Nouă gamă de XC de la Scapin: Spektro 29er

Producătorul italian Scapin urmează să lanseze o nouă gamă de biciclete pentru Cross Country, Spektro, care se va baza pe un cadru din carbon și care nu cântărește mai mult de 1kg. Mai precis, 950 de grame în dimensiunea M. Astfel, Scapin se alătură unor producători mari, precum Scott, Cube sau Cannondale, care reuesc o greutate record pentru un cadru din segmentul 29er.

Materialul este desigur cel mai bun carbon pe care-l poți obține la ora actuală (T800), însă cum aceasta nu poate fi responsabil de unul singur pentru performanțele unei biciclete, aceasta a fost dotată și cu componente din gamele de top de la Shimano, Sram, Rock Shox sau Fox.

Acesta reprezintă de altfel unul din punctele forte ale bicicletei, deoarece îți oferă posibilități de personalizare multiple. În ceea ce privește furca spre exemplu, poți alege între RockShox RS-1, Fox Float Kashima Factory, Rock Shox Reba, Rock Shox 30 Gold sau chiar o furcă fixă de carbon. Sistemul de transmisie este de asemenea complet personalizabil și poate proveni din game precum Sram XX1, X1, X01 sau Shimano XTR, XT, SLX inclusiv pentru cei excentrici, Di2-ul electronic.

Întreaga gamă, configurațiile de componente și culorile, pot fi văzute pe site-ul oficial al producătorului.

via Scapin

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Crater Bike Fest revine la Betfia cu două curse UCI într-un singur weekend

În weekendul 20-21 iunie 2026, zona Băile 1 Mai, Betfia revine în centrul atenției pentru iubitorii de mountain bike, odată…

o zi in urma

(P) Cum influențează greutatea bicicletei experiența reală pe traseu

Alegerea unei biciclete implică o analiză atentă a specificațiilor, iar greutatea este, fără îndoială, unul dintre factorii importanți. De la…

3 zile in urma

Topoloveni Summer Tour 2026: start de vară în dealurile Argeșului

Dealurile Argeșului găzduiesc una dintre acele experiențe care marchează trecerea firească de la competițiile de câmpie la cele desfășurate în…

4 zile in urma