Categorii: Biciclete de munte

MOONMEN lansează prima lor bicicletă, un fat bike din titan inspirat din BMX

Noua companie Moonmen a fost înfiinţată de Paul Knowles, Todd Heath şi Ryan McKee cu intenţia de a crea nişte biciclete deosebite şi unice. La noua lor bicicletă #M00 Moonmen a hotărât să fabrice aproape totul din titan lucru deloc surprinzător dacă ne gândim că doi dintre cei 3 membri fondatori au legături cu Black Sheep Bikes. Todd Heath a lucrat timp de 10 ani ca sudor la Black Sheep Bikes în timp ce Paul Knowles a lucrat acolo timp de 5 ani.

Una din piesele lor originale este întinzătorul de lanţ Mension. Acesta este integrat direct în cadru şi foloseşte cuple cu filet la ambele capete care rotite extind ţeava chainstay. Un şurub special amplasat la mijloc fixează totul odată ce ai stabilit lungimea dorită. Mulţumită ţevii chainstay care se desface pot fi folosite transmisii pe curea.

Producătorii spun că bicicleta este puternic inspirată din BMX-urile copilăriei lor. Din acest motiv ţeava top tube este despicată, iar dropout-urile sunt de tip placă, la fel cum era pe unele modele de biciclete bmx de la începuturi. Ţeava curbată seat tube permite ţevi chainstay scurte de 17” care fixează transmisia single speed. De vreme ce bicicletele Moonmen sunt custom îţi poţi pune ce standarde doreşti însă din fabrică bicicleta iese cu butuc spate 142×12 şi rulment pedalier 100mm.

După cum spuneam la început Moonmen #M00 are aproape totul din titan: furcă, tijă de şa, pipa şi ghidonul. Furca #LupineFork foloseşte ţeavă steerer de 1 şi 1/8 cu dropout-uri placă şi butuc faţă 15×135. Ghidonul #MoonriserHandlebar este de 30” cu rise de 4 inch şi curbură spate 18 grade. Pipa se numeşte #BuckeyeStem, iar tija de şa #BoltSeatpost. Poate vă întrebaţi de ce atâtea hash tag-uri. Celor 3 membri fondatori le place ideea de a putea căuta pe reţelele sociale orice ţine de marca lor Moonmen, iar când vine vorba de biciclete numerele par a reprezenta creaţii custom în loc de nume. Cadrele Moonmen încep de le 3.600 $.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Stiri Recente

Trecerea la transmisie electronica: variantele cele mai ieftine, avantaje si dezavantaje

Transmisia electronica este se pare viitorul pe bicicletele nu doar de top ci si din…

3 zile in urma

Salzkammergut Trophy 2026: un festival al ciclismului în inima Alpilor austrieci!

Există concursuri pe care le faci pentru rezultat și există concursuri pe care le faci…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism deschide primul centru permanent de pregătire pentru loturile naționale de ciclism, în Italia

În sportul de performanță, rezultatele nu apar peste noapte. În spatele fiecărei medalii stau ani…

2 săptămâni in urma