a mâncărimii tipice febrei “racing”.Iată așadar niște motive pe care le înaintez: sunt persoane care rămân cu privirea țintă către parapet, nu mai “caută” continuarea, trasa “salvatoare” în acest caz, către următorul viraj. Aceasta deoarece, presupun că e destul de greu să disocieze concentrarea privirii la distanță de “mânuitul” bicicletei, un lucru ce se întâmplă și la MTB, la switch-backs, acele viraje foarte strânse, când privirea rămâne parcă lipită de roata față… Mai departe, se frânează dominant cu spatele, ceea ce duce la un lucru care în motociclism se cheamă “high side” și e unul din cele mai nasoale moduri de a fi trântit de atelajul cu două roți. Frâna dominantă trebuie să fie întotdeauna fața, presupunând că mânuirea ei se face inițial cu finețe, se încarcă progresiv, iar brațele și trunchiul se opun inertiei. Există și un “low side”, ce apare atunci când te înclini prea tare și pierzi aderența roșii față, așa cum am pășit și eu cu o Husqvarna supermoto pe circuitul de la AMCKart, dar oricum, asta e “parfum” ca urmări pentru rider și pentru utilaj față de ceea ce se întâmplă în high-side. Apoi, nu se încarcă pedala exterioară virajului, pedalele rămânând parelele cu solul, am văzut destul de mulți rideri obișnuiți să ia virajele așa la MTB, nu zic că nu se poate, dar dacă ne gândim la ce înclinație era acolo și la cât de solicitate erau frânele asta doar își va face viața mai dificilă. Și mai periculos este atunci când rămâi cu pedala de la interior jos, practic, atunci, în loc să stabiliezi bicicleta tu o împingi mai mult către exteriorul virajului și e clar  nu vrei  se întâmple asta .

Dacă este să nu uităm la ceea ce eu consider o referință în domeniu, “The Cycling Training Bible”, a lui Joe Friel, reputatul autor spune clar că se încarcă (lasă greutatea) întotdeauna în pedala exterioară. Aici completez din Lee Mc Cormack, faptul că pedala de la interiorul virajului e sus, este o consecință a faptului că cea exterioară este la ora șase și e încărcată. Este periculos să îți bazezi un viraj pe împingerea genunchiului la interior, ignorând piciorul de la exterior, după cum se poate vedea an de an, la Maratonul Vinului, în Urlați, în sensul giratoriu din centrul orașului, unde, din păcate, sunt suficiente căzături. Acum, Joe Friel, are trei diagrame pe care desigur că nu îmi voi permite să le fotocopiez aici, în care arată cum în virajele largi, de stânga, riderul se înclină odată cu bicicleta, iar în cele scurte, de dreapta, se înclină mai mult bicicletă decât riderul, deci ca la MTB. În ambele cazuri, piciorul care apasă în pedală este cel de la exterior. Dacă tot am deschis discuția, pe forestierele cu pietriș, nu mai înclini nimic, acolo încerci să o “cârmești” cât mai larg, din trasă, pentru că este foarte ușor de pierdut aderența.

Pentru că ajungem la trasă, asta e o chestie pe care o poți învața “the hard way” dacă esti motociclist și te dai pe un drum cu serpentine, și, din prudență, rămâi pe dreapta sensului tău, înainte de a te înscrie într-un viraj tot de dreapta. Pentru că atelajul pe două roți are nevoie de spațiu pentru a “tăia” virajul înclinându-se, te vei trezi pe contrasens! De aceea, trebuie să te poziționezi întotdeauna lângă axul drumului, chiar dacă pare puțin ciudat să fii atât de aproape de traficul de pe contrasens, dar asta va garanta că rămâi pe sensul tău, de cealaltă parte a virajului strâns. Așadar, întotdeauna, trasa de abordat este exterior-interior-exterior, ceea ce nu se întâmplă mereu în clip. Mulți rideri vin pe interior, apoi sunt nevoiți să se aplece, lărgind automat trasa, proces în care se apropie periculos de zid. Iar aici  e o “scurgere” de ciment, tocmai pe exterior, deci pe acolo… nu se trece! Oricum, in opinia mea, cea mai cuminte abordare e  sa nu  fii prea sportiv in acel viraj, asa cum am făcut eu, de exemplu, gândindu-mă  să trag mult spre exterior, pentru  mă inclina spectaculos,  ceea ce nu mi- ieșit. Cea mai bună abordare este să rămâi pe exteriorul benzii de coborâre, să frânezi tare cu fata, completând cu spatele fără a bloca roata, să te uiți  în următorul viraj,  să lași greutatea pe pedala exterioară, să te  înclini … Ușor de spus,  greu de făcut,  ținând cont de cat abruptă era panta si de cât de solicitate erau bietele frâne –  majoritatea pe jantă, se vede că si cei mai rapizi rideri sunt “trasi” aproape de zid, trebuind să se încline serios, ceea ce nu e tocmai simplu pe îngustele cauciucuri de cursieră.

În ce mă privește, eu am reușit să o dau în stil “motocross/supermoto/dirt-track” sau ciclocross sau chiar motoGP, unde de câțiva ani se folosește faimoasa aruncare a piciorului în viraj, despre care, chiar și cei mai doxă analiști spun că “it just feels right for the riders”. La prima coborâre, despre care habar nu aveam cum va fi, am încercat să merg din reflex către exterior, recunosc că am făcut un pic de “point fixation” pe impresionantul parapet din beton și am simțit că dacă duc mai departe înclinarea, o să pierd aderența. Punct. Manevra cu piciorul a venit spontan, chiar aseară am văzut-o la ciclocross, într-o transmisie GCN, ce să spun, la a doua coborâre am aplicat-o intenționat și aici simt efectiv cum Joe Friel are dreptate, fiind un viraj scurt de dreapta, puteam să o dau mai MTBistic, dar nici în ziua de azi, după ce am avut un supermoto cu gumă spate de 160 mm, eu nu m-am învățat să caut limita pe un 25 mm… Pot face asta pe coborârile cu viraje largi sau măcar destul de clare ca vizibilitate, cum a fost cazul la Sinaia, Infernul Muntelui, o coborâre pe care am simțit că o stăpânesc, dar nici într-un caz pe o coborâre așa cum e “aleea” cu viraje în orb ce te coboară de la Piatră Arsă, portiunea ce incepe din șa.

Concluzionând și recapitulând: nu strică să exersăm o frânare de urgență, în plat, mai întâi, fie că e cu bicicleta, mașina, motocicleta, scuterul. De ce să ne trezim în această situație, atunci când chiar e groasă! Fața e frâna dominantă, se încarcă progresiv maneta – după cum l-am auzit spunând pe reputatul pilot moto Octavian Vrăjitoru – trebuie să te miști lent într-un timp scurt. Privirea conduce, atenție, acolo unde privești acolo ajungi, deci caută mereu ruta salvatoare, încarcă pedala de la exterior, înclină bicicleta de coarne și chiar în momentul în care simși că se “înfăptuiește” virajul, fracțiunea aceea de secundă, ia presiunea din frâne. Un teren foarte bun unde poți exersa în București este în spate la Ikea.

Material redactat de Marc Sandu