Firma care s-a evidențiat prin formele compacte ale farurilor produse, destul de puternice de altfel, continuă să își micșoreze dispozitivele și să le crească puterea.
Acum doi ani, Light&Motion scotea pe piață modelul Seca ale cărui baterii de 9 celule generau 700 de lumeni. Cu noile becuri CREE XML, Seca 1400 devenea Seca 1700, iar bateriile sale aveau doar 3 celule. Se pare că becurile folosite de compania producătoare au devenit tot mai eficiente și mai luminoase. Dintre dezavantaje am putea aminti faptul că, în acest ritm, modelul curent va deveni depășit în circa doi ani, dar din moment ce funcționează mai mult decât satisfăcător, ce obiecții ar putea exista?
Modelul Seca 800 rămâne la fel ca și până acum, doar 1700 beneficiind de noile becuri, în ciuda aspectului identic a celor două faruri. Seca 1700 costă în jur de 470$, cântărește 345 de grame și funcționează 1,5 ore la capacitate maximă, 3 ore la cea medie și 6 ore la cea minimă.
Există vești noi și pentru navetiști sub forma farului Taz care oferă la fel de mulți lumeni cu jumătate din numărul becurilor pe care le are Seca. Taz are 3 LED-uri și o curea de prindere care le este de folos atât navetiștilor, cât și celor cărora le plac turele de noapte pe bicicletă. Sunt disponibile două modele, Taz 800 (800 de lumeni) și Taz 1200 (1100 de lumeni), ambele încărcându-se prin USB și având aceeași durată de folosință ca și Seca. De asemenea, pe părțile laterale există câte o altă lumină de culoare galbenă pentru a-i atenționa suplimentar pe ceilalți participanți la trafic de existența celui care poartă farul.
Alte modele destinate orașului, Urban Series, primesc un upgrade de la 180, 300, 500 de lumeni, la 200, 400, respectiv 550 de lumeni. Dispozitivul de prindere nu necesită folosirea vreunei scule și fiecare model cântărește 112 grame. Prețurile celor 3 modele sunt de 99, 129, respectiv 159$.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
De unde se pot cumpara?