Surmont Club va invită și anul acesta pe 7 și 8 iulie la Azuga pentru a treia ediție a Surmont MTB Challenge, un concurs de anduranță desfășurat în idilica vale Azuga, străjuită de peisajul neprețuit al munților Baiului și al Bucegilor. Potecile întinse și line se împletesc cu cele abrupte și tehnice, umbra bradului trainic veghează cele mai rapide trasee, iar căprioara și veverița sunt spectatori legitimi ai unui eveniment pentru iubitorii de natură și de biciclete.
La al treilea an de desfășurare, Surmont MTB Challenge este un concurs dedicat tuturor mountainbikerilor, de la amatori entuziaști până la competitori căliți și experimentați.
Pentru ziua concursului de duminică 8 iulie avem din nou trei trasee de dificultate diferită și mai multe categorii de concurs, astfel încât fiecare să se poată simți în largul sau pe parcursul acestei confruntări. De asemenea, avem pregătite și diverse premii speciale, precum „King Of The Hill”, trofeul pentru cel mai bun cățărător, și „Speed Master”, distincția pentru cel mai aprig coborâtor.
Sâmbătă 7 iulie riderii și publicul pot lua parte la „Trek Fest 2012”, adică workshop-uri tematice și sesiuni de teste oferite de Trek, iar seara sunt invitați la un foc de tabara și la o călătorie în trecut cu proiecții de filme din arhiva de evenimente Surmont, cel mai longeviv club de mountainbike din România. De la prieteni pentru prieteni!
Surmont Mountainbike Challenge 2012 este un eveniment organizat în parteneriat cu Primăria Orașului Azuga, susținut de Surmont Sport, reprezentantul Trek Bicycle Corporation în România și este sinonim cu 18 ani de la primul eveniment de mountainbiking organizat de Surmont Club în 1994, la Sibiu.
Vă asteptăm cu drag la Azuga, în inima naturii, acolo unde mountainbiking-ul este ACASĂ!
Detalii pe maraton.surmont.ro.
via Surmont
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
In 94? Damn...