Sram X-4 (2011)

Noul Sram X-4, versiunea 2011, a suferit ceva modificări față de versiunea precedentă, cântărind acum cu 35 de grame mai puțin. Cei de la Sram au instalat un nou arc pe X-4 însă patina utilizată este tot din oțel. Gândit pentru casetele de 7 sau 8 pinioane, acesta reprezintă un concurent direct pentru noul schimbător de pinioane Shimano Alivio.

Față de concurentul japonez, Sram X-4 cântărește cu 7 grame mai puțin, însă la capitolul materiale se situează pe aceeași poziție. De la Shimano, poți achiziționa schimbătorul Deore, cu o greutate identică de 280 de grame, dar cu tehnologie Shadow. Tehnologie de care Sram X-4 nu beneficiază, așa cum n-o face nici corspondentul său, Shimano Alivio. Pentru a înțelege mai bine utilitatea tehnologiei Shadow, poți arunca o privire de sus supra schimbătorului de pinioane. Vei remarca faptul că acesta iese în exterior, depășind practic gabaritul bicicletei. În unele situații, mai ales pe trasee de munte, acesta poate fi un dezavantaj, prin prisma faptului că poate fi agățat foarte ușor în crengi, sau pur și simplu lovit. De asemenea, trebuie să fii atent și când sprijini bicicleta de sol.

Din punct de vedere al funcționalității, Sram X-4 oferă tot ceea ce aștepți de la un produs entry-level oferit la un preț bun. Schimbări decente, zgomot acceptabil, chiar mai mic decât cel produs de Alivio și o greutate modestă. Am avut parte și de ghost-shifting pe unele porțiuni de urcare, în ciuda faptului că schimbătorul era bine reglat. Asta s-a întâmplat în mare parte datorită traseului plin de praf pe care l-am abordat. În mod normal, în condiții normale de exploatare, nu ar trebui să întâmpini astfel de probleme.

Feeling-ul la schimbare nu lasă impresia de precizie, ci este destul de moale. În același timp, ar fi fost de apreciat un arc mai tare instalat pe acest schimbător pentru o fermitate mai mare. Cu toate acestea, lanțul trece corect de pe un pinion pe celălalt atunci când tu îi comanzi s-o facă, de la maneta montată pe ghidon. Iar conectat cu un shifter (manetă de schimbător) Sram, din aceeași gamă X-4, acesta va presta mulțumitor. Dereglaje apar după după mai multe săptămâni intense de utilizare, deci o vizită în service este recomandată dacă străbați des potecile de munte. Bineînțeles, poți face chiar și singur reglajele, deoarece nu va fi mare bătaie de cap.

Alegerea între Shimano Alivio și Sram X-4 poate fi una dificilă, dacă nu preferi în mod special unul dintre cele două branduri. Dacă pe bicicleta ta este instalat un sistem de transmisie Shimano (lanț, pinioane, angrenaj etc), atunci poți opta pentru produsul japonez pentru a păstra compatibilitatea componentelor și pentru a asigura o funcționalitate corectă. Aceeași regulă valabilă și pentru cei cu sisteme de transmisie Sram. Țin să menționez doar faptul că Alivio schimbă ceva mai brutal decât X-4. Prețul lui Sram X-4 este unul bun, asemenea lui Alivio, însă dacă dorești mai multă precizie și mai multă rapiditate în schimbări, te sfătuim să îți îndrepți atenția către Sram x-7. Sau de ce nu, către Shimano SLX.

Pentru biciclistul care pedalează pe poteci de pădure sau prin parcuri, schimbătorul Sram X-4 este mai mult decât suficient. Chiar și la munte sau în competiții te va susține, însă nu neapărat prin performanțe ieșite din comun cât prin durabilitate.

Greutate : 280 grame

Utilizare : Cross Country, Recreațional

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Salut! Manetele Shimano nu sunt compatibile cu schimbătoarele Sram, deci din păcate nu ai cum.

  • Salut!
    Daca am pinioane,foaie angrenaj,lant sram si maneta Shimano SL-M360 pot monta acest schimbator? Maneta shimano e compatibila cu schimbatorul sram?
    (am vazut ca ambele au tragere normala)

    Ms!

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma