Categorii: EvenimenteNoutati

România se alătură familiei L’Étape by Tour de France

București, 25 mai 2022: L’Étape by Tour de France va avea, începând cu acest an, și ediția L’Étape România, ce se va desfășura pe 27-28 august în București. Evenimentul de lansare a avut loc pe 25 mai la Ambasada Franței din Capitală și a marcat un moment important în istoria noastră sportivă, acela de a ne alătura ca a 20-a țară marii familii a acestui brand emblematic.

L’Étape România by Tour de Franceeste o competiție destinată atât cicliștilor cu experiență, cât și amatorilor, la care sunt așteptați pasionați din toată țara și din străinătate, ce vor concura pe trei trasee pentru toate abilitățile, dezvoltate de echipa MPG împreună cu experții Tour de France. Acestea vor marca locuri emblematice din București, scopul conceptului internațional fiind acela de a descoperi destinații interesante pe două roți, simțindu-te, totodată, precum un ciclist în Turul Franței. În Piața Constituției va fi amenajat L’Étape România by Tour de France Village, deschis pentru public pe 27 august, iar pe 28 august, în ziua competiției, arealul va fi destinat exclusiv participanților în cursă și festivității de premiere.

“Suntem onorați să aducem L’Étape by Tour de France în România, un brand legendar, unic în lume. Punem, astfel, Bucureștiul pe harta ciclismului mondial, cu numărul 20 în cursa de expansiune a acestui proiect internațional cu aproape 30 de ani vechime. Invităm comunitatea cicliștilor din țară și din străinătate să trăiască experiența și aventura marilor campioni, în prima cursă L’Étape by Tour de France din România, care va spune întregii lumi povestea pe bicicletă a Micului Paris. Mulțumim tuturor autorităților și sponsorilor fără de care acest vis nu putea deveni realitate”, declară Tudor Ștefan MOCUȚA, CEO MPG.

Atât cei care concurează, cât și turiștii și locuitorii Capitalei vor avea parte pe perioada competiției de numeroase surprize destinate acestui eveniment unic în țara noastră:

  • cele trei curse vor fi: The Race de 85 km (2 x loop), The Ride de 42 km (1 x loop) și The CITY ADVENTURE de 14 km, pentru adulți și copii.
  • participanții vor putea descoperi, pornind din imediata vecinătate a Pieței Constituției, de pe Bd. Unirii și atingând artere importante precum Calea Victoriei, Bulevardul Kiseleff și Bulevardul Libertății, puncte de atracție ce emană istorie: Arcul de Triumf, Palatul Parlamentului, Palatul C.E.C., clădirea impozantă a Primăriei Municipiului București, Casa Armatei sau Ateneul Român.
  • L’Étape România by Tour de France Village va spune tuturor povestea brandului legendar prin intermediul unei expoziții și a numeroaselor activări tematice, urmând ca, pe 28 august, cicliștii să devină regi pe două roți pentru o zi, trăind emoția acestei competiții iconice în aceleași condiții de cursă ca și profesioniștii, de la punctul de start până la linia de sosire, întrecându-se pe cele trei trasee pentru a obține celebrul tricou galben, simbol al victoriei, excelenței, pasiunii și determinării.

Turul Franței reprezintă cea mai renumită cursă de ciclism din lume, urmărită în fiecare an cu pasiune de milioane de fani de pe întreg mapamondul. Evenimentul sportiv devenit legendă a debutat în 1903, iar conceptul L’Etape by Tour de France s-a născut în 1993 în mod natural, din dorința de a da o șansă cicliștilor amatori de a trăi această experiență unică.

„Datorită celor patru bicicliști români care au participat la Turul Franței în 1936, România a stabilit o veche legătură cu Turul Franței. De câțiva ani, ciclismul este în plină expansiune în țara voastră, prin dezvoltarea curselor profesioniste și a antrenamentului constant, pe lângă creșterea audiențelor și a notorietății Turului Franței. Din toate aceste motive, noi, cei de la ASO (organizatorul Tour de France)  suntem convinși că România merită să fie printre cele 20 de țări ale seriei L’Étape by Tour de France. Participanții vor trăi experiența supremă pentru cicliștii amatori, având șansa de a experimenta legenda Turului Franței și de a se provoca unii pe alții, pedalând prin peisaje și trasee uimitoare din capitala României. Succes tuturor participanților!” a declarat Kévin QUINIOU , Head of L’Étape by Tour de France – AMAURY SPORT ORGANISATION (ASO)

Race Village va conține un muzeu în aer liber al acestui brand, zonă de încălzire, food-court, asistență mecanică pentru cicliști, zonă de masaj, zonă de premiere cu scenă și numeroase activări interesante realizate de sponsorii și partenerii evenimentului.

Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Primăria Municipiului București, Direcția de Cultură, Învățământ, Turism și PROEDUS. Partenerii instituționali care susțin evenimentul sunt Ambasada Franței, Ministerul Sportului și Federația Română de Ciclism.

Numeroase companii s-au alăturat ca sponsori, în timp ce titulatura de partener principal revine CATENA. „La 22 de ani de existență, Catena, un brand autentic românesc, susține un brand iconic cu o istorie de aproape trei decenii. Ne bucurăm să facem parte din marea comunitate sportivă a unui brand de notorietate mondială, susținând pasiunea şi excelența în sport. Suntem convinși că, pe lângă componentele de competiție și motivație, L’Étape România by Tour de France va reuși, cu fiecare ediție în parte, să transforme pasiunea pentru ciclism într-o stare de spirit, într-un limbaj al stilului de viață sănătos. Și pentru că ne dorim ca toți cei pasionați de sport să transmită acest mesaj al vieții echilibrate și sănătoase, ne-am alăturat cu Farmacia inimii ca Partener Principal al acestui proiect îndrăzneț, plin de adrenalină și emoție”, a declarat Daniel ENACHE, Director Filială Catena Bucureşti.

Sponsori oficiali ai evenimentului sunt: Saunier Duval și Hervis, iar parteneri: CEGEKA, Gold Nutrition, Reciclador, CCIFER, Panciu si Ana Are. Furnizorii oficiali ai evenimentului sunt: Protherm, Sanador, Perfect Tour, Continental Hotels și Ursus Cooler.

Mai multe detalii despre seria globala de evenimente și despre competiția locală se găsesc pe site-ul oficial romania.letapebytourdefrance.com, iar cei care doresc să intre în cursă pentru a pune România pe harta L’Etape by Tour de France, se pot înscrie în secțiunea REGISTRATION începând cu data de 30 mai 2022. Informații la zi se găsesc pe profilele de Facebook: https://www.facebook.com/letaperomania și

Instagram: https://www.instagram.com/letaperomania  

__________________________________

Despre A.S.O

Datorită prestigioasei competiții Turul Franței, unul dintre cele mai populare evenimente sportive internaționale din lume, clasice, prestigioase precum Paris-Roubaix, Liège-Bastogne-Liège, Flèche Wallonne și Paris-Tours, precum și curse pe etape precum Paris-Niza , Critérium du Dauphiné și Vuelta a España, A.S.O. este liderul mondial în organizarea curselor de ciclism, cu 100 de zile de competiție în fiecare an. Globalizarea ciclismului este unul dintre domeniile sale majore de dezvoltare. Cu Turul Saudiți, Turul Deutschland și organizarea Cursei Arctice a Norvegiei, A.S.O. continuă să contribuie energic la creșterea ciclismului ca exemplu de transport durabil pentru centrele orașelor.

Despre L’Étape by Tour de France

L’Étape by Tour de France este lider mondial în evenimente de ciclism cu participare în masă, cu evenimente desfășurate în 20 de țări în 2022 și 26 de evenimente globale. L’Étape by Tour de France oferă cicliștilor amatori posibilitatea de a concura sau de a merge pe o etapă de Turul Franței chiar la ei acasă. Turul Franței este cel mai recunoscut eveniment sportiv anual din lume și este o marcă premium pentru ciclism.

Despre MPG România

MPG România, fondată în 1997, este lider de piață și creatoare de tendințe privind marketingul sportiv și managementul de evenimente, cu cel mai mare portofoliu de proprietăți sportive pentru amatori din România. Agenția coordonează peste 1.000 de evenimente sportive pe an, în care combină know-how-ul specializat cu o implementare fără rival, ceea ce oferă experiențe care aduc bucurie oamenilor și soluții personalizate pentru mărci locale și globale.

Detalii despre MPG se găsesc pe: www.mpg.com.ro.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma