Sezonul cald, numai bun pentru pedalat, își intră tot mai mult în drepturi, asta dacă nu cumva pentru unii a făcut-o deja. Oricum ar fi, Sugoi și-a făcut bine temele pentru acest sezon și scoate la înaintare colecțiile de echipament pentru ciclism, croite pentru toți practicanții acestui sport, indiferent de disciplină.
Colecția Sugoi RSE (foto sus) se plasează printre cele de high-end ale companiei, piesele de echipament fiind fabricate din materiale performante, cu un design sofisticat. Adițional, în structura tricoului, pantalonilor și mănușilor RSE, se află și secțiuni de plasă, pentru o mai bună circulație a aerului în vedere eliminării umidității. Bazonul pantalonilor a fost realizat printr-un proces de laminare ce i-a redus greutatea cu o treime, iar inserțiile de gel din acesta reduc vibrațiile produse în timpul rulării. Tot niște inserții, dar din material textil de această dată, fac ca mănușile să aibe un plus de confort, pe lângă senzația lejeră la purtare pricinuită de pielea care alcătuiește partea superioară a acestora. Prețurile sunt pe măsura calității, tricoul fiind vândut pentru 129,90 de euro, pantalonii pentru 199,90, iar mănușile pentru 49,90 de euro.
Sugoi RS este aflată cu o treaptă sub precedenta gamă, având îmbrăcăminte mai variată și realizată din materiale apropiate ca și performanță de RSE. Pentru trenul superior, colecția are pregătite o jachetă, o vestă și un tricou. Jacheta este croită pentru a oferi mobilitate completă ciclistului și pentru a se mula pe corpul acestuia, asigurând o aerodinamică bună. Buzunarele verticale și inserțiile reflectorizante sunt alte trăsături ale hainei care costă 99,90 de euro. Aproximativ aceeași poveste este și în cazul vestei RS Versa, cu același preț, care este realizată dintr-un material anti-vânt și în loc de fermoar, închiderea se face cu ajutorul unor magneți. Tricoul (79,90 de euro) este realizat din material care permite respirația pielii astfel că acumularea transpirației este greu să se producă, aerodinamica sa este una decentă, pe când închiderea se face cu un fermoar complet. Cât despre celelalte produse din gama RS, pantalonii cotați la 149,90 euro conțin un bazon ale cărui cusături nu sunt la suprafață și care contribuie la amortizarea vibrațiilor, fiind fabricați dintr-un material care creează o frecare mai mică cu aerul. Mănușile sunt cu degete și pot fi folosite pentru majoritatea disciplinelor, pe șosea sau pe teren accidentat, mulțumită confortului lor sporit, pe când șosetele au fost gândite pentru a oferi confortul maxim cu putință tălpii.
Gama RSX se adresează riderilor de mountain bike în general. Tricoul (79,90 de euro) și pantalonii (139,90 de euro) beneficiază de tehnologia IceFil, un material care asigură răcoarea și protecția împotriva razelor UV. Cei care se ocupă cu turele pe trail vor găsi util sistemul BOA de strângere a pantalonilor în zona șoldurilor, mai ales că reglarea sa se poate face din mers cu ajutorul buclei care se rotește.
În plus, Sugoi a pregătit și câteva alte piese de echipament fabricate din materialul IceFil, printre care o bandană , o pereche de mâneci și piese pentru genunchi și pentru picioare.
În octombrie am fost în Spania, unde Merida a lansat trei noi biciclete. Evenimentul a fost cu atât mai important…
Roțile pentru MTB Proven Carbon XC Dynamo recent lansate de Hunt, un producător de roți din carbon cu un excelent…
Recent ne-am deplasat în Spania unde Merida tocmai a lansat cea mai mare și mai extremă bicicletă mtb electrică a…
Vezi comentarii
Si de unde se pot cumpara aceste produse? Se gasesc undeva pe net?