Noul Focus Raven 2016

Tot la Albstadt, acolo unde ne-am deplasat pentru Cupa Mondială de XCO, am avut ocazia să vedem mai multe biciclete în premieră, prezentate chiar înainte de Eurobike. Una dintre ele este noul Focus Raven, care în prima cursă a anului a fost vopsit în așa fel încât să nu se vadă exact formele acestuia.

Cu această echipare, noul Raven cântărește doar 8 kg.

La Albstadt însă, producătorul a prezentat bicicleta în mai multe versiuni, cu furcă fixă, cu o greutate de 8 kg și cu furcă RS-1, varianta folosită de Florian Vogel în cursă, bicicletă cu care a ocupat locul 4 la general. Deși nu există date oficiale, modelul echipat cu furca RS-1 cântărește aproximativ 9.5 kg, iar în cadrul expoziției, a fost prezentat și un model cu o echipare mid-level.

Culorile par a fi atractive, însă alte informații despre greutatea cadrelor sau data exactă a lansării nu au fost momentan făcute publice.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • cat costa aceasta bicla ? :)) Vreau sa cumpar de unde pot lua pare rezistenta si parca prinde 60 70 km h .

  • Era vorba ca freerider nu face review-uri la bicicletele focus, asa se laudau editorii atunci cand au pus pe picioare echipa Focus - Freerider.
    Focus raven e una dintre cele mai reusite biciclete ca design parerea mea si probabil nici calitatea nu se lasa mai prejos. (daca tot o laudati faceti-o cum trebuie pentru ca merita);)

  • In sfarsit au cablurile p[rin interior (la modelul 2013 am rupt suportii din ... plastic si le-am fixat cu soricei) !

    • Care dintre ele? :) Cea din poza principală are o foaie și unsprezece pinioane, așadar 11 viteze.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma