Categorii: EvenimenteNoutati

Noi începuturi: Prezentarea echipei Lampre-Merida 2013

Undeva în largul coastei spaniole se află câteva petice de pământ care servesc ca refugiu ideal pentru cicliștii de toate tipurile ce doresc să scape de capriciile iernii din țările lor. Locul este un nume cu rezonanță și din alte motive, Palma de Mallorca fiind o stațiune turistică de un interes cel puțin crescut la nivel european. Însă de această dată, insula a fost locul de intâlnire al câtorva dintre monștrii sacri ai ciclismului mondial.

O parte din crema circuitului UCI World Tour a fost prezentă aici și prin acest lucru să fie clar că este vorba despre câștigători de curse clasice, campionate mondiale, etape de mari tururi sau chiar mari tururi cu totul. Mai mult decât atât, am avut onoarea de a asista la prezentarea celei mai puternice echipe italienești a momentului, Lampre-Merida, cu forțele refăcute după câteva sezoane mai puțin faste, în care le-a lipsit performanța de top și, implicit, vizibilitatea.

Principala noutate din partea formației Lampre a fost cooptarea producătorului taiwanez Merida care a devenit partenerul principal al echipei. După cum au apreciat managerii generali ai celor două mari afaceri, alăturarea poate fi considerată una firească, întrucât gigantul industrial italian care se ocupă cu prelucrarea oțelului susține echipa profesionistă de 20 de ani, iar asiaticii produc biciclete de 41 de ani. Așadar, tradiția este prezentă în ambele cazuri și ambele părți au un câștig evident din noul parteneriat. Pentru un nume mare ca Merida, ce validare mai bună a superiorității tehnologice poate exista decât ca o parte din cei mai de seama rutieri ai lumii să se bazeze pe cursierele lor? Și pentru Lampre, care a avut parte de un parcurs zdruncinat în ultima perioada, aportul asiatic este o gură de aer mai mult decât binevenită.

În ceea ce privește planurile de restaurare a fostei glorii, Lampre-Merida nu se încurcă cu jumătăți de măsură și a închegat un lot ce aduce mai mult cu un all-star team. Filippo Pozzato își marchează revenirea în primul eșalon mondial prin contractul semnat cu Lampre-Merida pe 3 ani, având ambiții deloc modeste și vână de ale îndeplini, Damiano Cunego apreciază că încă mai are un cuvânt de spus și Alessandro Petacchi este la fel de încrezător privind șansele sale la sprint. Pe aceiași treaptă cu ei îi putem pune fără probleme pe Michele Scarponi și pe Matthew Lloyd, iar rutierii în ascensiune ca Adriano Malori sau Roberto Ferrari măresc șansele de reușită ale noului proiect. Firește, nu am ratat ocazia de a-i intervieva pe câțiva dintre ei, iar materialele respective le vom publica în zilele următoare.

Dar strădania de a vindeca rana din orgoliul italienilor trebuie dublată și de o parte tehnică cel puțin la fel de impersionantă precum numele celor care vor folosi respectivele biciclete. Merida s-a străduit din greu să le dea sportivilor ce are mai bun și, dacă este să ne luăm după spusele lor, punctul a fost ochit și lovit din prima încercare. Merida Scultura SL va fi calul de povară al băieților din Cizmă, o cursieră de carbon care chiar dacă nu este cea mai performantă, surclasează modele ale unor mărci precum Pinarello sau Specialized. Însă cifrele sunt seci. În timpul sesiunilor de antrenament din Palma de Mallorca, rutierii se declarau mulțumiți de către vârful de lance al taiwanezilor, așadar până la proba contrarie, mergem pe mâna lor. Specialistul probei contra-cronometru, Adriano Malori, va avea un aliat de nădejde în Merida Warp TT, despre care Juergen Falke, responabilul pentru cercetare-dezvoltare al Merida, spune că este un apogeu al mărcii. Totuși, Merida nu și-a consumat toate gloanțele și mai are cel puțin două pe țeavă. Alessandro Petacchi a putut fi văzut rulând pe un model nou de cursieră aero, o dezvoltare impresionantă al deja existentului Reacto, iar Filippo Pozzato se antrenează intens pe un model de cursieră de anduranță, despre care Merida a refuzat să ofere informații oficiale. Totuși, ne-am permis luxul de a surprinde câteva cadre cu aceasta.

Traian Goga, Redactor freerider.ro

Palma de Mallorca, Spania

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma