Categorii: IndustrieNoutati

Lista americană a pieselor și accesoriilor de bicicletă periculoase

Pentru cine mai avea dubii că instituțiile Statelor Unite ale Americii închid ochii în fața problemelor consumatorilor avem o știre importantă. CPSC (Consumer Product Safety Commission), probabil corespondentul american al OPC, a emis recent o notificare publică privind piesele, accesoriile și bicicletele care au fost rechemate în service din cauza unor defecte care pun în pericol integritatea fizică a utilizatorilor. Hai să vedem cine a prins primele 10 locuri!

  • Bridgeway Bicycles a produs 91.000 de biciclete a căror lanț este foarte predispus a se rupe, ceea ce poate duce la căzături serioase.
  • Trek 2012 FX și District, în total 27.000 de unități la număr, nu aveau colierul care strânge tija de șa foarte solid, ceea ce ducea la ruperea acestuia și implict la apariția unui pericol însemnat de accidentare pentru ciclist.
  • 10.500 de unități Fuji Saratoga au fost schimbate pentru că downtube-ul se putea rupe foarte ușor, cu consecințe lesne de închipuit.
  • Public Bikes a experimentat probleme cu pedalele a 4.100 de unități, piese care se puteau fisura și rupe.
  • Urmează bicicletele Specialized cu furci de carbon Advanced Group. Unui număr de circa 460 de unități ale acestei furci li se pot desface frânele atașate și acestea din urmă pot intra în contact cu spițele roții.
  • Remorcile de bicicletă Chariot (44.000 de unități), precum și kit-urile de adaptare (70.000 de unități) se pot desprinde de bicicletă din cauza sistemului de prindere care poate ceda.
  • Scaunele pentru copii Topeak Babyseat II (40.000 de unități) pun în pericol degetele micuților care stau în acestea datorită bării de siguranță care nu este foarte bine blocată.
  • Căștile de bicicletă Little Tricky, în număr de 30.400, nu sunt conforme standardelor de siguranță și nu pot asigura evitarea unor răni grave la nivelul capului în eventualitatea unei căzături.
  • Furcile SR Suntour (17.000 de unități) care echipează biciclete GT, Giant și Trek, prezintă riscul de rupere a unor țevi de rezistență, cu implicațiile aferente.
  • 9.700 de unități de cabluri de frână Gore Bicycle nu se potrivesc cu manetele Campagnolo, deși în specificații este menționat altceva, riscând să se detașeze de piesa în care sunt ancorate, ceea ce duce la imposibilitatea utilizării frânelor.
Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

  • Asta cu numele de Specialized si Trek poti sa o privesti dintr-o cu totul alta perspectiva. Adica, aia au oamenii lor care au fost informati de problema(probabil de catre unul, doi consumatori ghinionisti), si ca sa evite riscul de a mai avea si alti si a cadea intr-un dezastru mediatic au alocat resursele pentru a studia problema si mai apoi au decis sa recheme loturile de biciclete afectate. Nu cred ca alti producatori ar face asta. Cel putin, la unele din bicicletele de pe piata nu exista certitudinea ca acele componente sa fie montate corespunzator sau sa reziste la utilizarea pentru care au fost 'proiectate' - ma rog copiate dupa caz. La biciclete 'locale' am prins cazuri cand s-au rupt cablurile de frana, la utilizare normala, s-a rupt maneta de la schimbator.... le recheama cineva pe astea?

  • Tocmai asta e problema ..nu poti sa ai mari asteptari de la chinezarii din tarabe care uneori au un potential mare de adaptare pe multe dintre bicicletele existente si au un pret ridicol de mic fata de cele de firme de prestigiu cu preturi de fite si care te lasa cind tie lumea mai draga si la care te asteptai sa dureze ceva timp pe bicicleta ta totusi tot cu alea te scapi de necazul de a cauta piese .

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma