Avid Elixir CR 2009

Franele pe disc Avid Elixir CR, sunt conform spuselor producatorului un upgrade al modelului Avid Juicy. Un upgrade mai serios am completa noi, deoarece diferentele sunt destul de mari. Vom relata pe larg despre functionarea sistemului Elixir CR, supus la numeroase probe, care de care mai dure. SRAM a dorit realizarea unui sistem de franare care sa poata fi folosit la orice activitate de mountain biking, iar noi suntem de parere ca a reusit.

Instalarea franelor se face fara prea mari batai de cap, sistemul fiind gandit pentru un implant foarte lejer pe bicicleta. Totul se rezuma la montarea manetelor pe ghidon, montarea etrierului si a discului. Fara complicatii, fara batai de cap, fara taiat din cablu. Ne-am bucurat de o configuratie buna : 203 mm pe partea frontala si 185 mm pe partea din spate a bicicletei. Puterea de franare a Elixir-ului este chiar impresionanta, iar ca sa recunoastem, acest fapt este datorat intr-o oarecare masura si discului de 203 mm. La o foarte mica atingere a franei, aceasta reactioneaza brusc si cu putere, existand riscul ca sa blochezi foarte usor roata de fata. Asta bineinteles, pina te obisnuiesti cu functionarea lor.

Manetele sunt si ele reusite, au un design placut si un grip mult mai bun decat al altor modele din clasa. Daca optezi pentru versiunea cu manete de carbon, poti fi sigur de faptul ca ai instalat pe bicicleta un sistem de franare super eficient si foarte usor. Ca si greutate nu poate fi comparat cu un sistem de franare pe disc Shimano XTR (varful de gama), in schimb cele 375 de grame ale Elixir-ului raportate la forta de franare si mai ales la pret, se dovedesc a fi combinatia castigatoare pentru cei care-si doresc forta de franare imensa pentru un buget relativ restrans.

Franele s-au dovedit a functiona in liniste deplina, atat in conditii de uscat cat si in conditii de umiditate, pe ploaie ca sa fim mai precisi. Nu te gandi ca umiditatea ar putea cumva sa influenteze negativ functionarea franelor, acestea se simt foarte bine in orice fel de conditii. Chiar si dupa supra incalzirea discului, nu s-a simtit decat un foarte mic lag la franare, insesizabil pentru multi dintre noi.

Avid ofera aceste frane in mai multe nuante de culori si cu optionalele de care am discutat mai sus, printre care reamintim maneta din carbon. Din discutiile purtate cu utilizatorii acestor manete de carbon, am inteles faptul ca nu trebuie sa fi paranoic cu faptul ca ai putea sa le lovesti si sa le spargi : acestea sunt mult mai durabile decat te-ai astepta si sunt pregatite sa incaseze lovituri, unele chiar dure. Poti opta intre disc de 160 de mm, 185 mm sau 203 mm. Cele de 203 mm le recomandam exclusiv pentru downhill sau freeride, acestea nejustificandu-si prezenta pe o bicicleta de Cross Country sau Marathon (mai ales datorita greutatii mai mare date de rotorul cu un diametru mare si puterea de franare exagerata pentru acest tip de competitie). Pentru Cross Country recomandam disc de 160 de mm atat pe fata cat si pe spate, iar pentru All Mountain sau Enduro 185 mm pe fata si 160 de mm pe spate. Oricare ar fi combinatia aleasa de tine, trebuie sa stii ca aceasta este intr-adevar un sistem de franare pe care te poti baza cu incredere, durabil si usor.

Greutate : 375 grame (cu rotor de 160 de mm si maneta)

Utilizare : Downhill, All Mountain, Cross Country

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma