Categorii: ControlȘei

Șa Selle Royal Scientia A2 2017, la test

Cei mai mulți dintre sunt probabil deja familiarizați cu brand-ul de șei Selle Royale. În general, le găsești ca echipare standard pe foarte multe biciclete, multe dintre ele entry-level. De asemenea, poți vedea logo-ul SR pe bucata de plastic de pe inteior a șeii, chiar dacă șaua are un alt brand trecut pe partea din față. Asta deoarece SR produce și pentru mulți alți producători. Din 2016 însă au venit cu câteva produse noi, printre care și noua șa Scientia A2, care se vrea un produs performant, gândit special pentru iubitorii de MTB, o șa care poate fi personalizată înainte de achiziție. Iar aici mă refer la lățimea șeii și la forma acesteia, în funcție de poziția ta pe bicicletă: dreaptă, ușor aplecată pe față sau sportivă. Noi am primit la test versiunea pentru Cross Country, adică utilizabilă pentru cei care au o poziție mai alungită. Iar ca dimensiune, eu m-am încadrat în lățimea 11-13cm, aceasta reprezentând distanța dintre oasele șezutului. Similar cum fac cei de la SQ Lab.

Dimensiunile par relativ compacte, însă confortul este unul bun.
Partea centrală găzduiește gelul, care-ți face viața mai ușoară pe trasee lungi. Sau altfel spus, te scapă de preisunea din acea zonă.

Aceasta a fost creată împreună cu Universitatea de Sport din Germania, studiile de cercetare implicând 240 de subiecți, dintre care jumătate femei și cealaltă jumătate, evident, bărbați. Studiile au măsurat presiunea pe șezut în funcție de mai multe poziții și în funcție de ischium-ul persoanei respective. Aceștia au descoperit că o gaură în centrul șeii nu este necesară, însă au convenit că ideal ar fi ca acea zonă să fie acoperită cu gel. De asemenea, au decis ca porțiunea din spate a șeii să fie o idee mai ridicată față de cea din față. Totodată, prinderea șinelor în partea din spate se face cu ajutorul sistemului Curva Suspension, iar așa cum reiese din partea finală a denumirii, aceasta este o bucată din plastic ce flexează și acționează precum o suspensie. Partea din față a denumirii are strict legătură cu limba italiană.

Partea din spate ar fi trebuit să fie un pic mai ridicată, însă n-am putut să respect mențiunea producătorului.
Șinele sunt prinse mai jos decât în mod normal, iar confortul este furnizat de cele două lamele din plastic care flexează la șocuri.

Șaua a oferit un confort bun pe parcursul turei, iar lățimea (144mm) și lungimea (289mm) sunt în cote normale, permițându-ți să te mai miști dacă este cazul. Nu pot spune că m-am bucurat de un confort suprem, însă cu siguranță nu prea ai cum să-l întâlnești în cazul șeilor sport. Greutatea de 390 de grame nu bate niciun record, dar se menține în limitele decenței, asemenea prețului de 80 de euro. De fapt, este una dintre cele mai ieftine șei pe care le poți cumpăra și care poate fi personalizată în funcție de anatomia ta. O pot recomanda celor care își doresc ceva mai mult confort decât de la șaua lor standard, în principal fiind un înlocuitor bun pentru șeile de pe bicicletele entry-level. Se curăță rapid de noroi și nu lasă urme, învelișul părând de asemenea destul de longeviv. Altfel spus, o șa care se încadrează în standard, nu excelează la capitolul greutate, dar care oferă un plus de confort în turele mai lungi. Ideal ar fi să vă măsurați distanța dintre oasele șezutului înainte de achiziționare și să alegeți bine poziția în care pedalați, atunci când dați comanda.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Despre taberele de Downhill pentru copii de la Azuga: interviu cu Diana Șubran

Ceea ce se întâmplă la Azuga nu poate fi trecut cu vederea prea ușor: tabare de downhill, probabil printre cele…

2 săptămâni in urma

Test Polar Street X – un ceas pentru viața activă, nu pentru obsesia de date

Polar Street X este genul de produs care îți lasă o impresie clară încă de la început: este un ceas…

3 săptămâni in urma

În inima Bucovinei: tot ce trebuie să știi despre cursele MTB de la Obciniada 2026

Obciniada nu e doar un festival de sport și muzică, și e o ocazie de a descoperi Bucovina, și dealurile…

3 săptămâni in urma