Am efectuat de curand testul cu una dintre cele mai raspandite furci pentru DirtJump, modelul Launch T8 de la RST. Ca o mica introducere in familia Launch, trebuie sa precizam ca modelul RST Launch este oferit in doua versiuni : RA si T8. Diferentele sunt mici si se refera doar la ajustarea rebound-ului. Am testat modelul T8 ce beneficiaza de amortizare pe arc, la fel ca si surata mai mare din gama, RA.
Imediat ne-am deplasat cu bicicleta pe care era montata aceasta furca, in diferite locatii pentru a-i testa capacitatile : denivelari, coborari si evident, rampe. Primul sentiment pe care l-am avut urcandu-ma pe bicicleta, a fost ca furca nici macar n-a sesizat ca eu sunt acolo. Astfel, am plecat pe traseu incercand sa gasim pentru inceput doar denivelari mici pentru a-i testa sensibilitatea. In mod surprinzator, sau nu, aceasta nu a reactionat pozitiv la aceste incercari.
Ne-am spus ca ar fi cazul s-o testam pentru cateva trick-uri. Primul care mi-a venit in cap a fost bunny-hop-ul. Este simplu de efectuat, simuleaza un oarecare jump si testeaza forta de amortizare a furcii. Rezultatul a fost un pseudo dezastru : cand roata de fata s-a desprins de sol, s-a auzit o pocnitura destul de puternica in furca, semn ca aceasta este intinsa la maxim. In acelasi timp, spatele meu resimtea greutatea furcii din plin. Vestea buna este ca am aterizat in regula, aceasta reusind sa preia din soc intr-o masura acceptabila.
Greutatea acestei furci este un subiect sensibil, singura precizare pe care mi-as dori s-o fac, fiind faptul ca nu credeam ca in 2010 mai exista furci pentru DirtJump ce cantaresc aproximativ 3 kg. In conditiile in care un Rock Shox Boxxer World Cup pentru Downhill, cu o cursa de 200 de mm si constructie double crown, cantareste doar 2.6 kg. Evident, comparatia este exagerata si a fost facuta cu una dintre cele mai bune furci din lume, dar sa nu uitam ca RST Launch este o furca cu o constructie simpla, fara prea multe optiuni care nu-si justifica greutatea.
Cursa declarata pentru RST Launch T8 este de 130 de mm. Am spune mai degraba 100 de mm, pentru ca cei 30 de mm se pierd undeva pe drum, probabil in aer, cand rotile se desprind de sol. Daca te uiti peste pozele din test, ai sa observi o poza pe care am introdus-o special pentru a marca zona maxima pina unde aceasta furca se comprima. Pe portiuni de pamant putem spune ca furca amortizeaza decent, dar atentie, doar pe denivelarile cu adevarat evidente. Altfel, pare mai mereu blocata. Atentie pentru cei care o vor echipa cu frane pe disc, producatorul recomanda utilizarea unui rotor de maxim 180 de mm.
Despre finisaje nu sunt multe de spus : acestea lasa de dorit, fiind un produs entry-level. Daca arunci un ochi pe site-ul oficial al producatorului taiwanez RST ai sa observi ca aceasta este plasata cat se poate de jos, acolo unde incepe gama de furci pentru DirtJump. Cele doua butoane din plastic ieftin montate pe bratele furcii, reprezinta controlul pentru Preload : nu te chinui prea mult cu ele, pentru ca n-ai sa obtii niciun feedback diferit din partea furcii.
Poti sa te bucuri insa atat de o prindere pe disc, cat si una pentru V-brake-uri. Evident, daca mai conteaza. Pretul acestei furci este destul de mare din punctul nostru de vedere : sa oferi un RST Launch T8 la acelasi pret ca un RockShox Dart 3 ni se pare usor deplasat. Mai ales in conditiile in care Rock Shox-ul este chiar mai ieftin decat RST Launch T8 in unele magazine. Nu luam in calcul aici faptul ca Launch este pentru DirtJump iar Dart3 pentru Cross Country. Deoarece sunt multi care folosesc si RockShox Dart 3 pentru activitati extreme. Vorbim insa de calitate si de brand, iar din punctul nostru de vedere Rock Shox este net superioara.
In concluzie, putem spune ca RST Launch-ul T8 este o furca buna doar daca vine livrata deja pe bicicleta. Este o piesa buna pentru incepatori, care o pot tortura in nenumarate moduri si o pista excelenta de plecare. In ciuda greutatii, este rezistenta la socuri puternice iar pe viitor treburile pot sta chiar mult mai bine : gandeste-te, dupa ce vei face un upgrade si o vei schimba, noua furca iti va parea la fel de usoara precum un fulg.
Daca trebuie sa raportam performantele la greutate si la costuri, atunci gluma se ingroasa.
Greutate : 2.830 grame
Utilizare : DirtJump
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…
Vezi comentarii
Am si eu un launch t8 si i-am scos elastorii si merge super fain , e si mai moale si intra si mult mai mult deci daca aveti probleme scoateti elastorii . ;)
Este mai buna decat RockShox Dart 1? Ma refer la cursa, amortizare si rezistenta.
Marzocchi oricand. :)
Am gresit mai sus scuze, e dj3 furca.
Desi poate suna a inrebare stupida, dar vreau sa stiu care merita mai mult rst launch sau marozoochi bomber dj1?
imi puteti spune si mie cum se unge o furca rst launch ca am si eu una si nu stiu cum se baga ulei?
salutare!! Nu de mult timp am achizitionat un rst launch t8, cursa 100mm. Cand am cumparat-o, eram ingrozit de cum merge.. .din cursa de 100 mergea 20?:-? Acum intr-o zi, i-am facut un service: am bagat ulei (cu totu cai pe vaselina) in ambele brate (cam 15ml/brat). Dupa, i-am scos elastori (din 4 i-am lasat 2). Dupa aceea, eram uimit de cum lucreaza, daca ma apasam pe ea cat puteam ii dadeam cap!!!
Nu uitati! Luati elastori!! Dupa ce i-ati luat se mareste cursa! :)
Salutare, eu am RST Launch T8 petru dirt jumping. Este o furca de calitate medie, iar pt street denivelarile nu le preia deloc de parca ar fi fixa si amortizarea incepe de la o piatra sau o bordura mai mica cam de 1 deget 2. La reglaje trebuie sa umbli simultan la ambele brate si diferenta intre + si - se simte nu cum spun alti ca nu e nici o diferenta. Este una dar nu foarte mare. In concluzie pret calitate merita.
OK atuncia îi rog pe cei care detin rst space jump sa posteze aici
Noi nu am testat Space Jump, poate doar utilizatorii sa te poata ajuta. In momentul cand o vom testa, vom publica o recenzie completa comparand-o si cu RST Launch.