Nu este exclus să dai piept unor suprprize de acest gen pe traseu. Fie că utilizezi o anvelopă cu pereți subțiri sau fie că lovești un obiect ascuțit, este neplăcut să te alegi cu o tăietură pe lateralul anvelopei. Odată rupt sau tăiat, prin peretele lateral al anvelopei se va ivi o buclă care defapt este camera ta. Datorită presiunii mari, aceasta va ieși în afara anvelopei iar posibilitatea ca să te alegi cu o pană de cauciuc este mare.
Din fericire, ai mai multe posibilități de a remedia până la destinație problema. Cu toate acestea, va trebui să ai un minim de ustensile asupra ta.
Utilizarea unor coliere de plastic
Este o soluție simplă și foarte rapidă. Prinde unul sau două coliere de jur împrejurul anvelopei și a jantei. Recomandat este să dezumflii camera înainte de a aplica colierul. Colierul îți oferă certitudinea că va ține camera la locul ei iar gaura din peretele lateral al anvelopei nu se va extinde.
Utilizarea acului și a aței de cusut
Sunt șanse puține să ai la tine un ac și o ață, dar acestea se dovedesc a fi mai eficiente decât colierele. Procedura este foarte simplă: coși camera întocmai ca orice alt material. Strânge bine de zona ruptă, astfel încât cele două margini să fie foarte apropiate. Va trebui să tragi mai ferm de ață pentru a te asigura ca ața nu va ceda.
Utilizarea unor cârpe, a pământului sau a ierbii
Este soluția extremă însă practicată de mulți. Valabilă și pentru situația în care faci o pană de cauciuc și nu ai cameră de schimb dar și pentru cei care utilizează anvelope tubeless. Scoate de pe una din laterale anvelopa. Umple-o cu cârpe, pământ sau iarbă astfel încât să obții o consistență decentă (încât anvelopa să nu fie prinsă între jantă și terenul pe care rulezi). Sentimentul este destul de ciudat, dar soluția este eficientă până când ajungi la destinație.
Produsele pentru ciclism dedicate bărbaților, sau cele unisex, nu se potrivesc tot timpul și femeilor. Și, cu atât mai mult…
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Vezi comentarii
NU e nevoie sa tai niciun cauciuc nou, pt. niste poze; ar fi chiar culmea!!!.......
Cu tot respectul, dar anvelopa putreda folosita in poze da de inteles ca si aceasta se poate repara atunci cand se taie pe lateral (taietura specifica), din cauza imbatranirii. Am intalnit de cateva ori acest aspect si pot sa spun ca un asemenea putregai nu se mai poate coase pt. ca nu rezista; asa ca trebuie aruncat.
In concluzie, pt. demonstratie pe anvelopa putreda, intr-o alta zona trebuia facuta o alta taietura, tot in lateral, diferita de cea din imagine care induce in eroare si atunci intelegea toata lumea.
O chestiune extrem de simpla!
Bai fratilor, normal ca, cacuciucul din imagini e "putred", ce ati fi vrut? sa ia un cauciuc nou si sa-l taie doar pentru a face 3 poze demonstrative pentru articol?
Cele 3 variante mi se par idei bune, iar in caz ca nu v-ati prins, e vorba despre ce sa faci ca sa ajungi la destinatie, nu ce sa faci ca sa te mai dai 3 luni cu un cauciuc taiat!
Felicitari autorului pentru articol.
Sau conform figurii de de mai jos :), m-a tinut 20 de km cu plasa rupta pe o parte a anvelopei, de la Ianova pana acasa in Timisoara.
http://forum.softpedia.com/index.php?app=core&module=attach§ion=attach&attach_rel_module=post&attach_id=1302266
Daca folosesti un colier si ai v-brake, pa-pa frana de pe acea roata.
Anvelopa din imagine e putreda....se vede clar !!!
Sau... ia-ti in rucsac o anvelopa pliabila de rezerva, caci poate o sa ai nevoie. Si, binenteles, o pompa. Da stiu..., pliabila sau nu, tot mare si grea e :)
@HeGoat, e clar ca o asemenea reparare o faci la destinatie si nu pe traseu !!....
La o taietura atat de mare numai o camera din cauciuc gros poate sa fie bandajata cu un colier dar cu conditia sa n-ai presiune mare in ea pt. ca si asta explodeaza.
@EqueL, iti multumesc pentru link-ul din comentariul tau. Nu stiam de "Tech Tuesday" si pare foarte folositoare. Merci. :)
Pai cand esti in tura de unde scoti prenandez de calitate sau cauciuc nefolosit? Varianta cu colierul mi se pare cea mai ok, asta daca nu explodeaza camera asa cum a spus Eco. Mie mi-a explodat o camera in timp ce bicicleta satea cu rotile in sus. Nu cred ca erau doar 4 bari, dar nici cauciucul nu prezenta probleme. Explozia a facut ca janta sa se loveasca de cadru devenind astfel total nefolositoare. Daca s-ar intampla ceva de genul asta intr-o tura probabil nu vei mai avea sanse sa ajungi pe bicicleta la destinatie.
Daca te alegi cu o taietura mare ca si cea din imagine si ai 4 bari presiune, camera va exploda instantaneu.
Repararea unei asemenea taieturi in anvelopa se face prin coasere si aplicarea unui petic subtire dintr-o alta anvelopa uzata sau panza cauciucata, in zona interioara, folosind prenadez de calitate.
A nu se folosi Super Glue pt. ca nu are elasticitate iar la intindere crapa!...