Când Rock Shox a anunțat în 2014 lansarea noului Revelation, mi s-a părut o idee excelentă faptul că au renunțat la sistemul dual air. Mulți au comentat că modelul precedent oferea mai multe posibilități de reglaj prin prezența celor două camere de aer, dar din umilul meu punct de vedere, cine mai are chef de complicații când poți rezolva situația cu tehnologia Solo Air. Așadar, pe noul Revelation vei regăsi o singură valvă pentru aer. Cu ușurare.
În prezent, ajustarea furcii este joacă de copii. Setezi presiunea, reglezi rebound-ul și ești gata de drum. Dar înainte de a povesti cum a fost experiența pe traseu, aș dori să trec în revistă câteva dintre tehnologiile cu care noua Revelation a fost înzestrată. Dig Valve spre exemplu este o nouă completare la tehnologia furcii, care împreună cu un piston de rebound nou, oferă un control optim pentru compresia low și high-speed, oferind astfel o trecere a uleiului optimă pentru performanțe crescute. Totodată, aici este legată și tehnologia Rapid Recovery care permite furcii să revină mai repede după denivelări consecutive, o carcateristică pe care o pot confirma.
Plecând de la această idee, vreau să menționez că furca este foarte sensibilă pe denivelările mici, amintindu-mi de noul Pike pe care l-am ridicat în slăvi încă de la lansarea de anul trecut (și s-a adeverit că am avut dreptate). Mai mult, furca a fost extrem de capabilă și la revenirea după drop-uri, chiar dacă am beneficiat de o cursă de 130mm (versiunea 27.5). Brațele culisează atât de lin, încât ai impresia că folosești o furcă pe arc, supertehnologizată. Pe traseul de enduro pe care am testat furca, nu am avut nicio clipă senzația că mi-aș dori o furcă cu o cursă mai mare, iar asta, din punctul meu de vedere, face ca Revelation-ul să fie atât de special. Producătorul menționează că a lucrat și la rigiditatea furcii, dar față de versiunea anterioară nu am sesizat o diferență remarcabilă. Ai exact senzația pe care ți-o oferă o furcă dotată cu ax de 15mm.
Pe brațele superioare ai un indicator de SAG, pe care ar fi bine să-l folosești pentru a te bucura de performanțe la capacitate maximă. Eu am optat pentru un SAG de 30% (și nu de 20-25% cum fac de obicei), căci mi-am dorit ca furca să fie mai în gardă pentru denivelările mai mici și repetate (în special cele în viraje – rădăcini, pietre etc.). Roata de față a rămas permanent lipită de sol, așa cum mi-am dorit și s-a aflat pentru mai mult timp în aer doar atunci când am sărit cu bicicleta.
Finisajele furcii sunt de excepție și nu lasă niciun loc de comentarii. Așadar, noul Revelation este într-adevăr o evoluție față de versiunea precedentă, o furcă mai capabilă, perfectă pentru all-mountain, din nou, pe lista mea de preferințe. Și chiar mai capabilă decât concurența de la Fox (și spun asta în calitate de posesor de mai multe furci Fox) de care se distinge în mod clar prin funcționalitatea mai lină. Ce nu reușește însă este să țină pasul la capitolul greutate, fiind ceva mai grea decât furcile din gama 34 având totodată brațe superioare ceva mai subțiri (32mm față de 34mm). În orice caz, funcționalitatea și prețul de achiziție reprezintă un avantaj greu de bătut.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…