TARE CA PIATRA EDIȚIA A 7-A

TARE CA PIATRA a ajuns acum la cea de-a 7-a ediţie şi va avea loc în Piatra-Neamț, în weekend-ul 21-22 iulie 2012. Tare ca Piatra este un eveniment de proporţii uriaşe, care se axează pe DOWNHILL, SKATEBOARD, iar din acest an şi pe STREETBALL. Experţii în role şi BMX vor ţine demonstraţii pentru audienţi, încântându-ne cu cele mai hot trick-uri.

De-a lungul anilor, am încercat să realizăm un festival care să se afle permanent într-o perfectă simbioză cu cererile şi aşteptările concurenţilor, aşa că premiera acestei ediţii, proba de Streetball, urmăreşte să lărgească orizonturile evenimentului şi să atragă şi sportivii dedicaţi acestui tip de competiţie.

Pentru spiritele încinse de competiţia celor mai buni dintre cei mai buni, atât din ţară, cât şi din vecinătăţi, am organizat şi un moment de „respiro”, petrecerea Tare Ca Piatra. Evenimentul muzical îi va aduce printre noi pe Șuie Paparude, Dj Gojira, alături de 2 live band-uri locale şi o armată de DJ pregătiţi să zguduie Munţii.

Ediţia 2012 a festivalului este organizată de Fundaţia Ileana în parteneriat cu Asociaţia Sportivă Shack, alături de BURN şi Radio Guerilla, cu sprijinul Primăriei Piatra-Neamț.

Pentru alte informaţii cu privire la activitatea noastră, concurs, înscrieri sau orice alte detalii, vizitaţi site-ul oficial al evenimentului, www.tarecapiatra.ro sau pagina noastră de Facebook.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Au început înscrierile pentru Thermal Enduro 2026. O probă specială în nocturnă aduce noutatea ediției

Pasionații de enduro MTB își pot trece deja în calendar unul dintre cele mai așteptate…

3 zile in urma

Moment istoric pentru MTB-ul românesc. Cum a organizat România unul dintre cele mai importante campionate europene dedicate tinerilor

Există competiții importante, iar apoi există acele evenimente care pot schimba modul în care o…

o săptămână in urma

Test Merida Reacto 6000 2026 – Când aerodinamica întâlnește plăcerea de a pedala

În ultimii ani, bicicletele aero au evoluat enorm. Dacă primele generații puneau aproape tot accentul…

o săptămână in urma