Categorii: EvenimenteNoutati

Statistică despre accidentele în care au fost implicați bicicliști în 2013

Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române ne-a răspuns solicitării noastre în ceea ce privește numărul de evenimente rutiere petrecute anul acesta, în care au fost implicați bicicicliști. Astfel, aflăm că între 1 ianuarie și 15 mai 2013, la nivel național, au avut loc 593 de accidente, din care 343 au fost provocate din vina bicicliștilor. Acestea s-au soldat cu 25 de persoane decedate, 98 de persoane rănite grav și 230 de persoane rănite ușor.

Anul trecut, doar în București, au avut loc 51 de accidente rutiere în care au fost implicați bicicliști. Din datele publicate, reiese faptul că doi dintre bicicliști și-au pierdut viața, 47 au fost răniți grav și doi răniți ușor.

De asemenea, la întrebarea despre ce ar trebui să facă un biciclist implicat într-un eveniment rutier, comisarul șef Lucian Diniță ne-a răspuns:

În conformitate cu prevederile art. 77 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare ,,conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei”.

De asemenea, conform alineatului (2) al aceluiași articol ,,orice persoană care este implicată sau are cunoştinţă de producerea unui accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane … este obligată să anunţe de îndată poliţia şi să apeleze numărul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, existent în reţelele de telefonie din România.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Surprinzator, desi vanzarile de biciclete au crescut in ultimii 5 ani in Romania, cel putin in Bucuresti, dar si in alte orase, prezenta biciclistilor pe strada continua sa fie extrem extrem de mica.
    Nu de putine ori mi s-a intamplat sa merg kilometri intregi prin oras si sa nu vad nici un biciclist pret de sute bune de metri sau chiar kilometri.
    Cel mai des mi s-a intamplat sa vad doar cativa tataitzi care merg de ani de zile pe bicle gen Tohan, single speed, care le tarsaie de cand se stiu ei. Nu vad tineri cu bicle moderne MTB, cursieristi, ciclocroseri, decat cel mult in weekend, prin oras, sau la ora inceperii programului, in zilele foarte senine.
    Mi-ar placea sa vad mai multi oameni pe bicicleta sa zicem in intervalul 10-14 in oras, macar 4-5 biciclisti pe distanta de 1 km.
    Sunt zile si intervale orare in care vad maxim 4-5 pe o portiune de 8-10 km, ceea ce mi se pare infim. De aia nici nu sunt obisnuiti soferii romani cu noi. In Ungaria, Austria sau Olanda poate lumea e mai constienta, face mai multa miscare, ia masina doar in conditii exceptionale.
    La noi orice mucalit fara bani se imprumuta si isi ia masina ca sa fie la moda, isi misca organismul intr-o tona de fiare, el si actele lui, maxim, fara sa transporte nimic, doar sa fie cica smecher si sa nu respire transpiratia din RATB sau metrou si sa nu se riste cu bicla pe sosea. El se simte un fel de zeu intre fiarele tancului lui pe sosea.

  • Soferii trebuie sa ne vada pe strada pt a incepe sa constientizeze ca suntem parte din trafic. Unde sunt piste, sa se mearga pe piste, desi cred ca normal inseamna sa pedalam pe strada (nu neaparat pe o banda speciala). Poate exista respect reciproc. Injuram alti soferi cand suntem la volan, de ce ne mira ca ne injuram cu soferii cand suntem pe bicla? Cultura si educatia se deprind in timp. E riscant pe drum, dar evitarea circulatului alaturi de masini nu ne face decat sa fim neimportanti pt soferi.

