Specialized a prezentat noul Diverge

Se pare că segmentul gravel bike-urilor devine din ce în ce mai popular. Cei de la Specialized spun că vânzările sunt în cea mai rapidă creștere și se așteaptă să fie cea mai vândută categorie de biciclete, în câțiva ani urmând să depășească categoriile de MTB sau de șosea. Acest lucru deoarece bicicletele gravel sunt foarte versatile, fiind performante pe orice între asfalt și poteci de XC. Un motiv este și dorința din ce în ce mai mare a cicliștilor de a scăpa din trafic.

Astfel, Specialized a scos un nou Diverge care vine cu câteva noutăți surprinzătoare, cum ar fi tija dropper și un pachet complet de elemente de confort care asigură un rulaj plăcut pe orice suprafață.

În comparație cu modelul original Diverge conceput să fie un fel de briceag elvețian al bicicletelor, noul model este orientat spre gravel. Au dispărut inserțiile pentru amortizare din cadru și a apărut Specialized Future Shock împrumutat de la noul Roubaix.

Cartușul amortizorului este identic cu cel de pe Roubaix, cu trei arcuri, dar Diverge introduce un arc principal cu compresie progresivă (cel alb din imagine) care se întărește odată cu compresia, în timp ce Roubaix și Ruby folosesc arcuri liniare pentru a absorbi mai bine vibrațiile drumului. Specialized a anunțat că piesele pentru Future Shock sunt interschimbabile, adică arcul progresiv poate fi instalat și pe Roubaix de cei ce doresc. Cu ajutorul a trei arcuri booster separate se poate regla funcționarea după preferințele personale.

La fel ca la Roubaix, Future Shock cu cursa de 20 mm ajută la izolarea impacturilor în zona frontală a bicicletei pentru un confort și control mai bun. La fel ca la Roubaix, cartușul Future Shock este destul de ușor – doar 880 g pentru modelul S-Works de 56 cm. La cel mai înalt nivel găsim cadrul din carbon FACT 11r și furcă din carbon FACT, ambele cu prinderi de etrier flat mount. Bicicleta completă Diverge S-Works de 56 cm cu două suporturi de bidon și o cutie SWAT box are doar 8.4 kg. Modelul feminin Diverge Comp de 56 cm fără suport de bidon, cutie SWAT sau dropper și cu transmisie 2x are 9.57 kg iar modelul din aluminiu Diverge Comp E5 mărimea 54 are o greutate de 9.8 kg.

Un detaliu interesant este trecerea la monobloc BB 386 EVO pentru a oferi spațiun mai mare pentru anvelope fără să fie nevoie de chainstay-uri cu forme exotice. Pe Diverge Comp există și un rulment Praxis Works BB 386 EVO special pentru angrenajul Alba 2D, un lucru special cerut pe această bicicletă. Acesta va fi disponibil în curând și ca piesă separată.

Diverge este echipat cu ax thru la ambele roți, de 142×12 în spate și 100×12 în față, pe toate modelele din gamă. Modelele de top nu au deraioare față, dar toate cadrele sunt compatibile cu acestea cu ajutorul unei prinderi braze on detașabilă. Cadrul este echipat cu prinderi pentru aripi și pentru portbagaj în spate. Rutarea cablurilor este internă, cu opțiuni separate pentru 1x, 2x sisteme mecanice sau electronice și pentru tijă dropper.

Tija dropper este prezentă doar pe modelul de top S-Works, dar modelul Command Post XCP de 35 mm poate fi instalat pe orice cadru Diverge. Maneta de control a tijei poate fi amplasată în mai multe locuri, dar ideal este direct sub maneta de frână pentru a fi ușor de accesat indiferent de poziția mâinii.

Cutia SWAT este de asemenea prezentă doar pe modelul S-Works fiind identică celei de pe Roubaix și Ruby. Din acest motiv mărimea camerei ce încape este de maxim 700x28c standard de la Specialized și trebuie strânsă foarte bine. În mod normal cutia a fost proiectată pentru camerele super ușoare, dar la gravel e nevoie de anvelope mai groase ce se pot întinde, deci se folosesc modelele standard. În cutia SWAT se mai găsește o extensie de valvă, o pompă cu CO2, un levier și un multitool. Camera și cartușul CO2 trebuie adăugate de proprietar. Cutia SWAT deși vine în echiparea standard doar pe modelul S-Works, ea poate fi montată pe toate modelele din carbon, dar nu și pe cele din aluminiu. Cu inventarul complet, cutia are o greutate de 432 g iar goală are 162 g. Atașarea se face cu ajutorul unor cleme speciale.

Există destul de multe versiuni de Diverge, de la modelele din carbon cu Future Shock până la modelele din aluminiu E5 cu sau fără Future Shock, dar toate au aceiași geometrie Specialized Open Road cu spațiu pentru anvelope 700x42c. Standard bicicletele vin cu roți cu anvelope 700×30-38c, în funcție de model, 38 fiind considerată de producător mărimea ideală. Pe modelele de top se regăsesc anvelopele 700x38c Trigger Pro 2Bliss.

Bicicleta este compatibilă și cu anvelope 650b x 47 mm, cea mai mare dimensiune de anvelope plus de șosea disponibile, deși există o atenționare că roțile mai mici apropie pedalierul de sol și există riscul de a lovi de pământ cu brațul acestuia. Monoblocul este cu 5 mm mai coborât la versiunea aceasta nouă, pentru un centru de greutate mai jos și o manevrabilitate mai bună. Specialized atrag atenția că geometria de ciclocros nu e aceiași cu cea de gravel și că deși se pot folosi modelele la ambele discipline, Crux folosește o geometrie pentru schimbări rapide de direcție și un monobloc mai ridicat pentru zonele cu înclinație laterală în timp ce Diverge este proiectat pentru a oferi mai multă stabilitate și încredere în zonele tehnice.

La fel cu majoritatea bicicletelor Specialized, modelele de bărbați și femei Diverge folosesc o platformă comună cu aceiași geometrie la mărimi identice. Diferă însă gama de mărimi, cele masculine fiind între 48 și 64 cm iar cele de femei între 48 și 56 cm la modelele din carbon și între 44 și 56 la cele din aluminiu. Modelele feminine au scheme de culori specifice, dar nicio altă modificare deosebită în afară de lungimea brațelor angrenajului și punctele de contact specifice: șei, ghidon și pipă. Specialized spun că au decis această strategie după ce au aunalizat mai mult de 40.000 de seturi de date de bike fitting de la partenerul lor Retul. Concluzia a fost că bărbații și femeile nu au nevoie de geometrie diferită a bicicletei.

Odată cu scăderea prețului, scade și performanța materialului cadrului și a componentelor, dar vor exista biciclete din aluminiu cu Future Shock disponibile la nivelul Comp E5 și deasupra. Există de asemenea și o versiune Sport care elimină Future Shock și vine standard cu anvelope 700x30c, fiind intrarea în gamă.

Momentan nu au fost anunțate prețurile sau data estimată a disponibilității. Pentru mai multe informații urmăriți pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

3 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma