Pegas anunță lansarea noilor modele, care în ciuda faptului că ar putea să semene cu cele pe care le cunoști până în prezent, au suferit modifcări de ordin tehnic și au primit culori noi, mai vii. Modelele vor rămâne aceleași: Strada 1 și 2, Strada Mini și Practic. În cele ce urmează vei putea vedea care sunt modificările aduse noilor Pegasuri și care sunt culorile acestora.
Pegas Strada 1 și 2
Cele două modele vor primi o anvelopă mai groasă pentru roata de spate (26×2.125) și una mai subțire pentru roata de față (26×1.95). Totodată, unghiurile cadrului au fost optimizate pentru o pedalare mai relaxantă, mutând astfel poziția biciclistului către spate. Tija e ghidon urmează mai nou standardul 1-1/8 inch, este din aluminiu, iar prinderea de gâtul furcii se face cu două șuruburi.
Jantele au rămas din aluminiu, cu pereți dubli, dar provin de la compania italiană Beretta. Angrenajul a fost de asemnea înlocuit și este echipat cu o foaie cu 2 dinți mai puțin decât precedentul, brațele sunt mai groase, iar foaia are profil Spider.
Pegas Strada Mini
Cel mai mic Pegas va avea unghiul cadrului și al furcii optimizate pentru o direcție mai soft, fiind mai puțin agilă decât modelul anului anterior. Este astfel și mai indicat pentru plimbări. Bascula a fost lărgită pentru a găzdui chiar și o anvelopă de 2.35 inch, dar standard, bicicleta este echipată cu anvelopă Kenda Kid Block de 20×2.20 pe spate și cu una de 20×1.95 pe față. Tija de ghidon este acum din aluminiu, modelul Kalloy Uno.
Pegas Practic
Modelul Practic va avea un headtube mai înalt cu 30 de mm și un ghidon cu o înălțime de 350 mm, în condițiile în care cel vechi avea o înălțime mai mică, de 320mm.
Ampatamentul bicicletei a fost mărit cu 45mm pentru o mai bună stabilitate, jantele provin acum de la Beretta, iar frânele și manetele de frână de la Promax, modele noi. Butucul de față a fost înlocuit cu un model retro, mai subțire tot de la Joytech, iar monoblocul și cuvetele provin acum de la Neco.
via Pegas
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Buna ziua, fratele meu m- a invatat sa merg pe bicicleta, era un Pegas portocaliu:). Vreau sa cumpar unul. Dar sunt novice. N am mai mers demult pe bicicleta. Va rog sa mi recomandati de unde pot cumpara si cere sfaturi live":). Multumesc!