De mersul pe bicicletă nu te poți bucura fără a avea o șa confortabilă și aceasta este, probabil, una din primele lecții pe care le înveți ca împătimit al pedalatului. Epopeea descoperirii acelei șei, cea care îți oferă maximul de confort, este una lungă și adeseori complicată, asta dacă are o finalitate. Cu toate acestea, există câteva modele care asigură un nivel al confortului peste medie și dintre acestea face parte și Ritchey Marathon WCS.
O să încep acest test cu descrierea șeii. La prima vedere, sigla WCS, cea care înzestrează toate produsele Ritchey care au făcut parte din bicicletele cu care s-a câștigat un campionat mondial, te duce cu gândul la un produs de calitate, fapt perfect valabil în acest caz, cu mențiunea că nu este chiar unul situat în vârful gamei. Vizual, șaua inspiră confort și durabilitate, chiar dacă aliajul de crom-titaniu nu reprezintă întotdeauna cea mai bună alegere pentru șinele acestei piese. Învelișul este din microfibră, precum era de așteptat pentru o șa cu pretenții. Grafica nu este una sofisticată, iar spuma densă din interiorul șeii, precum și designul Vector Wing, care asigură o distribuție uniformă a greutății pe suprafața acesteia, sunt două atuuri care vin în sprijinul confortului.
O ultimă remarcă este cea legată de greutate, capitol la care Marathon WCS nu spulberă deloc concurența. Pe site-ul oficial, șaua este cotată cu greutatea de 223 de grame, dar cântarul nostru îl contrazice pe al lor, indicând 260. Sincer, puțin dezamăgitor pentru un produs cu pretenții, dar în ton cu prețul. De regulă, ce coboară sub acest gramaj vine la pachet cu o creștere de preț disproporționată, așa că Marathon WCS reprezintă un compromis bun din acest punct de vedere.
Legat de utilizare, producătorul o recomandă atât pentru mountain bike, cât și pentru șosea, eu testând-o în cea din urmă situație, cu o cursieră. Ca să rezum experiența, Marathon WCS este un model pe care l-aș recomanda cuiva care face pasul spre șeile sportive. Este îngustă, lucru care permite picioarelor să lucreze fără impedimente, dar nu supune la chinuri posteriorul celui care o încalecă. Firește, mai este loc de sportivitate, dar pentru cei care încă nu s-au obișnuit cu astfel de șei, modelul de față este ideal. Un lucru important de menționat este că Marathon WCS nu flexează. Sau chiar dacă o face, diferența este insesizabilă. Proprietatea are urmarea că poziția de pedalat nu suferă modificări și, implicit, nici eficiența acestei mișcări. Acest lucru se datorează și scheletului de carbon al șeii, dar, indiferent care ar fi explicația, rezultatul este unul excelent.
În concluzie, Ritchey Marathon WCS este modelul de unde încep produsele de top în ceea ce privește șeile. Un bun compromis între preț, greutate, rigiditate și confort, acesta este o opțiune de luat în seamă mai ales dacă bugetul nu este unul generos.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Pai nu sti ca e de fitza?Tu ai impresia ca astia cand ajung acasa nu stau cu gheatza la cur?
ma oameni am si eu ceva de genu la bicileta si ma doare fundu cand merg pe ea nu inteleg dc coste 200 lei eu as da 2 lei