Shimano XTR Trail (2011)

Sunt noile frâne Shimano XTR adevăratele crème de la crème? Reușesc acestea să se impună în fața unor concurenți de temut precum Avid X.0 sau Formula RX? Acest test ne va lămuri despre ce este vorba.

Noile Shimano XTR sunt oferite în două versiuni, una pentru cross country, denumită Race iar cealaltă pentru all mountain, denumită Trail, aceasta din urmă fiind de altfel și cea testată de noi. Diferențele par mici la o primă vedere, însă acestea se fac remarcate la nivelul manetelor și plăcuțelor. Discurile sunt identice iar etrierii modelului Trail au montați în partea superioară un radiator al cărui rol este de a ține discurile la o temperatură scăzută (cu aproximativ 50 de grade celsius mai mică decât în mod normal).

Spre deosebire de modelul Race, modelul Trail este dotat la nivelul manetelor de frână cu tehnologia Servo Wave. Aceasta permite plăcuțelor de frână să fie poziționate la o distanță mai mare de disc, alocând astfel un spațiu mai mare de curățare eventualelor mizerii acumulate pe traseu. Trecând peste acest aspect tehnic, deși poate părea subiectiv, la capitolul aspect aceste frâne se ridică peste orice alt model pe care l-am avut la vârful degetelor până în prezent. Producătorul japonez a reușit să dea naștere unui produs cu adevărat deosebit, care pe lângă finisările de excepție oferă și un feel excelent. În plus, de fiecare dată când frânezi simți un nivel crescut de siguranță, prin urmare îți oferă încrederea necesară pentru a împinge limitele mereu mai departe.

Efortul cu care acționezi frâna a fost minimizat pe cât de mult posibil. Cu toate acestea maneta reușește să acționeze plăcuțele asupra discului cu o forță impresionantă. Maneta are o aderență foarte bună și este ceva mai scurtă decât modelul anului anterior, putând fi acționată cu ușurință chiar cu un singur deget. Tot pe manetă vei remarca o mică rotiță cu ajutorul căreia vei putea ajusta distanța între levier și ghidon. Totul gândit pentru propria-ți comoditate.

Radiatorul montat pe etrier este parte a tehnologiei Ice Tech. Ca să dau un exemplu despre eficacitatea acestei soluții, îți pot spune că am ales o coborâre de 3 kilometri, timp în care am acționat frânele constant, mai mult sau mai puțin în funcție de viteza pe care o luam pe traseu. Spre final am început să pedalez și mai puernic, solicitând și mai mult frânele. Rezultatul? Fading zero! Dacă la frâne precum X.0 sau chiar Formula RX în aceste condiții ar putea apărea o mică senzație de fading datorită supra încălzirii discurilor, în cazul lui XTR reprizele de frânare au decurs perfect.

Discurile beneficiază de o construcție de pe tip sandwich, miezul acestora fiind realizat din aluminiu pentru o greutate mai mică și o disipare mai eficientă a căldurii.

Modulația este cu mult peste așteptări și are o plajă bună a cursei manetei. Poți controla eficient bicicleta pe coborâri foarte virjate și tehnice sau poți frâna ferm dacă situația o cere. În această ultimă situație, maneta nu va depăși mai mult de 50% din cursă. Sună prea complicat? Reformulat, Shimano XTR îți oferă un control desăvârșit asupra dozării frânelor, indiferent de traseul pe care-l abordezi.

Sunt multe de spus despre noile frâne Shimano XTR 2011 Trail și deja am depășit spațiul alocat acestui test dar trebuie să concluzionăm prin a afirma că sunt una dintre cele mai bune opțiuni din segment. Dacă nu ești complet obsedat de greutate, XTR cântărind ceva mai mult decât concurenții săi, le poți cumpăra imediat. Ai patru versiuni pentru plăcuțele de frână și patru opțiuni pentru dimensiunea discurilor cu un diametru cuprins între 140 și 203 mm, în funcție de necesități. Pentru munte îți recomandăm un rotor de 180 de mm pentru partea frontală și 160 sau 180 mm pentru partea posterioară. În plus sunt și ceva mai ieftine decât Avid X.0.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma