Categorii: EvenimenteNoutati

KTM Press Camp 2013: toate noutățile producătorului austriac

Ne-am întors de la KTM Press Camp, organizat lângă Attersee, unul dintre cele mai renumite lacuri ale Austriei. KTM are tradiție și în producția de biciclete, chiar dacă notorietatea și-o trage din producția de motociclete. Iar acestea fiind spuse, KTM se poate mândri pe drept cuvânt cu creșteri spectaculoase în vânzări, de aproximativ 400% față de anul trecut. Un brand care, iată, începe să afișeze perspective largi.

Pe lângă bicicletele de munte, KTM a înregistrat creșteri mari și în segmentul bicicletelor electrice, țările care și-au adus o contribuție semnificativă la cifrele de vânzări fiind Olanda, Germania, Austria și Danemarca. Astfel, dacă în 2007 austriecii au reușit să comercializeze doar 700 de biciclete electrice, în 2011 aceștia au reușit să lanseze în piață aproximativ 33.000 de unități.

Gama de mountainbike-uri a anului 2013 se prezintă cu multe noutăți, printre care trebuie să amintesc de noul model Lycan cu roți de 27.5 inch (sau 650B), care s-a aflat în centrul atenției celor peste 30 de  jurnaliști prezenți la eveniment.

Lycan, noua bicicletă cu roți de 27.5 inch

Lycan este un model cu tradiție, fiind până de curând disponibil în versiunile cu roți de 26 și 29 de inch. Modelul 2013 a fost complet regândit și se prezintă cu un design cel puțin interesant. Și spun design, deoarece majoritatea țevilor cadrului sunt diferite față de ceea ce avem ocazia să vedem zilnic în jurul nostru. Headtube-ul este unul dintre exemple, cu formele sale ascuțite fiind special gândit pentru o rigiditate foarte mare. Sistemul de amortizare este completat de un amortizor de tip Floating (legat de basculă și nu de triunghiul anterior al cadrului), designul ce poartă denumirea de Pro Damping System (PDS) fiind responsabil pentru diminuarea forțelor care acționează asupra shock-ului (amortizorului spate).

Cadrul din aluminiu triple butted cântărește 2.990 de grame, o valoare decentă pentru un full suspension ce oferă o cursă de 125 mm. Roata de spate este prinsă cu un ax de 12 mm iar cablurile sunt trase prin interiorul acestuia. Pentru început, vor exista doar 3 versiuni de echipare, cei de la KTM justificând numărul redus de modele prin prisma prețurilor mari de achiziție pentru noile furci sau anvelope construite pentru noul format al roților. Asta deoarece o bicicletă cu roți de 27.5 utilizează o furcă, jante și anvelope specifice.

Modelul de intrare va costa 2.300 de euro, dar în această sumă vei primi o echipare bogată, precum o furcă Rock Shox Revelation cu ax de 15 mm, frâne pe disc Shimano SLX sau anvelope Schwalbe Racing Ralph. Mult mai mult detalii despre această bicicletă vor urma într-un articol viitor.

KTM Scarp Carbon, 29er-ul atractiv al gamei

Full suspension-ul pentru competiții cu roți de 29 de inch este fără doar și poate unul dintre cele mai reușite ale acestui an. Design-ul țevilor este asemănător cu cele ale lui Lycan, însă utilizarea carbonului denotă finisaje excepționale și o formă agresivă.

Astfel, nu ar trebui să fie de mirare că Scarpe este construit în jurul unui cadru de doar 2.250 de grame. Atât bascul cât și triunghiul anterior al cadrului sunt foarte rigide, mai ales în cazul unui 29er, ale cărui țevi sunt în general mai lungi deci pot contribui în caz nefericit la risipa de energie.

KTM Race/Ultra Sport gama versatilă gândită pentru toate bugetele

Acestea sunt modelele ce vor putea fi achiziționate de către oricine vrea să facă primii pași alături de un KTM: varietatea modelelor este mare și va cuprinde atât hardtail-uri cu roți de 26 inch, 27.5 inch cât și de 29 inch.

Gama este verstailă, deoarece cadrele pot fi achiziționată în funcție de versiune, fie cu prinderi pentru portbagaj pentru cei care vor să scoată la iveală latura utilă a bicicletei sau de ce nu, celor care parcurg distanțe mari fie în versiunea sport, gândită pentru entuziaști sau pentru cei care fac primii pași în competițiile de cross country sau marathon.

La capitolul biciclete electrice, KTM este din nou pe val

Când vine vorba de e-bike-uri, poți arunca un ochi peste oferta celor de la KTM: de la biciclete de munte la cele de trekking sau oraș, există câte un model adaptat nevoilor fiecăruia. Mai mult, bicicletele de munte pot fi achiziționate cu cadru hardtail, full suspension, cu roți de 27.5 inch sau chiar în versiune 29er.

Gama de motoare este de asemenea foarte mare, austriecii colaborând cu producători mari de motoare electrice precum Bosch, BionX sau Panasonic. Cu aceștia din urmă, KTM au dezvoltat un nou motor care va echipa viitoarele biciclete electrice de munte. Motorul integrat în butucul de spate cântărește doar 2.7 kg și este foarte compact.

Dintre toate bicicletele puse la dispoziție, cele echipate cu motorul Panasonic ne-au lăsat și cea mai bună impresie. Motorul de dimensiuni mici semnfică un butuc mai compact, prin urmare spițe mai lungi deci confort mai bun. De asemenea, nu ai impresia că toată greutatea bicicletei este concentrată în partea din spate, ci pot afirma că este împărțită în mod egal, în partea din față acumulatorii fiind responsabili pentru echilibrarea acesteia.

Pe scurt, KTM și-a lărgit foarte mult segmentul de biciclete, având în prezent peste 230 de modele. Oricare sunt necesitățile unei persoane, poate găsi în gama acestora bicicleta potrivită. Cum o gamă largă semnifică vânzări mari, este un semn că cei de la KTM își dau foarte mult strădania de a se număra printre cei mai renumiți producători. Mai rămâne doar să aflăm care vor fi prețurile pentru noile biciclete, în special pentru cele din gama entry-level, piața din România fiind reprezentată de vânzările în segmentul 4-500 de euro. Directorul de dezvoltare al KTM ne-a declarat că politica de prețuri va fi una avantajoasă pentru client, ușor sub cea a producătorilor premium.

La întrebarea despre cum diferă un cadru KTM entry-level față de unul din aceeași gamă, dar de la un producător est european (Bulgaria, Polonia etc.), acesta ne-a declarat că KTM mizează mai mult pe calitatea materialelor, a sudurilor, a calității vopselei, iar atunci când vine vorba de componente, putem fi 100% sigur că vom întâlni doar echipări Shimano și nu alte brand-uri mai puțin cunoscute, în special la capitolele la care se pot economisi sume importante (Bottom Bracket, angrenaj, anvelope etc.).

Dragoș Mitroi
Attersee, Austria

Fotografii: Irina Tarantoc

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma