Categorii: IndustrieNoutati

Rock Machine – acum, în România, prin SprintSports

Prezentarea celor de la Rock Machine, un brand aflat deja de 25 de ani pe piață, începe suav prin sublinierea dragostei față de biciclete, însă aceasta este un lucru deja știut, căci în industrie cu greu mai lucrează pe partea de dezvoltare persoane care să nu-și dedice viața bicicletelor. Ce-am aflat însă din respectiva prezentare este faptul că atât brand-ul Rock Machine cât și Superior (apare cu denumriea de SUP pe cadre) sunt construite sub același acoperiș, însă cu echipe dedicate și separate.

Rock Machine se prezintă precum o marcă orientată mai mult către disciplinele de gravity, însă în ultimii ani aceștia au cochetat și cu XC-ul, ca acum să fie setați în principal pe bicicletele pentru poteci, Trail sau All-Mountain ca să identifici mai ușor categoria. Astfel, chiar și bicicletele actuale de Cross-Country sunt ceva mai sportive și orientate către coborâtul la vale, acesta fiind și target-ul declarat al brand-ului. Clientul ideal de Rock Machine nu este cel care caută grame în minus, ci acela care dorește un produs robust, durabil și capabil. Rock Machine are și un palmares cel puțin interesant în disciplinele de XC și Gravity, iar toate bicicletele sunt proiectate, testate și inclusiv construite în inima Europei, având un record impresionant în ceea ce privește garanția bicicletelor: unul cu cifre foarte mici, desigur.

Pe lângă bicicletele de munte, Rock Machine construiește după același principiu și biciclete pentru copii, cele pentru oraș și desigur, bicicletele electrice, aflate într-un avânt fără precedent. Acestea din urmă sunt construite custom și sunt foarte apropiate de cele non-electrice, căci cei de la Rock Machine consideră că o bicicletă electrică ar trebui să se comporte la fel de natural precum una fără motor. În plus de asta, sunt destul de ușoare comparate cu concurența și au un preț mai atractiv, utilizând motoare de înaltă calitate precum cele de la Shimano sau Bosch.

Mai multe detalii vor urma în curând. Până atunci, știm cu siguranță că Rock Machine va fi reprezentat cum se cuvinte în România de către SprintSports, iar pe această cale le urăm mult succes cu noul brand din portofoliu!

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

7 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

2 săptămâni in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma