Bicicliști urbani, și nu numai, este timpul să ne urcăm pe biciclete! Chiar dacă zăpada ne-a dat bătăi de cap și ne-a cam stricat drumurile din urbele noastre, după mai multe luni de privit bicicleta, a sosit momentul să arătăm că nu am dispărut de tot. Dovadă suplimentară a faptului că ieșitul pe bicicletă în februarie este perfect viabil sunt cele două întâlniri de tip Masă Critică ce vor fi organizate la finele acestei luni.
Ziua de vineri, 24 februarie, și cea de sâmbătă, 25 februarie, sunt cele rezervate întâlnirilor ce vor avea loc în Cluj-Napoca și Iași. La momentul redactării acestui material doar Clubul de Cicloturism Napoca și IașiBike, asociații de promovare a bicicletei din respectivele orașe, au anunțat organizarea evenimentelor, dar asta nu înseamnă că bicicliștii din alte orașe vor aștepta luna martie ca să treacă la fapte.
Așadar, vineri, 24 februarie, IașiBike te invită la Rondul Facultății de Agronomie pentru o plimbare pe biciclete prin oraș. Adunarea are loc la ora 18, iar dotarea cu faruri și lumini este o condiție necesară participării la eveniment.
Sâmbătă, 25 februarie 2012, se va desfășura la Cluj-Napoca o nouă ediție a Marșului Bicicliștilor Clujeni, cea de-a 53-a din seria Critical Mass, începută ca serie lunară în septembrie 2007 în continuarea celei anuale începute de Clubul de Cicloturism Napoca în 1998. Sunt bineveniți toți clujenii care au bicicletă. Întâlnirea participanților va fi, ca de obicei, în parcul I.L. Caragiale, lângă Palatul Telefoanelor, începând cu ora 14:30. Startul efectiv al marșului va fi la ora 15:00. Pe lângă faptul că marșul are ca scop promovarea utilizării bicicletei ca mijloc cotidian de transport în oraș, se dorește și o dovadă că iarna nu este o piedică în calea circulației cu bicicleta atunci când carosabilul este curățat de gheață sau de zăpadă. Clujenii se plâng de faptul că autoritățile locale nu se preocupă de deszăpezirea pistelor de biciclete și permit depozitarea zapezii chiar pe acestea, deși nu au înlăturat sau acoperit indicatoarele de „pistă de biciclete cu utilizare obligatorie”.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…