  • Perfect de acord cu Andrei!
    In 4 ani de cand am reluat pedalatul constant cu un hibrid prin traficul auto din Bucuresti (aproximativ 12.000 km parcursi) nu am cazut decat o singura data cand m-a doborat o portiera. In rest, am reusit sa evit, de cele mai multe ori cu calm, cateva zeci de portiere deschise in fata si automobile care au virat fara semnalizare. Cred, pana la o posibila busitura letala din vina mea sau a "unui participant la trafic" (si excesul de incredere este periculos, pe principiul ca mie nu mi se poate intampla nimic), ca ma ajuta foarte mult si experienta de sofer, adica inteleg cum gandeste un sofer si, in consecinta, incerc sa nu-l incurc/surprind.
    Pedalez relativ in forta (30-35 km/h).
    Ce fac:
    - depasesc atent la portiere si cu viteza redusa coloanele de masini oprite la stop;
    - daca coloana se pune in miscare, ocup integral banda din stanga pentru virajul la stanga si banda din dreapta pentru mersul inainte si semnalizez directia de deplasare;
    - daca este posibil, folosesc pe portiuni scurte trotuarele largi pentru a depasi in siguranta coloanele auto oprite la stopuri (ex. zona Politehnica, pe Iuliu Maniu, in directia Apaca);
    - minimizez riscurile datorate eliminarii unor benzi de circulatie coborand , de exemplu, valea de la Cotroceni pe trotuarul larg, slab circulat de pietoni;
    - trec aproape de fiecare data pe rosu, insa incerc sa fiu foarte atent si sa ma asigur ca am timp sa traversez in siguranta;
    - evit, daca se poate, intersectii complexe precum este cea de la Razoare.
    In aceste conditii sunt claxonat foarte rar. De asemenea, nu ma plang de comportamentul soferilor automobilelor si al mijloacelor de transport in comun. Cred ca acest lucru se datoreaza faptului ca sunt previzibil si am o miscare fluenta, nu ezit si nu incurc. Chiar constat o toleranta din ce in ce mai ridicata a soferilor fata de prezenta mea in trafic. Recunosc, am mai dat si niste pumni in plafoanele automobilelor si m-am mai injurat cu niste manelisti dar astea au fost situatii exceptionale, normalitatea cotidiana fiind prezentata mai sus.

    Reversul medaliei este acela ca in sezonul morcirlos sufar ca un caine n masina personala sau in transportul in comun dupa libertatea pierduta i...

    In acest context, mie mi se par inconstienti biciclistii care folosesc numai trotuarele, mai ales in zone de case si magazine unde oricand iti poate sari cineva in fata. Cred ca ei merg pe principiul: mai bine sa rup eu oasele unui copil sau batran cat sa-mi rupa mie oasele un automobil. Cred ca la asta se rezuma diferenta de abordare intre mine si ei. Eu imi risc propria piele, ei (de regula, niste puffy la limita penibiliului) risca pielea pietonilor carora le mai trag si niste injuraturi daca supravietuiesc aparitiei lor mirobolante pentru ca le "ocupa benzile de pe trotuare".

  • @ Edi. Conform codului rutier este ilegal sa mergi pe trotuar; iti iei o amenda de vreo 400 si ceva de lei, plus ca e foarte periculos si extrem de enervant. Sunt mici trotuarele si apartin pietonilor. Eu merg de vreo 4 ani cu bicicleta in Bucuresti, de la inceput pe strada, fara accidente grave. Merg cu circa 30 de obicei, dar mai scad si la 20-25 pe vant puternic, furtuna sau iarna, iar pe vreme buna am tronsoane unde trec de 40. Incerc sa trec cat mai des pe rosu (desi nu recomand asta), ca sa ma distantez de bulucul de masini. De cate ori trec pe rosu o fac cu foarte mare atentie si mereu cand nu e trafic pe directia care are verde. Nu am fite de mare biciclist si nu fac curse pe strada decat daca sunt provocat, iar cand depasesc biciclisti care merg incet incerc sa le dau spatiu.
    Cred ca argumentele tale sunt invalide si comportamentul tau nu face decat sa ne antagonizeze in ochii pietonilor si sa ne umileasca in ochii soferilor.
    Hai spor si treci pe strada!

  • eu 80% din distante le mg pe trotuar, nu merg cu 25km/h, media e de 15km/h, am traseele in cap, am invatat limbajul corpului uman pe trotuar, de 5ani de cand fac asta nu am facut nici o vanataie nimanui pe trotuar, mg cca 80km saptamanal pe bicileta (iarna 1/2), in we mai mult
    este foarte rau ce fac, recunosc, daca ar face toti biciclistii asta unde am s-ar ajunge?!
    care este asigurarea mea de viata ca mg pe carosabil?
    de 3x mi s-a deschis portiera in fata pe carosabil, sti care e reactia omului? "scuze", daca imi rupe oasele o masina sti ce se spune in romanica: "asa ii trebuie daca mg cu bicicleta"
    atata timp cat nu se fac piste despartite de carosabil cu bordura eu voi continua sa urc si cobor borduri de 20cm inaltime cand urc de pe un trotuar pe altul
    iar daca aici vine vorba de educatie, intai sa ne educam educatoarele si invatatoarele si apoi avem un inceput pt copii nostri

  • Întrebare de baraj: circul cu bicicleta pe un drum cu 2 benzi. La un moment dat pe banda 1 sunt parcate, în raza de acţiune a indicatorului ,,oprirea interzisă", mai multe autovehicule (să zicem 10). Mă înscriu pe banda 2 pentru a le depăşi, ţinând cont că pot fi considerate obstacole. Trec de 9 maşini, apoi mă loveşte un autobuz din spate şi mă trimite pe lumea cealaltă. Cine e vinovat?
    Dacă aşa sunt majoritatea accidentelor cu biciclişti (avocaţii şoferilor putând uşor invoca faptul că biciclistul nu avea ce să caute pe banda 2 sau că a depăşit fără să se asigure), atunci e clar de ce statisticile spun că bicicliştii sunt de vină.
    În schimb, văd mulţi biciclişti care trec pe roşu, nu opresc la treceri de pietoni, fac tot felul de manevre riscante, ba chiar ţipă la alţi biciclişti care nu fac la fel şi le blochează lor calea (acum vreo 2 zile era să mă ia unul călare pe un Trek, a trecut razant printre mine şi un taxi, oprindu-se în mijlocul intersecţiei, că doar avea roşu. La următorul semafor când a văzut că îl ajung, iar a trecut pe roşu, că era sub nivelul lui să îl ajungă unul pe o biclă care costă mai puţin decât o roată de-a lui), aşa că s-ar putea să fie, touşi, un sâmbure de adevăr în statisticile poliţiei.

  • Edi, daca as merge si pe trotuar cu 25-30 km/h cum merg pe strada as putea omori eu un copil care se smuceste din mana mamei si sare direct in fata mea.

  • nu stiu ce ma face sa cred ca nu au fost chiar atatea din vina biciclistilor...de obicei soferii din Romania nu considera bicicleta un vehicul si nu o vad ca facand parte din trafic.

  • deci: circulati pe trotuar, acolo nu moare nimeni, pana se invata si in romanica ce este aia o banda de biciclete; cu riscul tuturor injuraturilor luate si amenzilor care oricum nu le veti lua ca la noi nu se aplica legea

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Test – Merida eONE-EIGHTY 2025 și Merida eONE-SIXTY SL 2025 – Primele impresii

În octombrie am fost în Spania, unde Merida a lansat trei noi biciclete. Evenimentul a fost cu atât mai important…

4 zile in urma

Roți de top din carbon, cu dinam inclus în butuc? Da, există, se numesc Hunt Proven Carbon XC Dynamo și au o greutate surprinzătoare

Roțile pentru MTB Proven Carbon XC Dynamo recent lansate de Hunt, un producător de roți din carbon cu un excelent…

o săptămână in urma

Merida lansează trei noi biciclete electrice: eONE-EIGHTY, eONE-SIXTY SL și eFLOAT echipate cu noile motoare Bosch

Recent ne-am deplasat în Spania unde Merida tocmai a lansat cea mai mare și mai extremă bicicletă mtb electrică a…

2 săptămâni in urma