Sram X5, concurentul direct al gamei Deore, a fost îmbunătățită pentru 2012, iar în plus, are acum în componență un schimbător pentru 10 pinioane și unul pentru 2 sau 3 foi. Altfel spus, a fost adus la zi, sistemele de transmisie 2×10, respectiv 3×10 reprezentând noul standard. Reușește X5 să țină piept concurentului japonez? Urmează să lămurim în acest test.
Când vine vorba de schimbarea vitezelor, X5 se decurcă bine, dar nu deține rapiditatea schimbătoarelor Shimano. Schimbătorul de pinioane spre exemplu, nu se simte foarte bine la schimbările în sarcină și nu oferă precizia concurentului său principal. Este o idee mai zgomotos, iar construcția îl dezavantajează, deoarece profilul său este mai proeminent decât cel al schimbătorului Deore dotat cu tehnologie Shadow. Astfel, crește riscul de a fi agățat sau zgâriat, atunci când sprijini bicicleta pe sol.
Schimbătorul de foi își face treaba fără comentarii, acționarea sa fiind facilă. 2×10 înseamnă mai puține impulsuri pentru maneta secvențială, dar trebuie să analizezi configurația foilor angrenajului pentru a-ți da seama dacă 2 foi sunt suficiente și nu cumva ai nevoie de 3. Profesioniștii aleg în principal angrenaje cu 2 foi, însă cei care au nevoie de rapoarte care să le faciliteze pedalatul în rampă, sunt sfătuiți să aleagă versiunea cu 3 foi.
Manetele Sram X5 au un handicap important în fața manetelor Shimano Deore. Nu beneficiază de funcția 2-way-release. Dacă ai mers pe o bicicletă dotată cu manete de schimbător cu funcția mai sus amintită, vei realiza că îți simplifică viața, deoarece padela de sus îți permite să schimbi în două direcții. Astfel, vei putea utiliza și arătătorul pentru a schimba pinioanele și o vei face mult mai rapid.
În ceea ce privește aspectul și calitatea materialelor utilizate, Deore se plasează în față la capitolul schimbătoare, pe când la capitolul manete, Sram X5 vine cu finisaje mai bune, care tind spre clasele superioare. Sram X5 are de asemenea un avantaj la capitolul greutate, schimbătorul de pinioane fiind cu 20 de grame mai ușor decât Deore, cântărind astfel 275 de grame. Schimbătorul de foi, cântărește 180 de grame, fiind astfel cu 18 grame mai greu decât Shimano Deore.
În concluzie, noua gamă X5 este un progres față de precedenta versiune și chiar dacă pune mai puține grame pe cântar, reprezentând totodată o variantă mai bună pentru buget, nu oferă suficiente argumente pentru a detrona Shimano Deore. Poate fi utilizat pentru plimbările recreaționale și chiar pentru concursurile de Cross Country. Cei care abordează însă trasee mai dificile sunt sfătuiți să se uite mai sus în gama Sram dacă-și doresc performanțe pe măsura dificultății traseelor.
Greutate schimbător pinioane: 275 grame
Greutate schimbător foi: 180 grame
Greutate manete schimbător: 258 grame
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…