Tom Boonen (Omega Pharma-Quick Step) a confirmat forma bună în care se află prin victoria de astăzi din Turul Flandrei, care în același timp este și cel de-al treilea succes al său în această competiție legendară. Podiumul a fost completat de Filippo Pozzato (Farnese Vini) și de co-naționalul său, Alessandro Ballan (Team BMC).
Ediția din acest an a Turului Flandrei a fost una oarecum atipică. Faimoasa cățărare Kapelmuur nu a mai fost înclusă în traseu, deși a fost punctul decisiv al cursei timp de zeci de ani, și vremea a fost una neobișnuit de frumoasă comparativ cu anii trecuți, când viața cicliștilor devenea un calvar și mai greu de suportat din pricina acesteia.
Cursa s-a derulat relativ liniștit, fiind animată mare parte de către un grup de rutieri care cu greu puteau fi cotați cu vreo șansă la victoria finală. Principalul eveniment care a marcat soarta întrecerii a fost căzătura lui Fabian Cancellara (RadioShack-Nissan-Trek), survenită cu circa 60 de kilometri înainte de final, care l-a scos pe elvețian din joc, acesta suferind și o fractură de bazin*. Nu va fi singurul episod în care norocul, sau poate știința poziționării în pluton se va dovedi decisivă. Sebastian Langeveld (GreenEdge) este următorul favorit care părăsește cursa după o ciocnire cu un spectator de pe trotuar. Astfel, Tom Boonen, rămas principalul favorit după abandonul lui Cancellara, își pune echipa la muncă cu intenția de a mai cerne sita concurenților care vor ajunge la final în primul grup. Sylvain Chavanel și Niki Terpstra trec la treabă și duc o trenă care scindează plutonul în mai multe grupulețe. Desfășurarea de forțe nu este hotărâtoare și grupul principal, condus de Sky, face joncțiunea cu cei din față.
Ultima trecere peste Oude Kwaremont, cu 18 kilometri înainte de final, consemnează șarja care avea să formeze grupul victorioșilor. Alessandro Ballan accelerează și este urmat de Pozzato și de Boonen. Belgianul pare un pic în dificultate, dar nu pierde contactul cu cei doi peninsulari. Deși nu au mers într-un ritm infernal, trio-ul își mărește constant avansul până în ultimul kilometru când a început războiul nervilor. Ballan atacă primul, dar este o simplă formalitate. Boonen tâșnește de după Ballan și înăsprește pasul, nelasându-i nicio șansă la victorie lui Pozzato.
Prin această victorie, Boonen redevine eroul Flandrei și își rezervă un loc în analele istoriei acestui sport, fiind printre puțini care au câștigat întrecerea de 3 ori. Totodată, belgianul pare că a ieșit din pasa proastă care l-a caracterizat în ultimii doi ani și demonstrează că greșelile făcute nu sunt atât de dezastruoase dacă știi învăța din ele. Parțial, aceasta este și situația lui Pozzato, rutier în care s-au investit multe speranțe, dar s-au materializat puține. A promis o luptă pe viață și pe moarte în cursa de astăzi, iar ce a arătat pe șosea a fost fața altui Pozzato decât cel pe care l-am cunoscut în ultimii ani. Nu a câștigat, dar a arătat că are stofa necesară să o facă.
*La momentul redactării materialului, diagnosticul părea a fi fractură de bazin, dar ulterior s-a dovedit a fi fractură de claviculă.
În octombrie am fost în Spania, unde Merida a lansat trei noi biciclete. Evenimentul a fost cu atât mai important…
Roțile pentru MTB Proven Carbon XC Dynamo recent lansate de Hunt, un producător de roți din carbon cu un excelent…
Recent ne-am deplasat în Spania unde Merida tocmai a lansat cea mai mare și mai extremă bicicletă mtb electrică a…